#citeșteDobrogea: Prestațiile locuitorilor Constanței la lucrările de Apărare pasivă în anii celui de-al Doilea Război Mondial

  • În anii tulburi de după declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale, între 1941-1943, odată cu intrarea României în război alături de Puterile Axei, au fost adoptate o serie de regulamente care aveau în vedere executarea prestației de către locuitorii municipiului Constanța, cu privire la lucrările de Apărare pasivă.

Prin regulamentul din 20 noiembrie 1943 se impunea la nivelul municipiului Constanța, obligativitatea de a presta lucrări de Apărare Antiaeriană, pe toată durata războiului.
Obligativitatea se adresa tuturor locuitorilor valizi, de ambele sexe, cu domiciliul în municipiul Constanța, putând fi onorată prin prestație sau printr-o sumă de bani. Toți locuitorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani aveau această obligativitate. Durata acesteia era de două zile pentru fiecare locuitor.
Cei care din diferite motive nu puteau presta această obligație trebuiau să achite suma de 150 de lei/zi pentru bărbați și de 100 de lei/zi pentru minorii care împliniseră 16 ani și peste această vârstă până la majorat, precum și femeile.
Regulamentul prevedea și scutirea de această obligație fizică sau pecuniară a infirmilor incapabili de muncă, a invalizilor de război, a militarilor aflați sub arme, precum și a celor care făceau parte din formațiuni de Apărare pasivă.

Un rol important în contextul acestor scutiri de prestație îl avea primarul localității care putea scuti persoanele cu probleme financiare grave, despre care avea cunoștință, acestea aflându-se în evidențele Primăriei.
Situația celor care aveau obligativitatea prestației era cunoscută de Primăria Constanței, prin intermediul cărților de imobil și a recensămintelor populației. Dacă existau situații în care se constata omisiunea unor persoane, acestea aveau obligația de a se prezenta la Primărie, pentru a fi luați în evidență. Prezența celor cu vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani la Biroul de constatare al Primăriei Municipiului  Constanța era o obligație. Dacă nu erau înregistrați ca fiind beneficiari ai scutirilor și nu făceau dovada motivelor, atunci erau urmăriți ca debitori de către organele fiscale ale primarului.
Prestatorii care urmau să achite contravaloarea prestației în bani erau obligați să depună sumele aferente la Casieria Percepției Comunale, în cursul primului trimestru socotit de la 1 aprilie la 30 iunie al fiecărui an.



În cazul în care prestatorii nu se prezentau pentru a lucra în favoarea Apărării Antiaeriene a teritoriului sau nu achitau contravaloarea prestației, erau pedepsiți cu închisoarea corecțională de la 6 luni la 2 ani și amendă de la 5000 la 50000 lei.
Prestația în natură avea în vedere lucrul la pregătirea materialelor și instalațiilor necesare teritoriului, pentru a face față în cazul unui atac aerian, cu o anumită normă de lucru în cele două zile prestabilite.
Lucrările vor fi recepționate de  Comisiunea de recepție a Primăriei, iar prestatorii erau descărcați de sarcinile avute, după realizarea prestației respective, primind în schimb o dovadă care să ateste acest lucru.
Prin urmare, situația de nesiguranță cauzată de război impunea obligații ale locuitorilor municipiului, pentru a pregăti orașul în vederea unor atacuri aeriene din partea inamicilor, situație pe care Constanța o mai cunoscuse și în timpul primei conflagrații mondiale.

Bibliografie selectivă:
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 11/1943
http://willypragher.blogspot.com/
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.


Citește și:
#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

1098
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Aelianus(sec. II-III) - „Despre animale”, „Felurite istorioare”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Aelianus(sec. II-III) - „Despre animale”, „Felurite istorioare”

1176
#DunăreaCălăuzăTuristică: Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

1511
Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

1726
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

2264
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Apuleius (sec. II) - „Apologia”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Apuleius (sec. II) - „Apologia”

2180
#DunăreaCălăuzăTuristică: Insula Șerpilor - „Se bucura de un renume mai mare, căci pe dânsa se ridica templul de marmură albă al lui Achille“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Insula Șerpilor - „Se bucura de un renume mai mare, căci pe dânsa se ridica templul de marmură albă al lui Achille“

2083
#DunăreaTuristică: Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

#DunăreaTuristică: Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

2118
#citeșteDobrogea: Bulgari rămași în Dobrogea după schimbul de populație din 1940

#citeșteDobrogea: Bulgari rămași în Dobrogea după schimbul de populație din 1940

2331
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Paradoxograful lui Rohde (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Paradoxograful lui Rohde (sec. III)

2613
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

2715
#DunăreaCălăuzăTuristică: Chilia Nouă în anii 1930 - „Este renumit prin marele său obor de cereale“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Chilia Nouă în anii 1930 - „Este renumit prin marele său obor de cereale“

3026
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Maximus (sec. II) - „Discuții”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Maximus (sec. II) - „Discuții”

3067
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II) - „Despre prozodia generală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II) - „Despre prozodia generală”

3254
#DunăreaCălăuzăTuristică: Tulcea în anii 1930 - „Excelează prin produsele sale“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Tulcea în anii 1930 - „Excelează prin produsele sale“

3291
#DunăreaCălăuzăTuristică: Delta Dunării în anii 1930 - „Privelişti aproape unice pe tot globul pământesc“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Delta Dunării în anii 1930 - „Privelişti aproape unice pe tot globul pământesc“

3100
#citeșteDobrogea: Serviciul sanitar al marinei în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic

#citeșteDobrogea: Serviciul sanitar al marinei în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic

3096
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Pausania (sec. II) - „Descrierea Greciei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Pausania (sec. II) - „Descrierea Greciei”

3674
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Galen (sec. II) - „Despre temperamente, în trei cărți”, „Despre facultățile naturale”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Galen (sec. II) - „Despre temperamente, în trei cărți”, „Despre facultățile naturale”

3797
#DunăreaCălăuzăTuristică: Isaccea în anii 1930 - „Se pot face frumoase excursiuni în pădurile din Nordul Dobrogii și la mănăstirile ascunse în liniştea odihnitoare a acestor păduri“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Isaccea în anii 1930 - „Se pot face frumoase excursiuni în pădurile din Nordul Dobrogii și la mănăstirile ascunse în liniştea odihnitoare a acestor păduri“

3799