Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală privind evenimente festive

Azi, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au declanșat o acțiune de verificare a 15 societăți comerciale, care administrează 23 de restaurante și săli de evenimente festive de pe raza întregului județ.
 
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, cele 15 societăți comerciale nu ar fi înregistrat în totalitate, în evidenţa contabilă, veniturile obținute din organizarea de evenimente cu circuit închis (nunți, botezuri, petreceri private).
 
În cauză există suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
 
23 de persoane au fost aduse la audieri iar până la acest moment al anchetei, prejudiciul încă nu a fost stabilit
 
La acțiune au participat 105 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și jandarmi din cadrul I.J.J Mureş şi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Regele Ferdinand Tg-Mureș.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 508

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 456

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 270

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 629

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 651

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 643

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 484

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 683

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 640

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 890

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 288

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 582

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 544

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 549

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 389