Protest în fața Guvernului. Un bărbat s-a legat cu lanțuri de gardul Palatului Victoria. De ce a recurs la acest gest

Un bărbat care a protestat joi, legat de gardul Guvernului, pentru ca Executivul să nu adopte o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, a fost ridicat de jandarmi, informează Agerpres.ro. 
 
Înainte de începerea şedinţei Executivului, programată pentru ora 13,00, bărbatul s-a legat de picior cu un lanţ de ancoră de gardul care împrejmuieşte clădirea Palatului Victoria, pe latura dinspre bulevardul Iancu de Hunedoara, şi a ţinut în mâinile pe care şi le-a prins într-o pereche de cătuşe un bidon cu benzină.
 
La faţa locului au intervenit 10 jandarmi, care le-au cerut jurnaliştilor să se îndepărteze de gard pentru a crea un spaţiu de protecţie.
 
În curtea Guvernului a fost adusă şi o autospecială pentru descarcerare.
 
Unul dintre jandarmi a profitat de un moment de neatenţie şi a smuls bidonul cu benzină din mâinile protestatarului, însă o parte din lichid s-a vărsat pe hainele acestuia. Ulterior, forţele de ordine au tăiat lanţul cu care era legat de gard bărbatul, l-au imobilizat şi l-au urcat într-o maşină a Jandarmeriei.
 
La scurt timp, un alt cetăţean s-a legat cu cătuşele de un indicator de circulaţie de pe trotuarul din faţa Guvernului, anunţând că face acest lucru în semn de protest faţă de faptul că în urmă cu două zile a fost dus la secţie după ce a manifestat în Piaţa Victoriei. Şi acest bărbat a fost ridicat de jandarmi.

Sursa: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 502

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 603

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1066

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 983

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 373

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1177

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 527

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 572

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 469

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1039

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 574

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 937

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 605

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 443