Percheziţii în trei judeţe din ţară la suspecţi de contrabandă cu ţigări. Ce au stabilit anchetatorii în urma cercetărilor

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Generală Anticorupție, au efectuat 18 percheziții pe raza judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, dare de mită în formă continuată, permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, informează Poliţia de Frontieră. 
 
conform sursei citate, în cursul acestei zile, polițiști de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi lucrători din cadrul Direcției Generală Anticorupție, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroului Teritorial Maramureș, au efectuat 18 percheziţii pe raza judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava, deoarece exista suspiciunea că, în perioada iunie 2017 - aprilie 2018, un grup infracţional organizat, format din 12 suspecţi, a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina) prin introducerea în ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
 
Din documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au stabilit că la grupul infracţional au aderat si lucrători din cadrul Sectoarelor Vișeu de Sus și Izvoarele Sucevei, sens în care poliţiştii de frontieră au informat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru documentarea completă a cauzei.
 

"Grupul acționa cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Activitatea grupării era organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale retelei, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport al produselor traficate direct din frontieră, de persoanele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza jud. Maramureş, de persoanele cu atribuții de pază și control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie.
Pe parcursul urmăririi penale desfăşurate până la această dată, în cauză au fost ridicate de la membrii grupării o cantitate mare de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. Totodată, până la această dată, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule și terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă" - au mai transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

 
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Maramureș, I.P.J. Bistrița Năsăud, Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.
 

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție" - au precizat poliţiştii de frontieră.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 598

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 517

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 288

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 687

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 703

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 690

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 511

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 734

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 660

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 932

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 297

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 610

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 584

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 575

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 405