#citeșteDobrogea: Vasul „Struma“ și destinul tragic al pasagerilor săi

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial evreii au încercat să scape de furia nazistă, să scape de lagărele de exterminare, prin închirierea unor nave care să-i transporte în locuri sigure. Una dintre aceste nave a fost STRUMA.

Acest vas a fost printre ultimele nave cu pasageri care a părăsit portul Constanța în anul 1941. Nava se afla în proprietatea armatorilor Singros, de origine greacă, reprezentați în România de armatorii Jean Pandelis și D'Andreia Ștefan. La acel moment avea pavilion panamez, cu o vechime de 40 de ani, fiind sub comanda căpitanului Tomofev Garbatenco, ce îl avea secund pe Lazăr Ivanof Dikof, bulgari la origine.



În portul Constanța acest vas a avut o singură intrare, capacitatea sa fiind de 650 de persoane. Avea doar patru bărci de salvare, lucru care reiese din documentele portuare, dar în realitate se pare că avea doar două bărci de salvare.

Nava fusese amenajată și putea transporta până la 718 persoane. Se pare că s-au îmbarcat în ultima călătorie a navei 769 de persoane de origine evreiască, iar după alte surse 787 evrei. Aceștia proveneau din diverse părți ale țării, plătind sume semnificative pentru a putea fi transportați într-un port palestinian. Suma primită pentru fiecare pasager care debaerca pe coasta palestiniană era de 500 de franci elvețieni.

Plecarea urma să aibă loc în data de 20 noiembrie 1941, lucru care reiese din biletele de vapor vândute familiei Schvarțberg din Chișinău, care nu va mai ajunge în Constanța, fiind arestați de Chestura Municipiului Chișinău, de pe peronul gării.

Alți 109 evrei aflați la muncă în București urmau a fi lăsați liberi pentru a se îmbarca pe Struma, pentru a ajunge în Palestina. Pasagerii au fost controlați de agenții vamali, fiindu-le confiscate bunuri de valoare, bijuterii, urmând a avea asupra lor un bagaj care să nu depășească 10 kg, lucru amintit de David Stoliar, singurul supraviețuitor al tragediei de pe Struma. Acest personaj se născuse în Chișinău în 1922, locuise cu familia în București, apoi la Paris, până în 1936, revenind în București. A supraviețuit scufundării Strumei, înrolându-se în armata britanică, ulterior. Se va stabili în Israel, va lucra în Japonia, iar mai apoi se va stabili în SUA, în Oregon.     

În ziua de 11 decembrie 194, controlul vamal a fost finalizat, iar nava a placat din port în data de 12 decembrie 1941, la orele 14.30. Înainte de plecarea navei reprezentanții Germaniei naziste s-au opus plecării, dar nu au reușit să determine autoritățile de la București să oprească plecarea navei. Cifra afacerii Struma a fost de 150 de milioane de lei.

În apropierea Istanbulului motorul navei cedase, iar autoritățile turce nu prmiteau debarcarea emigranților. Doar 10 dintre aceștia au debarcat, având vize britanice de intrare în Palestina și o femeie însărcinată. La 23 februarie 1942, guvernul turc condus de Refic Saydam, a ordonat căpitanului navei să părăseasca rada portului, un remorcher conducând nava în afara acestuia, cu opoziția emigranților. În tot acest timp cercurile sioniste se mișcaseră foarte repede și obținuseră vize de intrare în Palesina pentru pasagerii Strumei.

La 24 februarie 1942 nava Struma a fost scufundată, paradoxal, de o torpilă lansată de un submarin sovietic SCI-213, care confundase nava cu una a Puterilor Axei. Submarinele germane aflate la Constanța nu acționau în zona Bosforului, fiind departe de locul scufundării navei, acest lucru lămurind aspectul unei neimplicări în torpilarea navei.

Soarta pasagerilor Strumei a fost pecetluită de neânțelegerea autorităților turce care nu au permis debarcarea și a unei greșeli tactice a flotei sovietice.  Rămâneau regretele și sentimentul neputinței că nu au putut fi salvați.
 
Bibliografie selectivă:
SJANC, Fond Căpitănia Portului Constanța, dosar nr. 233/1941
Idem, dosar nr.120/1941-1942
Idem, dosar nr.123/1941
Idem, dosar nr. 132/1941
Florin C. Stan, Situația evreilor din România între anii 1940-1944, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2012
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogeaPartidulPoporuluișifilialele din Dobrogea (II)