#citeșteDobrogea: Dispărut prea tânăr, Ioan Nenițescu, fost prefect al Tulcei, omagiat printr-un bust


Multă lume a auzit probabil versurile poeziilor patriotice „Ţara mea” (Acolo unde-s nalţi stejari /Şi cât stejarii nalţi îmi cresc / Flăcăi cu piepturile tari, / Ce moartea-n faţă o privesc) şi „Pui de lei” (Eroi au fost, eroi sunt încă / Şi-or fi în neamul românesc!...), însă destul de puțini sunt cei care știu că Ioan Neniţescu, autorul lor, este gălățean, devenit prefect al județului Tulcea la vârsta de 43 de ani.
Ioan S. Vasiliu, pe numele său real, s-a născut la Galați, pe 11 aprilie 1854, fiind al doilea copil al soților Ştefan Vasiliu (negustor de pânzeturi) şi Elisabeta Zaharia. Numele Nenițescu l-a împrumutat de la unchiul său, pentru a fi în pas cu moda vremii, care impunea nume cu reverberații latine.
În memoria celui care avea să devină prefect al Tulcei la aproape două decenii după revenirea Dobrogei în hotarele României, autoritățile de mai apoi (1911), aveau să inaugureze un bust, eveniment despre a cărui solemnitate am găsit amănunte într-un articol postat pe site-ul Bibliotecii județene „Panait Cerna” din Tulcea.
 

„Bustul lui Ioan Nenițescu a fost inaugurat la 30 octombrie 1911. Ioan Nenițescu, poet și cetățean patriot, a fost numit prefect al județului Tulcea în anul 1897. Ca prefect între anii 1897-1900, s-a preocupat de dezvoltarea județului, în special din punct de vedere cultural. Că om al școlii, transformă primul gimnaziu din Tulcea în liceu (Liceul Spiru Haret de azi), înființează Școală secundară de fete gr. I din Tulcea, devenită apoi Liceul Principesa Ileana, întemeiază școli în satele din Delta Dunării, pune bazele tipografiei Națională și altele.
 
Unul din colaboratorii săi apropiați, primarul Ștefan Borș, apreciind activitatea prefectului, arată printre altele: „Ioan Nenițescu a realizat măreața concepție a M.S. Regelui Carol I ridicând pe colnicul Hora falnicul monument al Reanexării Dobrogei la patria-mama și a legat prezentul de trecutul istoric al neamului român, afirmând dreptul nostru de a stăpâni această provincie românească, prin ridicarea statuii lui Mircea cel Bătrân”.
 
S-a stins din viață la 16 februarie 1901, tocmai când a fost numit pentru a două oară prefect de Tulcea. Adânc pătrunși de această pierdere, locuitorii județului, împreună cu academicianul V.A. Urechea, iau inițiativa ridicării unui bust. Comitetul, constituit în acest scop și având la început că președinte pe colonelul I. Petrovici – Comandantul Regimentului 13 Infanterie și apoi pe Petre Th. Sfetescu – prefect, a strâns în perioada 1901-1911, suma de 9885 lei. Bustul, turnat în bronz, a fost opera sculptorului Spathe și fusese amplasat în grădina Carmen-Sylva din față Prefecturii.
 
Soclul de la baza bustului era format din blocuri de granit oferite de Michel Daniel, antreprenorul carierei de piatră de la Turcoaia. Ceremonia de dezvelire a bustului a avut loc duminică 30 octombrie 1911, în prezența oficialităților: Petre Th. Sfetescu – prefect, Ștefan Borș – primar, generalul Toma Constantinescu – comandantul Diviziei a X-a, V. Balacescu din partea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, Hagi Anton – fost prefect, Elena Nenițescu (soție), cu fiii, Haralambie Nenițescu – frate și în prezența multor delegații din județ și a sute de locuitori.
 
La sfârșit, preotul E. Bogatu a oficiat serviciul religios, iar corul Catedralei Sf. Nicolae a intonat «Pui de lei», nemuritoarea poezie a lui I. Nenițescu, pusă pe muzică de G. Zavalidi, dirijorul corului. Bustul, că și cele două monumente,  a fost distrus în anii 1916-1918 de trupele de ocupație.
Din inițiativa edililor orașului, noul bust al lui Ioan Nenițescu a fost ridicat în Aleea Personalităților tulcene, inaugurată la 21 iulie 1995”.

 
Sursa text și foto: tulcealibrary.ro
 
Citește și:

#citesteDobrogea 164 de ani de la naşterea marelui român Ioan Neniţescu, prefect de Dobrogea

 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

568
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

813
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1094
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1066
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1016
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1228
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1302
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1967
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1535
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1662
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1222
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1304
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1005
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1166
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1175
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1758
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1642
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1594
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2303