Percheziții într-un dosar penal de tâlhărie calificată. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore (galerie foto)

Polițiștii specializați în investigații criminale din Botoșani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au efectuat, ieri, 28 martie, pe raza județului, 5 percheziții domiciliare, într-un dosar penal de tâlhărie calificată. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore.
 
Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit faptul că în noaptea de 17/18 februarie 2019, două persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa unei femei, de 59 de ani , din comuna Suharău, iar după imobilizarea acesteia, ar fi sustras din imobil 87.000 de lei şi 6.000 de euro, un telefon mobil și mai multe cartele telefonice.
 
În urma percheziţiilor efectuate la locaţiile vizate, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, cartele telefonice, articole vestimentare, precum şi suma de 15.300 de lei și 6.300 de euro, susceptibil a fi fost folosite la comiterea faptei sau provenind din săvârşirea  acesteia.
 
Instanța de judecată a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi bărbaţi de 39, respectiv 38 de ani, ambii din municipiul Dorohoi, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
 

”Bărbatul de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 120.000 de lei.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în activități fiind implicați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale” - au transmis reprezentanții Poliției Române.

 Sursa foto: Poliția Română. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 186

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 484

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 595

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 451

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 638

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 618

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 843

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 265

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 551

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 527

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 517

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 382

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 257

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 548