Stiri calde

Ziua Portului Constanța la Budapesta, la cea de-a XII-a ediție (galerie foto)

Cea de-a XII-a ediție a Zilei Portului Constanța la Budapesta, organizată anual de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, s-a desfășurat miercuri, 3 octombrie 2018, în premieră, pe Dunăre, la bordul navei Budapest.

Cei peste 100 de invitați din Ungaria - reprezentanți ai porturilor de pe Dunăre, ai terminalelor de containere, companiilor din domeniul transporturilor și logisticii, traderi de cereale, alături de operatori din Portul Constanța, au căutat împreună noi posibilități de dezvoltare a afacerilor, soluții la problemele cu care se confruntă, noi parteneri și căi de colaborare eficientă.

Ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca, a declarat că prin aceste acțiuni ale Portului Constanța, prin dialogul continuu cu partenerii ungari, se promovează transportul naval pe Dunăre, creșterea schimbului de mărfuri și dezvoltarea infrastructurii. „Portul Constanța aduce țările noastre împreună”, a spus diplomatul român.

Prezent la eveniment, Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a subliniat importanța Portului Constanța pentru economia țărilor din zonă, în special pentru cea a Ungariei, fiind principalul port de tranzit pentru mărfurile ungurești. Totodată, Ionel Minea a punctat că Portul Constanța și-a dovedit avantajele competitive legate și de fluviul Dunărea și eficiența pe rutele care ajung până în Asia și Orientul Îndepărtat.

Au fost evidențiate eforturile permanente ale CN APM SA Constanța de a îmbunătăți infrastructura și condițiile oferite clienților săi, în următorii 10 ani investițiile din Portul Constanța având o valoare de 800 milioane euro.

„Cei 12 ani de istorie a acestui eveniment au demonstrat pe deplin importanța contactelor directe între parteneri. Referitor la asigurarea condițiilor minime de navigabilitate pe Dunăre, Ministerul român al Transporturilor a reușit să determine reluarea dragajului șenalului navigabil pe zona bulgară. Efortul României nu trebuie să fie singular și ne dorim ca toate administrațiile să aibă responsabilitatea zonelor în care au atribuții”, a spus secretarul de stat.

 
Alexandru Crăciun, directorul comercial al CN APM SA Constanța, a fost cel care a prezentat partenerilor portului investițiile majore în derulare, dar și proiectele comerciale ale companiei. Au fost propuse noi soluții pentru transportul cerealelor pe Dunăre – premise pentru deschiderea de linii regulate de containere între Constanța și porturile ungare, rute mai eficiente către China din Portul Constanța, prin porturile georgiene Batumi, Poti, Anaklia până în Baku, scurtând până la jumătate timpul de tranzit. Totodată, a fost anunțat stadiul avansat al discuțiilor pentru deschiderea de noi conexiuni de tip RO-RO cu Turcia.

În cadrul evenimentului, Chimpex, Comvex, CSCT, Socep, TTS și Silk Route Shipping au avut întâlniri de business cu parteneri ungari.
 
Evenimentul de la bordul navei Budapest a inclus și o expoziție de desene despre Portul Constanța a artistei de origine română Adela Kiss, absolventă a Academiei de Artă din Cluj. Aceasta a vizitat Constanța în luna iulie și a transpus fragmente ale portului pe coala de desen. În luna decembrie, desenele Adelei Kiss despre Portul Constanța se vor regăsi într-o expoziție care va fi deschisă la Budapesta.

În cursul aceleiași zile, delegația Portului Constanța a fost într-o vizită la terminalul de containere al portului Csepel, urmată de discuții aplicate pe problemele și situațiile ivite în transportul de containere dintre cele două țări.

Astăzi, 4 octombrie, este programată o dezbatere pe teme de actualitate în domeniul traficului de mărfuri vrac.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN APM Constanţa, demersuri pentru proiectul privind creşterea adâncimilor şenalelor şi ale bazinelor şi a siguranţei navigaţiei

25 Mar 2019 550

Veste proastă pentru Dan Nicolae Tivilichi, director la CN APM Constanța. Judecătorii au decis încetarea mandatului său

28 Jan 2019 2239

Eveniment naval pe Dunăre. Ambarcaţiune cu chila în sus

22 Jan 2019 775

Bunurile proprietate publică şi privată din cadrul CN APMC, asigurate de Omniasig Vienna Insurance Group. Detalii (document)

29 Dec 2018 729

Ofertele pot fi depuse până pe 10 ianuarie 2019 Parcul auto al CN APM Constanţa va fi reînnoit (document)

22 Dec 2018 666

Licitație la CN APMC Se caută un evaluator pentru parcelele de teren din porturile Constanța, Tomis, Midia, Mangalia și Basarabi (document)

11 Dec 2018 461

Digurile din porturile Constanţa, Midia, Tomis şi Mangalia, urmărite de CN APMC. Toate necesită refacere pe zone mari (document)

21 Nov 2018 934

Cine face plinul automobilelor din dotarea CN APM Constanța (document)

26 Oct 2018 674

Directorul CN APM Constanța, Dan Nicolae Tivilichi, și primarul Decebal Făgădau despre proiectele realizate în comun

15 Oct 2018 839

Drumul dintre Porţile 7 şi 9 din Portul Constanţa, modernizat. CN APMC a solicitat aviz de mediu. Date din proiect (document)

10 Oct 2018 2081

Atenţie, şoferi! Un pasaj rutier din Portul Constanţa intră în reabilitare. Cât va achita CN APMC (document)

08 Oct 2018 1216

Şantier nou în Portul Constanţa Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, undă verde pentru Dana 80

03 Oct 2018 1140

Ziua Portului Constanța, marcată la Belgrad Portul Constanța își consolidează poziția de brand regional în Serbia și Europa Centrală (galerie foto)

27 Sep 2018 594

Lucrări de infrastructură CN APMC începe modernizarea zonei de acces către Poarta 9

25 Sep 2018 920

Eveniment internaţional la CN APMC Directorul companiei portuare din Dublin - „Portul Constanţa, un important agent în Uniunea Europeană“

19 Sep 2018 955