Precizări importante ale consulului onorific al Madagascarului la București despre reținerea fostului primar Radu Mazăre

Consulul onorific al Madagascarului la București, Serge Rameau, a declarat în această seară la RomâniaTV că fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre nu a ajuns în Madagascar ca investitor și ca expatriat cu contract de muncă.
 
Hotelul care se presupune că ar fi fost ridicat de fostul edil în Madagascar ar fi de fapt construit pe terenul ce aparține fiului consulului României în Madagascar, iar investiția ar fi fost făcută printr-o firmă ce are ca acționari mai multe firme off-shore.
 
Consulul a mai precizat că fostul edil ar fi ajuns în atenția justiției din Madagascar după ce ar fi avut neînțelegeri cu fiul consulului, proprietarul terenului pe care este construit resortul.
 

„Radu Mazăre, fiind cetățean român, ar trebui să fie ajutat de consulul României din Madagascar în această problemă legală. Dar, având în vedere că acesta este în conflict cu Radu Mazăre apare o incompatibilitate. Presa și poporul din Madagascar nu au auzit niciodată de Radu Mazăre, sau de Constanța, astfel că nu există niciun interes. Nimeni nu îl căuta. Acesta nu avea azil politic, deoarece nu există în Madagascar. A venit cu o viză de expatriat, cu un contract de muncă. Eu l-am întâlnit personal pe Ministrul Afacerilor Externe din Madagascar și i-am expus problema lui Radu Mazăre. Madagscaru nu are acord de extrădare cu România dar, autoritățile erau dispuse să ajute România în această problemă. Noul președinte al Madagascarului are o politică anti-corupție foarte dură, ceea ce a condus în ultimele luni la arestarea unor oameni foarte puternici” - a mai declarat consulul onorific al Madagascarului la București, Serge Rameau la RomaniaTV. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 488

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 5897

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 452

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1379

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 552

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1301

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3945

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 699

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 655

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 632

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 874

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 871

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 654

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 866

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1459