Peste o tonă de articole pirotehnice, depistată de poliţişti. Unde urma să ajungă marfa

Polițiștii din Ilfov au confiscat aproximativ  1.400 de kilograme de petarde și artificii fără acte legale, care erau transportate cu o autoutilitară, în apropierea localității Șindrilița.

La data de 12 decembrie a.c., polițiștii  Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au depistat în trafic, pe Drumul Național 2, în apropierea localității Șindrilița, doi bărbați de 39 și 32 de ani, care  transportau  cu o autoutilitară, aproximativ 1.400 de kg. de articole pirotehnice, respectiv petarde și artificii.

Din cercetări a reieșit că petardele și artificiile au fost aduse din municipiul București, de la o societate autorizată să efectueaze operațiuni cu articole pirotehnice și ar fi urmat să fie livrate către o societate de tip fantomă.

Toate articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea catre publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sursă foto: Captură Poliţia Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 246

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 527

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1417

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 685

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 523

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 792

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 285

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 371

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 511

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 707

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 589

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 763

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 632