#citeșteDobrogea: Centenar Pavel Chihaia - o personalitate ilustră, de o rară ținută intelectuală

  • Pe 23 aprilie 1922, se năștea scriitorul Pavel Chihaia, talentat romancier, prolific eseist și eminent istoric de artă, preocupat în special de cercetarea culturii medievale românești. A avut parte de un destin „labirintic”, cu perioade de ascensiune și „căderi” vertiginoase, cu debuturi promițătoare, dar și cu ani grei în care a fost supus persecuțiilor
 
Ne bucurăm să omagiem astăzi un mare scriitor, care a marcat cultura spațiului dobrogean și a cărui operă încă rămâne de descoperit, de către generația mai tânără.
Pavel Chihaia, al cărui centenar îl celebrăm astăzi, a lăsat amintiri încă vii printre cei care l-au cunoscut, memoria sa fiind prezentă în Constanța, mai cu seamă în școala sa de suflet, Colegiul „Mircea cel Bătrân”, acolo unde există colecția sa de publicații, un portret aflat în galeria scriitorilor mirciști, precum și numele său pe panoul cu absolvenți celebri ai liceului.
Respectând dorința scriitorului, în toamna anului trecut, familia sa a reușit să digitalizeze toate manuscrisele de sertar și casetele audio, donând Bibliotecii Academiei Române întreaga arhivă personală Pavel Chihaia. 



Pavel Chihaia s-a născut pe 23 aprilie 1922, în Corabia, județul Olt, sosind la Constanța la vârsta de patru ani și fiind adoptat de o mătușă, după nefericita moarte a mamei sale.
Între anii 1941-1945, a fost student la Facultatea de Litere în București, lucrând apoi ca impiegat la Direcția Generală a Teatrelor până în 1948. Prima sa piesă de teatru, „La farmecul nopții” (1945), a primit Premiul Scriitorilor Tineri al Fundațiilor Regale, fiind publicată la Editura Fundațiilor Regale.
Primul său roman, „Blocada”, prefațat de Petru Comarnescu, îmbina farmecul peisajului dobrogean și misterele portului Constanța cu o viziune modernă, ale cărei orizonturi aparțineau literaturii universale. A fost un debut promițător, retezat însă de persecuția autorităților din perioada stalinistă, când a fost obligat să renunțe la scris și să se piardă în slujbe mărunte și umilitoare.
A făcut parte din organizația anticomunistă „Mihai Eminescu", împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet și Marie-Alype Barral.
 
În anul 1958, este angajat la Institutul de Istoria Artei, secția artă medievală, unde realizează, între 1958 și 1978, șaptezeci de studii despre istoria culturii și artei, apărute ulterior în cinci volume cu titlul „Artă medievală.Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973”, și publicate sub titlul „Immortalité et décomposition dans l'art du Moyen Age”.
 
În anul 1978, împreună cu soția sa Maria-Ioana, cere azil politic în Germania și se stabilește la München, unde ocupă postul de consilier de educație la liceul francez „Jean Renoir” și colaborează la Radio Europa Liberă.
 
Își reîncepe activitatea literară, scriind două romane cu nuanțe autobiografice. Primul, „Hotarul de nisip”, început în anii 50 și ascuns în sertar timp de jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere al unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, „Cearta sufletului cu trupul”, analizează experiența exilului cu referințe la realitatea occidentală și sensibilitatea religioasă a ortodoxiei.

Chiar dacă a părăsit țara la 55 de ani și a trăit restul vieții în Germania, nostalgia l-a însoțit mereu, iar legătura cu limba română, cu prietenii și mormintele celor dragi l-au făcut să revină mereu în Constanța, orașul copilăriei și tinereții sale, reper inițial al devenirii sale intelectuale.

În 2010, editura Ex Ponto din Constanța i-a publicat într-o colecție de zece volume, opera integrală, conținând volume de ficțiune, amintiri, dar și eseuri de istoria artei: Blocada, vol. 1, Înfăptuiri Pontice, vol. 2, Hotarul de nisip, vol. 3, Trecut și prezent, vol. 4, Cultura română și cultura europeană, vol. 5, Monumente din cetățile de scaun ale Țării Românești, vol. 6, Învățături și mituri în Țara Românească, vol. 7, Țara Românească între Bizanț și Occident, vol. 8, Căutări în orizontul timpului, vol. 9, precum și teza sa de doctorat susținut la Sorbona, Immortalité et décomposion dans l’art du Moyen Âge, vol. 10.
S-a stins la 18 iunie 2019. În toamna aceluiași an, Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România îl comemora pe Pavel Chihaia, într-un eveniment organizat la Biblioteca Județeană „I.N.Roman” Constanța, în prezenta soției și a fiului, sosiți din Germania. Familia dona atunci Bibliotecii bustul scriitorului, realizat de sculptorul Dumitru Demu.

Cu ocazia Centenarului, prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului „Mircea cel Bătrân”, a realizat un videoclip de evocare a omului și scriitorului Pavel Chihaia, pe care vă invităm să-l urmăriți:

Citește și:

#citeșteDobrogea Lansarea numărului dublu al revistei Ex Ponto, eveniment marcat de comemorarea scriitorului Pavel Chihaia, în prezența familiei

Interviu cu prof. dr. Matei Chihaia, despre Pavel Chihaia, scriitorul „îmbibat de peisajul uman, de stepa și de poveștile Dobrogei“
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

727
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1012
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1057
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1005
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1207
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1287
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1962
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1531
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1656
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1218
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1304
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1165
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1756
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1641
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1593
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2302
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2305