#citește Dobrogea: Florin Șlapac, la aniversare/comemorare


Dacă nu s-ar fi stins la 13 martie 2014, Florin Șlapac ar fi împlinit azi 69 de ani.

Se spune despre cei care părăsesc această lume fix în ziua în care s-au născut, că au destine insolite și misiuni importante pe Pământ. Cele mai celebre exemple sunt Shakespeare, Rafael sau Ingrid Bergman.

Florin Șlapac, născut la Constanța pe 13 martie 1952, a fost și el o figură, un personaj, un om dăruit cu un talent literar ieșit din comun, chinuit totuși de cele omenești, de patimi, de orgolii, de boli, de suferințe.

Volumele sale de proză și poezie atestă un scriitor inspirat, minuțios, artizan fabulos al cuvântului, căruia se pricepea să-i surprindă cele mai ascunse și nebănuite sensuri. Citea enorm, se documenta timp îndelungat pentru fiecare carte și își alcătuia, în carnețelele sale alese cu grijă, o „bază strategică de date”, cu sintagme, propoziții sau fraze, ale căror semnificații doar el știa să le deslușească.

Deși îi plăcea să-și controleze atent structura scrierilor și direcția în care se îndrepta narațiunea, se trezea adesea în preajma unor situații și personaje apărute din neant, pe care era nevoit să le gestioneze și să le integreze cumva în țesătura romanului, agasat parcă de jocurile imaginației pe care nu o putea ține în frâu. Era adesea – recunoștea și el - doar un canal prin care curgeau, cu ușurință, bucurie și glorie, cuvinte, imagini, sunete, miresme, stranii asocieri de idei, toate menite să fie așternute, cu răbdare, într-o carte – o muncă nu tocmai simplă pentru un perfecționist al stilului, care revenea de zeci de ori asupra textului, considerând mereu că ceva/cumva ar mai putea fi rescris.

În perioada care a urmat după anul 1990, odată cu eliberarea pieței de carte, anglistul Florin Șlapac a colaborat cu edituri de prestigiu (Univers, Polirom, Humanitas, Nemira, Teora etc), traducând peste 20 de volume din literatura britanică și americană, sau întocmind manuale de limbă engleză.

A călătorit în America și Europa, curios să cunoască alți confrați pierduți, ca și el, în labirintul fără ieșire al literaturii, dar cel mai bine îi era acasă, în apropierea mării, a cărei proximitate îl făcea să se simtă în siguranță, înrădăcinat, pregătit să facă față oricăror provocări.

A fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți scriitori ai acestui spațiu, care încă rămâne de citit și descoperit. 
 
Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța


Citește și:

#citește Dobrogea: Scriitorul Florin Șlapac, venit și plecat din această lume, în aceeași zi de 13
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

322
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

705
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1030
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1228
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1935
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1516
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1635
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1207
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1167
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1563
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1744
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1583
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2294
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2297
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2101
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1791