Raport Poliția Locală. Ce sancțiuni au aplicat polițiștii locali constănțeni

Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștința constănțenilor faptul că în data de 30.01.2018 polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării respectării prevederilor legale privind verificarea avizului program de funcționare emis de autoritatea publică locală, respectarea legalității executărilor de construcții, combaterea faptelor antisociale cu privire la comerțul ilicit desfășurat pe domeniul public, precum și pentru deconectarea de la instalația de încălzire centralizată.
 
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.000 lei astrfel:
- pentru cinci agenți economici s-a dispus sancțiunea complementară de obținere a actului administrativ aviz program de funcționare în termen de 30 de zile;
- o persoană fizică a fost amendată contravențional cu suma de 500 lei pentru acte de comerț ambulant și s-a dispus măsura confiscării mărfurilor comercializate;
- în ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construire, pentru cinci contravenienți polițiștii locali au dispus măsurile complementare de: oprire a lucrărilor de la comunicarea procesului verbal, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal;
- o persoană juridică a fost sancționată contravențional cu suma de 500 lei și dispusă măsura complementară de eliberare a domeniului public ocupat de materiale de construcții;
- trei persoane fizice au fost sancționate contravențional cu suma de 500 lei pentru deconectarea de la instalația de încălzire centralizată a consumatorului fără a deține aviz favorabil eliberat de instituția abilitată.
 
”Aducem la cunoștință că astfel de activități se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.”, transmit resprezentanții Primăriei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 394

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 804

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 466

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 570

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 522

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 652

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 715

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 677

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 743

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 483

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 605

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 907

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1136