Veteranii de război din Mangalia, recompensaţi de administraţia locală

Zeci de militari ai Garnizoanei Mangalia, ofiţeri în retragere şi rezervă, veterani de război şi cetăţeni ai oraşului au asistat la manifestările dedicate Zilei Naţionale a Veteranilor de Război. La eveniment a fost prezent edilul şef al municipiului Mangalia, Cristian Radu, care, într-un cadru festiv, i-a cinstit şi omagiat pe cei 11 veterani de război ai Mangaliei.
„Cu această ocazie, primarul a înmânat veteranilor diplome de excelenţă şi un ajutor financiar. Manifestările au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Vasile Chirilă de către Garda de Onoare. Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-au evocat faptele de vitejie ale veteranilor de război, care au luptat pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României”, se arată într-un comunicat de presă. "În urmă cu 112 ani, prin Decretul din 29 aprilie 1902, participanţii la Războiul de Independenţă au fost declaraţi, pentru prima dată, veterani de război, oferindu-li-se astfel un onorant şi binemeritat statut", a precizat comandorul Vasile Chirilă.
La rândul său, primarul Cristian Radu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de foştii ostaşi care s-au jertfit pentru ţară. „Sunt onorat că sunt contemporan cu dumneavoastră. Ne mândrim că ne sunteţi alături şi vă asigur că meritaţi respectul întregii comunităţi”, a declarat edilul şef. În contextul evenimentului a avut loc ceremonialul depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Republicii din partea tuturor delegaţiilor prezente. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele celor prezenţi.
În semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă s-a instituit, prin Legea nr.303/2007, Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită, anual, pe 29 aprilie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 852

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 540

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 828

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 941

Investiții ale Primăriei Constanța în cartierul Veterani

07 Feb 2024 930

Documente Primăria Constanța asfaltează „de urgență” în an electoral cartierul Veterani. 3,3 milioane euro pentru aproape 3 kilometri (I)

02 Feb 2024 2601

Eforie Alergătorii veterani Vasile Apetroaie și Arun Asan au făcut baie în mare și în ianuarie 2024 (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Jan 2024 1489

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2466

Știri Constanța Președintele Asociației militarilor veterani- „Ziua Veteranilor din teatrele de operații, o ocazie de a celebra legăturile noastre“ (FOTO)

11 Nov 2023 986

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 800

Constanța Marinarii militari marchează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

09 Nov 2023 773

Klaus Iohannis, de Ziua Armatei- „Naţiunea se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră, pentru garantarea securităţii naţionale“

25 Oct 2023 722

Echipele Armânamea și Săgeata Stejaru, amicale cu goluri multe în Republica Moldova (GALERIE FOTO)

23 Oct 2023 1990

Săptămâna Europeană a Sportului 2023 Ion Constantinescu, glorie a Farul Constanța, omagiat la „Cupa Prieteniei Orașului Constanța“ (GALERIE FOTO)

29 Sep 2023 2023

MApN Ministrul Tilvăr a conferit „Emblema de merit în Slujba Păcii” și distincții sportivilor de la Invictus Games, Düsseldorf

28 Sep 2023 786