#citeșteDobrogea: Prima vizită a patriarhului Teoctist la Peștera Sf. Andrei


Tradiția locală păstrează vie prezența Sfântului Apostol Andrei la Peștera din comuna Ion Corvin, județul Constanța, în colinde şi alte creaţii folclorice, dar și prin diverse scrieri din ultimul secol. Chiar şi în zilele noastre, dobrogenii ştiu că: „Sfântu` Andrei când a vinit, ci c-a vinit pă jos c-un băţ în mână. El n-a stat mult, fo două zile, dac-a stat şi, când a plecat, a plecat fără băţ. Spune că i-a fost seti, ş-a fost dat cu băţu-n stâncă ş-a ieşit apă. A tot chicurat pân-a stat. Bătrânii aşa spun”.

Deși a existat un pelerinaj de vară constant la Peșteră, în perioada interbelică, și chiar a fost amenajat un paraclis în interiorul ei atunci, regimul comunist a avut grijă să șteargă aproape din rădăcini această tradiție, iar paraclisul să fie dezafectat.

În toamna anului 1990, la cererea a doi călugări, cu metania din Mănăstirea Neamţ, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, dobrogean de fel, Arhiepiscopia Tomisului, condusă de arhiepiscopul Lucian Florea, a aprobat înființarea unui schit la Peșteră, care a depins pentru o perioadă de Mănăstirea Dervent.

Odată cu trecerea anilor și înflorirea mănăstirii de la Peștera Apostolului Andrei, a crescut interesul pentru acest „leagăn al creștinismului românesc”, și, odată cu acesta, și numărul pelerinilor, care a devenit din ce în ce mai mare, atât anual, cât mai ales de ziua Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie.

Într-un asemenea context, a  fost o chestiune de timp până ca la Peșteră să ajungă și preafericitul Teoctist, Patriarhu Bisericii Ortodoxe Române.
Atfel, pe 11 august 1997, preafericitul Teoctist, însoţit de Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, au vizitat Mănăstirea „Peştera Sf. Ap. Andrei”. Potrivit tradiţiei patriarhul a fost primit, în sunetele clopotelor, de obştea mănăstirii, în frunte cu stareţul de atunci, protosinghelul Neofit Oană.
 

Peștera Sf. Andrei, temeiul demnității noastre ca români şi creştini


Momentul întâlnirii dintre întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române cu locul unde a predicat pentru prima dată Apostolul Andrei pe teritoriul țării noastre, îl regăsim consemnat într-un document din arhiva Arhiepiscopiei Tomisului:
În atmosfera de intonare a imnului arhieresc, păşind cu fiori de evlavie rebătătoritele cărări sfinţite de paşii Sfântului Apostol Andrei şi ucenicii săi, Părintele Patriarh s-a oprit în faţa acestei monumentale peşteri care constituie cel dintâi locaş natural de rugăciune din ţara noastră. Privirile sale sorb priveliştea, iar fiorul sacru îi pătrunde în profunzimea sufletului. Intrând înăuntrul Peşterii, momentul devine şi mai emoţionant... în locul cel mai tainic, pe Sfântul Altar se află Sfânta Evanghelie. Preafericitul Părinte Patriarh a consemnat în paginile ei, cu emoţie unică, însemnătatea locului”.
Aici, în interiorul Peşterii, Părintele Patriarh a rostit un cuvânt emoționant:
Prezenţa acestei peşteri aici este o mărturie istorică, este dovada Apostoliei Bisericii noastre. Sfântul Apostol Andrei, care s-a învrednicit să fie chemat cel dintâi la apostolie, a fost acela care i-a vestit şi lui Petru că L-a găsit pe Mesia. De această întâietate s-au bucurat de fapt strămoşii noştri în ascultarea Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acesta este temeiul demnităţii noastre ca români şi creştini în acelşi timp. Multe popoare din Europa şi din lume doresc să aibă asemenea mărturie de credinţă, aşa cum se află aici, la noi, Peştera Sfântului Apostol Andrei. Din acest loc, cuvântul Mântuitorului Hristos s-a răspândit prin ucenici şi a luminat în tot spaţiul carpato-danubiano-pontic locuit de români, şi a rodit din belşug”.
 
Sursă foto: Ionuț Druche
 
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.

 
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 

Citește și:

#Dobrogea Digitală: Băutura cu care s-a încercat stoparea alcoolismului în Dobrogea în interbelic
 

Galerie foto:


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea Digitală: Inaugurarea Ateneului Popular „Sf. Gheorghe” din Constanța

#Dobrogea Digitală: Inaugurarea Ateneului Popular „Sf. Gheorghe” din Constanța

1110
#Dobrogea Digitală: „Se anunţă zorile unei ere noui pentru judeţul şi oraşul Constanţa”

#Dobrogea Digitală: „Se anunţă zorile unei ere noui pentru judeţul şi oraşul Constanţa”

1027
#citeșteDobrogea: Creatorul reportajului românesc – Filip Brunea Fox, la 123 ani de la naștere

#citeșteDobrogea: Creatorul reportajului românesc – Filip Brunea Fox, la 123 ani de la naștere

908
#Dobrogea Digitala: „Mediocritatea, la rang de excelență”

#Dobrogea Digitala: „Mediocritatea, la rang de excelență”

837
#Dobrogea Academică: Savantul Ștefan Odobleja pe plaiurile dobrogene, la Cernavodă

#Dobrogea Academică: Savantul Ștefan Odobleja pe plaiurile dobrogene, la Cernavodă

1807
#Dobrogea Digitală: Astra Dobrogeană, „o binevenită asociațiune”

#Dobrogea Digitală: Astra Dobrogeană, „o binevenită asociațiune”

1617
#Dobrogea Digitală: „Când Constanța părea o imensă insulă grecească”

#Dobrogea Digitală: „Când Constanța părea o imensă insulă grecească”

1802
100 de ani de la apariția primului număr:   Revista „Analele Dobrogei”, seria a III-a, an II/2020, nr. 1.

100 de ani de la apariția primului număr: Revista „Analele Dobrogei”, seria a III-a, an II/2020, nr. 1.

1465
#citeșteDobrogea: Versuri închinate lui Eminescu de Constantin Sarry, părintele presei moderne dobrogene

#citeșteDobrogea: Versuri închinate lui Eminescu de Constantin Sarry, părintele presei moderne dobrogene

866
#Dobrogea Digitală: Volumul „A fost odată... Grigore Moisil”, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

#Dobrogea Digitală: Volumul „A fost odată... Grigore Moisil”, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

1137
#Dobrogea Digitală: Portretele lui Eminescu – enigma unei existențe

#Dobrogea Digitală: Portretele lui Eminescu – enigma unei existențe

1207
#Dobrogea Digitală: Chipul de bronz al lui Eminescu, martor mut al istoriei orașului Constanța

#Dobrogea Digitală: Chipul de bronz al lui Eminescu, martor mut al istoriei orașului Constanța

1052
#Dobrogea Digitală: Principele Carol și „raporturile sale de inimă”

#Dobrogea Digitală: Principele Carol și „raporturile sale de inimă”

1419
#citeșteDobrogea: Militari de carieră care au condus unităţi din Constanţa în prima jumătate a secolului al XX-lea

#citeșteDobrogea: Militari de carieră care au condus unităţi din Constanţa în prima jumătate a secolului al XX-lea

1875
#Dobrogea Digitală: Ioan Borcea, eminentul zoolog care și-a legat destinul de pământul Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Ioan Borcea, eminentul zoolog care și-a legat destinul de pământul Dobrogei

1781
#Dobrogea Digitală: Crai de curte nouă – viața de „belfer” a unui bibliotecar interbelic

#Dobrogea Digitală: Crai de curte nouă – viața de „belfer” a unui bibliotecar interbelic

1957
#DobrogeaAcademică: Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“

#DobrogeaAcademică: Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“

850
#Dobrogea Digitală: Vasile Moldoveanu, tenorul plecat de la Constanța să cucerească lumea

#Dobrogea Digitală: Vasile Moldoveanu, tenorul plecat de la Constanța să cucerească lumea

1154
#Dobrogea Digitală: „Aceste două capitale ale Dobrogei par a fi aşezate la două extremităţi opuse ale Europei”

#Dobrogea Digitală: „Aceste două capitale ale Dobrogei par a fi aşezate la două extremităţi opuse ale Europei”

1715
#Dobrogea Digitală: Cenzura publicațiilor religioase în Biserica Ortodoxă Română

#Dobrogea Digitală: Cenzura publicațiilor religioase în Biserica Ortodoxă Română

1187