10 Jun, 2019 17:09
2770
Ana-Maria VOICU
Șeful DNA, Andrei Bodean, a declarat după ce a fost audiat două ore de procurorii Secției pentru anchetarea magistraților, că acuzațiile care i se aduc sunt abuz în serviciu și represiune nedreaptă, însă nu a fost plasat sub control judiciar, conform Mediafax, scrie stiripesurse.ro.
„Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, represiune nedreaptă. Sunt două instanțe (care au vorbit despre probe și ancheta - n.r.), și au spus că persoana respectivă se făcea vinovată de infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată. (...) Nu pot să comentez (denunțul, n.r.) pentru ca fac obiectul procedurii judiciare”, a declarat Andrei Bodean.
Potrivit șefului DNA Constanța, procurorii Secției pentru anchetarea magistraților nu l-au plasat sub control judiciar.
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru MEDIAFAX, că șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, a fost chemat de procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru a fi audiat în calitate de suspect. Dosarul în care este vizat procurorul este deschis la sesizarea avocatului Sorin Calaigii, care îl acuză că ar fi falsificat probe în cauza prin care cel din urmă a fost trimis în judecată.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: