Bill Gates, Michael Jackson , Bill Clinton, Mihail Gorbaciov sau Tony Blair Au fost cazați la cel mai scump apartament de hotel din lume (galerie foto)

       Dacă ai extrem de mulţi bani şi nu mai ştii pe ce să-i dai, avem noi o idee pentru tine.
Şi de data asta nu vorbim despre o maşină indecent de scumpă, de un iaht, elicopter sau o vilă în Caraibe. Îţi propunem o săptămână de vacanţă în Elveţia.
       Mai precis, la Geneva. Şi nu oriunde, ci în apartamentul regal din hotelul Président Wilson.
Pentru că este cel mai mare şi mai luxos apartament din lume aflat într-un hotel.
Preţul este pe măsura luxului: 81.000 de dolari pe noapte. The Royal Penthouse Suite ocupă în întregime ultimul etaj al hotelului şi are un nivel de securitate de neimaginat.
        De confortul şi luxul extrem de aici ţi-am pomenit deja. Apartamentul are 12 camere şi 12 băi, un centru de fitness, o sală de întâlniri, o sală de biliard şi un salon în care exisă un pian Steinway şi din aproape fiecare cameră se pot vedea Lacul Geneva şi Alpii. Da, chiar şi din baie. O întreagă echipă care include un asistent personal, un chef şi un majordom vor fi la dispoziţia ta zi şi noapte. La apartament ai acces cu un lift privat, lift cu care poţi ajunge şi la helipad, dacă vrei să pleci repede la o întâlnire importantă. Îţi pomeneam ceva mai devreme de măsurile de siguranţă extreme de care beneficiezi aici. Îţi spunem doar atât: geamuri antiglonţ, uşi blindate şi un seif de mărimea unui om.
Nu e de mirare că de-a lungul timpului printre oaspeţi s-au numărat Bill Gates, Michael Jackson , Bill Clinton, Mihail Gorbaciov sau Tony Blair.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de Masă Bernadette Szocs a obţinut medalia de bronz la turneul Europa Top 16 de la Montreux (Elveţia) (VIDEO)

21 Jan 2024 1124

Tenis de masă Eliza Samara, din Constanța, sfert de finală la Europa Top 16 (GALERIE FOTO)

21 Jan 2024 1033

Superliga 2023/2024 Revelația FC Hermannstadt, meci cu Poli Iași, în deschiderea etapei a 17-a

23 Nov 2023 1081

Farul Constanța Constantin Grameni a marcat pentru Naționala de tineret în meciul cu Elveția

22 Nov 2023 960

Atmosferă electrizantă pe Arena Națională la meciul România - Elveția. Tricolorii, victorie și locul întâi la final! (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 1983

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 1031

Cine transmite meciul Israel - România, care le poate aduce tricolorilor calificarea la Euro 2024

18 Nov 2023 1371

Farul Constanța Visul împlinit al lui Andrei Artean. La Națională! „Sunt foarte mândru. E încununarea muncii mele“ (GALERIE FOTO)

14 Nov 2023 1126

UPDATE. Farul Constanța Andrei Artean, convocat în premieră la echipa națională, pentru meciurile cu Israel și Elveția

11 Nov 2023 1218

Știri Constanța Premieră medicală la SCJU Constanţa! (FOTO)

26 Sep 2023 2438

Licitații Constanța Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a primit o singură ofertă pentru contractul de 1,9 milioane de euro pentru diguri (DOCUMENTE)

02 Sep 2023 1263

Farul Constanța Aflat în vacanță pe Coasta de Azur, Denis Alibec s-a întâlnit cu un star de la Manchester City (GALERIE FOTO)

25 Jun 2023 2777

​Farul Constanța și-a aflat adversarul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor

20 Jun 2023 3354

România, egal miraculos cu Elveția! Tricoloriii au revenit de la 0-2, în ultimele minute, prin dubla lui Valentin Mihăilă!

19 Jun 2023 1661

UPDATE Cine transmite meciul Elveția - România, de luni seară. Farul Constanța are patru jucători în lotul tricolor

19 Jun 2023 2002