Stiri calde

UPDATE - Cazul prostituatelor tâlhărite în Constanţa Patru indivizi încătuşaţi şi prezentaţi judecătorilor

Potrivit unor surse, în cazul celor nouă percheziţii efectuate ieri în Constanţa, patru bărbaţi vor fi duşi la arestare, urmând a fi prezentaţi Judedcătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Amintim că, ieri, pe raza judeţului Constanţa şi în municipiul Constanţa au avut loc  nouă pecheziţii domiciliare efectuate de 50 de poliţilşti poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Operaţiuni Speciale şi cei din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor de pe lângă Judecătoria Constanţa.În cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Operaţiuni Speciale au documentat activitatea infracţională a bănuiţilor, existând suspiciunea rezonabilă că bărbaţii, în luna aprilie a acestui an, ar fi pătruns în mai multe locuinţele ale unor femei din Constanţa şi le-ar fi deposedat prin violenţă de bani şi alte bunuri de valoare. La sediul IPJ Constanţa au fost conduse pentru audieri douăsprezece persoane.

UPDATE. Comunicat al IPJ Constanţa ora 12.10
În urma celor 9 percheziţii efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, a celor de la Municipiului Constanţa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, dar şi a acţiunilor întreprinse de poliţiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Serviciului Operaţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, de la data de 8 mai a.c., au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, 4 bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi tăinuire la tâlhărie calificată. Bărbaţii reţinuţi sunt bănuiţi că ar fi deposedat prin violenţă 3 femei de bunuri şi valori. La data de 09.05.2014, cei patru vor fi prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnat în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“, Cornel Relu Costan cere să eliberat condiţionat

10 Feb 2018 607

Constanţa. Tâlhării ca-n filme Clienţii unei tinere prostituate, jefuiţi în timpul actelor sexuale

11 Jan 2018 5476

Bancul zilei O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi...

16 Dec 2017 806

Cristi-violatorul în serie cu scuterul negru. Spaima prostituatelor din Roma este din Constanţa

10 Oct 2017 1529

Grupare care ar fi plasat prostituate în parcările de pe Autostrada Soarelui, destructurată de procurorii DIICOT. Una dintre tinere implicată într-un accident rutier

13 Sep 2017 2465

Condamnat în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“ Ion Tămârjan, eliberat condiţionat

30 Jan 2017 946

Banc O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi...

17 Dec 2016 717

Revista presei locale

21 Nov 2016 1314

Sentinţe definitive în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“

19 Oct 2016 1957

10 românce obligate să se prostitueze la Ibiza au fost salvate de polițiști. Doi proxeneţi, arestaţi la Călăraşi

07 Sep 2016 1571

The Guardian Povestea unei fete din Cernavodă, ajunsă într-un bordel din Elveția (video)

20 Aug 2016 24382

Papa Francisc a efectuat o vizită supriză la un apartament cu 20 de prostituate, printre care şi românce

13 Aug 2016 1297

Operaţiunea “Cuibul de viespi”. Circa o sută de prostituate din Constanța au reușit să facă milioane de euro în Danemarca! (video)

22 May 2016 2878

Declaraţiile unor fete obligate să se prostitueze Ar fi fost ameninţate că vor fi vândute sau că le vor incendia casele părinţilor

07 May 2016 2798

Un altfel de indicator - “Attenzione, prostitute”!

24 Dec 2015 790

Condamnări în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri"

09 Oct 2015 1390

Revista presei locale

29 Sep 2015 1715

Sile Cămătaru, scos din celula cu Sorin Oprescu şi dus în faţa judecătorilor

10 Sep 2015 1799

Suspectat de înlesnirea prostituţiei Babica, arestat preventiv

26 Jun 2015 1278

Suspectat că plasa prostituate în cluburi din Germania şi Austria Florin Călin, alias Babica, din Cernavodă, reţinut

25 Jun 2015 1722

Prima înfăţişare în Dosarul "prostituatelor de lux"

02 Jun 2015 999

Începe judecata în dosarul "Prostituate de lux"

01 Jun 2015 1293

Viorel Lis, citat într-un dosar de prostituție

21 Mar 2015 2618

Vadim Tudor Partidele politice sunt ţinute în viaţă cu televizorul

01 Mar 2015 920

Este vizată și o româncăPercheziţii la fostele prostituate ale lui Berlusconi

18 Feb 2015 803

Reţinut după ce a jefuit mai multe prostituate

11 Feb 2015 742

Un fotomodel de Playboy, în dosarul prostituatelor

08 Feb 2015 1784

Cum au probat anchetatorii infracţiunile din “Dosarul de Proxenetism”

06 Feb 2015 1078

Cornel Relu Costan a luat şase ani de închisoare

24 Jan 2015 2083

Un titular al Stelei, citat intr-un dosar de prostitutie

15 Jan 2015 837

Evz.ro Servicii sexuale, drept ... şpagă!

06 Dec 2014 1411

Sile Cămătaru şi alte 32 de persoane, reţinuţi în dosarul de proxenetism

08 Nov 2014 1590

Percheziţii în Bucureşti, la hoteluri de lux Sile Cămătaru, ridicat de poliţişti

07 Nov 2014 1335

Judecat şi în Dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“ Cornel Relu Costan a primit o nouă pedeapsă

18 Oct 2014 2006

Milionari constănţeni, sub lupa legii Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu, patronii unor noi afaceri din Portul Constanţa

07 Oct 2014 5124

Revista presei locale

26 Sep 2014 1033

Minore obligate să se prostitueze Doi bărbaţi din Medgidia, încătuşaţi pentru proxenetism

26 Sep 2014 2757

Bărbat din Medgidia, reţinut pentru proxenetism A încercat să plaseze prostituate unor investigatori sub acoperire

25 Sep 2014 3629

Poliţia Constanţa Comercianţii clandestini de fructe şi legume, amendaţi

01 Aug 2014 990

Stewardesa, arabul şi francezul

03 Jul 2014 1851

Condamnări definitive în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“

27 Jun 2014 1383

Ce au decis judecătorii din Constanţa în cazul bărbaţilor care tâlhăreau prostituate

11 May 2014 1317

Patru bãrbați, duși în arestul IPJ Constanța Prostituatele erau jefuite de indivizi cu cagule

10 May 2014 1323

Prostituate tâlhărite 12 bărbaţi au fost duşi în arestul Poliţiei Constanţa (video)

08 May 2014 1833

Din dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“ Ion Tămârjan şi Cornel Relu Costan au fost puşi sub control judiciar

05 May 2014 1730

Banc Cumpără fericire

17 Mar 2014 1168

Detalii şocante din dosar Constantin Boicu, condamnat la 18 ani pentru uciderea unei prostituate

08 Mar 2014 1252

Revista presei locale

29 Jan 2014 1362

Litoral TV Prostituția capată un nou statut

18 Jan 2014 1589

Amendati de politstii din IPJ Constanta

21 Nov 2013 759