Tragedie rutieră în Mamaia Un an de la moartea lui Parteca junior (galerie foto)

parteca-georgeparteca1.jpgAzi se împlineşte un an de la tragicul accident rutier în urma căruia George Parteca, de 24 de ani, fiul proprietarului hotelului Del Mar din Mamaia, a decedat.

Amintim că prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că tragedia a avut loc din cauza neatenţiei în conducere. „La data de 2 ianuarie, ora 04.00, (nr. 2012) în municipiul Constanţa, George P., de 24 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în staţiunea Mamaia şi ajungând în zona unui club, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto”, se mai arata în informarea IPJ Constanţa din 2012. George Parteca se afla la volanul unui autoturism marca Porsche, model 977, auto primit cadou, la majorat. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că medicii legişti au stabilit şi alcoolemia tânărului: 1.70 grame la mie. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tenghiz Murat

02 Jan, 2013 16:53

Dumnezeu sa-l ierte, il stiam pe baiatdin vedere, avea o masina neagra, si tot timpul o forja, numai cu viteza mergea........... sa fie de invatatura si la altii....

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 465

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 859

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 551

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 485

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 369

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 450

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 773

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 494

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 520

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 551

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 767