Ziua Internațională a Navigatorilor, zi în care se aduce un omagiu tuturor celor care pleacă de acasă

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) și Inspectoratul ITF pentru România au organizat o conferință de presă la sediul Seamen’s Club Constanța cu ocazia Zilei Internaționale a Navigatorilor. 
 

"Este un eveniment foarte important - Ziua Internațională a Navigatorilor, zi în care trebuie să le aducem un omagiu tuturor celor care pleacă de acasă. Avem acum, la nivel internațional, aproximativ 1.500.000 de navigatori", a spus Adrian Mihălcioiu, liderul SLN.

 
Acesta a precizat că în luna noiembrie se va desfășura o campanie foarte puternică pentru a face "curățenie" în Marea Neagră.
 

"Încă o considerăm o mare a rușinii și sperăm să facem curățenie în acest loc", a mai spus Mihălcioiu.

 

"Încă avem în vedere campania , acel proiect pe care sperăm să îl avem în fapt, însă nu avem doritori și aici mă refer la școli, la Autoritatea Navală Română, la Ceronav. Este o chestiune de bani. Trebuie să negociem împărțirea costurilor. Am zis să avem măcar 500-600 de euro pe an. Noi suntem primii care punem o sumă de bani consistentă", a mai adăugat liderul SLN.


Până acum, pe piaţă sunt 35.000 de brevete din care 25.000 sunt activi pe piaţă. Dintre acestia, 16.000 sunt cei care contribuie la siguranţa navei, iar 9.000-10.000 sunt ofiţeri.

Cred că navigatorii români trebuie felicitaţi de ziua lor, să aibă cât mai puţine probleme acasă şi cât mai multe satisfacţii. Stăm la dispoziţia navigatorilor în orice problemă, în orice situaţie. Speram ca navigatorii sa aprecieze si efortul nostru" , a mai spus Mihalcioiu.

"Avem un navigator abandonat în Siria, un navigator dispărut in Irlanda de pe un pasager. Un navigator care a fost in Nemen şi s-au făcut eforturi pentru a-l aduce acasă. Speram să îl avem şi pe ultimul navigator acasă", a mai declarat Mihalcioiu.

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Steve Trowsdale, șeful Inspectoratului ITF Londra, la Constanța! Discuții despre cursuri privind depresia la navigatori (FOTO)

26 Mar 2024 555

Bosînceanu, despre PUSL Constanța- „Au o șansă să intre în CLM și pot chiar să negocieze“

09 Feb 2024 1060

Reacția liderului SLN, la informațiile Sindicatului Europol, referitor la traficul de droguri din portul Constanța - „Navigatorii nu se ocupă cu trafic de droguri“ (VIDEO)

21 Dec 2023 997

Sindicatul Liber al Navigatorilor Ce declară Mihălcioiu, președintele SLN, legat de nava capturată, cu un român la bord

20 Nov 2023 954

Marinar din Constanța, decapitat pe o navă aflată într-un port din China (GALERIE FOTO)

29 Aug 2023 3651

Dede Perodin, consilier local PSD Constanța. Avere și interese (DOCUMENTE)

03 Jul 2023 1861

Surprize sub brad, pentru copii, pregătite de Sindicatul Liber al Navigatorilor! Număr record de pachete, în acest an

17 Dec 2022 2470

Liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, despre navigatorii români aflați în porturile și șantierele navale din China (VIDEO)

20 Apr 2022 1763

ZIUA-n amiaza mare Liderii SLN - „Navigatorii, uitați de autoritățile române”

18 Dec 2021 2946

ZIUA LIVE Liderii SLN. „Ne face plăcere să avem membri de sindicat din toate zonele”

17 Dec 2021 1653

Liderii SLN, invitați la ZIUA-n amiaza mare

16 Dec 2021 2078

Sindicatul Liber al Navigatorilor, moment emoționant la monumentul „Crucea Marinarilor”

15 Aug 2021 2326

Comandant român de navă reținut în Cipru. Care ar fi motivele. Reacția SLN

03 Aug 2021 3300

Sindicatul Liber Navalistul, protest la Ministerul Economiei

08 Jun 2021 2069

„Anunțăm plecarea în ultimul voiaj” Doliu în lumea marinarilor. Mesajul Sindicatului Liber al Navigatorilor

23 Jan 2021 5223