Stiri calde

Petre Tobă și Florentin Pandele vor rămâne fără titlurile de doctor

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va retrage titlurile de doctor deţinute de către fostul ministru de Interne Petre Tobă şi de către primarul oraşului Voluntari, Floretin Pandele, după ce contestaţiile acestora la deciziile CNATDCU de plagiat au fost respinse, informează News.ro.

Hotnews.ro scrie, la rândul său, citând surse oficiale, că CNATDCU a respins contestaţiile formulate de Petre Tobă şi Florentin Pandele la verdictele iniţiale de plagiat în tezele de doctorat. Ca urmare, ministrul educaţiei va emite ordinul de retragere a titlurilor de doctor pentru cei doi.

Potrivit surselor Hotnews, chiar și în contestaţia depusă, Petre Tobă ar fi copiat câteva rânduri.

Consiliul general al CNATDCU a decis, la 12 octombrie, că Florentin Pandele şi Petre Tobă au plagiat în lucrările lor de doctorat. Anterior, comisiile de specialitate din CNATDCU dăduseră verdicte de plagiat „masiv” atât în cazul tezei de doctorat a lui Petre Tobă, cât şi în cazul lui Florentin Pandele.

Iniţial fusese un verdict că cele două teze nu au fost plagiat, dar verdictul a fost respins în 7 septembrie de Consiliul general al CNATDCU.  La acel moment, conducerea CNADTCU a decis să că preşedintele Consiliului să numească noi comisii de experţi, din exterior, care să facă o nouă evaluare.

Noile comisii au constatat în cazul doctoratului lui Petre Tobă că „teza conţine un plagiat masiv, care încalcă grav normele academice” şi au propus retragerea titlului de doctor.

Ambele titluri de doctor au fost acordate de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

În cazul lui Tobă, titlul a fost acordat în 2011 pentru teza „Poliţia Română - forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale".

În cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele, teza s-a intitulat „România şi noile provocări generate de integrarea europeană” și a fost susţinută în 2008.

Fostul ministru al afacerilor interne, Petre Tobă, a contestat decizia CNATDCU şi i-a acuzat pe membrii Consiliului General al CNATDCU de abuz în serviciu, trimiţând o plângere penală la Parchetul Înaltei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi Florentin Pandele a contestat decizia CNATDCU.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reacție dură la tăierea celor două miliarde lei din bugetul Ministerului Educației „Au ajuns cu toții să urască școala”

27 Nov 2019 8755

Editorial Miniştri noi, schimbări noi. Amprenta Monicăi Anisie în învăţământul românesc

25 Nov 2019 1811

Noul ministru al Educaţiei promite - „Evaluarea Naţională nu se va schimba!” Calendarul examenelor din 2020. Modele de subiecte (documente)

08 Nov 2019 11419

Inspectorul general Petrică Miu salută reducerea numărului de ore, dar propune revizuirea statutului pensionarilor de la catedră

30 Oct 2019 3950

Prof. Gabriela Bucovală se consideră nedreptăţită de Ministerul Educaţiei şi cere anularea unui act administrativ

28 Oct 2019 9208

Cine este prof. Monica Anisie, posibil ministru al Educației, în mandatul cu numărul 24 (document)

15 Oct 2019 5721

Preşedintele Klaus Iohannis, despre Ministerul Educaţiei “Producţie de legi incoerente pe bandă rulantă”

04 Oct 2019 450

Magistrații se vor pronunța, la sfârșitul lunii, în dosarul dintre Asociația Elevilor din Constanța și Ministerul Educației. Se cere anularea măsurii care vizează elevii cu media de admitere sub 5

03 Oct 2019 466

Constanţa Ministerul Educaţiei dat în judecată de Asociaţia Elevilor. Care este motivul

30 Sep 2019 603

25% din salariul de bază, timp de cinci ani 117 profesori din Constanţa vor primi gradaţii de merit. Cine sunt aceştia (document)

28 Sep 2019 11683

A fost şedinţă la Guvernul României. Iată ordinea de zi

12 Sep 2019 634

Liceenii din Constanța pot merge în SUA prin programul FLEX 2020-2021. Detalii

08 Sep 2019 1045

Ministerul Educației Naționale chemat în judecată de Asociația Elevilor din Constanța. Care este motivul

05 Sep 2019 720

Bacalaureat 2019 Astăzi, evaluarea competenţelor digitale

30 Aug 2019 677

Bacalaureat 2019 Astăzi se susţine proba la limba maternă

29 Aug 2019 598