Zeci de clienţi păgubiţi de Raiffeisen câştigă procesul cu banca

Tribunalul Bucureşti a decis să desfiinţeze clauzele privind comisionul de administrare/procesare şi pe cele referitoare la calculul dobânzii într-un proces colectiv din care fac parte 80 de clienţi ai băncii reprezentaţi de casa de avocatură Piperea şi asociaţii.

„După a şasea sau a şaptea înfăţişare Tribunalul Bucureşti a dat o sentinţă. Am obţinut ceea ce reclamasem, mai puţin daunele morale, anume: eliminarea clauzelor privind comisionul de administrarea sau comisionul de procesare, cum îl mai numeau cei de la Raiffeisen, şi clauza referitoarea la dobânda. Cei de la Raiffeisen aveau o formulă diferită de calcul a dobânzii, era o dobândă fixă care devenea variabilă în funcţie de decizia băncii. S-a dispus nulitatea acestor clauze şi restituirea sumelor către clienţi, inclusiv recalcularea dobânzilor", a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

Procesul cu numărul 22093/3/2011 a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 25 martie 2011. Potrivit avocatului Piperea, în acest grup au fost la început peste 120 de clienţi, şi o parte dintre ei s-au retras din proces după ce au semnat acte adiţionale cu banca.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

 http://economica.rtv.net/80-de-clienti-pagubiti-de-raiffeisen-castiga-procesul-cu-banca_29389.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 917

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 958

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța

05 Apr 2024 2857

Fost șef al DGA Constanța cere recalcularea pensiei. Decizia Tribunalului

18 Oct 2023 1066

Angajații Direcției Județene pentru Cultură Constanța au câștigat procesul cu instituția Prefectului. Au cerut recalcularea salariilor

04 Apr 2022 1356

Angajații Direcției pentru Cultură Constanța, în frunte cu șefa instituției, Magdalena Tiță se judecă cu Ministerul Culturii pentru recalcularea salariilor

13 Nov 2021 2952

Raluca Turcan, ministrul muncii, în vizită la Constanța! Ce a declarat

18 Feb 2021 1864

Ministrul Muncii, Raluca Turcan "Recalcularea pensiilor este o măsură de reformă profundă care aduce echitate"

28 Jan 2021 1516

Mai mulți pompieri, în proces cu ISU Dobrogea pentru recalcularea soldei de funcție

25 May 2020 4340

Indemnizaţii de concediu Victorie în instanţă pentru mai mulţi foşti angajaţi ai Penitenciarului Spital Poarta Albă

28 Jan 2020 2061

Sondaj de opinie Majoritatea participanților la sondaj nu cred că statul are bani să acopere creșterea pensiilor

07 Oct 2019 2169

Sondaj de opinie Credeţi că economia României va putea suporta costurile majorării pensiilor recalculate?

30 Sep 2019 2734

Se recalculează pensiile de la 1 octombrie. Ce spune ministrul Muncii

28 Sep 2019 14407

Care este stadiul legii pensiilor şi al recalculării pensiilor din grupele I şi II de muncă. Ce a declarat ministrul Muncii

04 Jun 2019 2221

Ministrul Muncii, precizări despre recalcularea pensiilor. Ce români se încadrează

05 May 2019 3616