#DobrogeaAcademică: Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească

Petre T. Frangopol face parte din categoria intelectualilor - puțini la număr - care în timpul regimului comunist au dus o luptă epuizantă și de manager, plină de riscuri, pentru a menține știința românească la un nivel care să-i permită înscrierea, prin rezultatele obținute, în circuitul internațional.

Descendent al unuia dintre primii cetățeni atestați ai Constanței moderne de astăzi - Ralli Frangopol (străbunic venit din Bulgaria, de la Mesemvria - Nesebăr de astăzi), Petre Frangopol s-a născut pe 26 mai 1933, la Constanța. A fost cel de-al treilea membru al acestei familii constănțene care a ales să lucreze în domeniul științelor chimice. Primul a fost unchiul Dumitru Frangopol (1884-1952), care a absolvit Politehnica din Munchen, unde a urmat și doctoratul, și care a înființat și condus Laboratorul de chimie al Portului Constanța. Al doilea membru chimist al familiei a fost inginerul Ion Frangopol, văr primar, care a lucrat în industria petrolieră din Ploiești.

Este membru de onoare al Academiei Române - Secția de științe chimice din anul 2012.

1944 -1951- absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân" Constanța
1951 - 1956 - licență Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Chimie Industrială
1957 - cursuri postuniversitare de Radiochimie și Aplicații ale Tehnologiilor Nucleare la Facultatea de Fizică a Universității București
1968 - doctoratul la Politehnica din Timișoara
1969-1970, 1970-1971, 1972 - studii post-doctorale: National Research Council of Canada, Division of Chemistry G. Washington University, Washington, D.C., Dozentenstipendium Humboldt
1958 - 1963 - a lucrat în cadrul Laboratorului de Chimie Organică al Politehnicii din București, condus de prof. C.D. Nenițescu
1957 - 1994 - cercetător științific principal 1 și șef de laborator în cadrul Institutului de Fizică Atomică (IFA), București
1991 - 1998 - profesor la Universitățile: ­„Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Fizică. Ca profesor, a organizat prima secție de fizică medicală din țară și a doua de Biofizică (după București) la Facultatea de Fizică a Universității  „Al. I Cuza” din Iași, plecând practic de la zero dotare și spațiu, folosind numai fonduri externe (cca 500.000 de dolari), obținute exclusiv din contracte câștigate prin competiții internaționale finanțate de AIEA-Viena (1995-1997), de Uniunea Europeană, Bruxelles, Copernicus (1995-1998), Tempus (1994-1999) sau Fundația Soroș (1992-1993) etc.
1997-1998 - profesor la Universitatea „V. Goldiș”, Arad
1999 - 2002 - profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
2002 - 2004 - profesor la Universitatea Politehnica București
2002-2010 - consilier la Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior - CNCSIS și la Institutul de fizică și inginerie nucleară „Horia Hulubei”.

Face parte din Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării.

Este autor a peste 200 de lucrări științifice, din care 97 articole ISI, apărute în țară și în marile periodice ale lumii, având peste 513 de citări ISI, cu un indice Hirsch=13.

Domeniile sale de activitate: radioizotopii și compușii organici marcați, scintilatori organici, radicali liberi organici stabili. Chimia biofizică și biofizică au constituit o fertilă activitate a sa în ultimele două decenii (1978-1998) ale activității științifice, prin stimularea dezvoltării acestor domenii în România datorită programului de cercetare pe care l-a inițiat și coordonat: modificarea structurii și funcției biomembranelor sub acțiunea unor anestezice locale (procaina, lidocaina, tetracaina).

A fost editorul primei publicații românești anuale de biofizică, 6 volume, (1985-1990), în limba engleză, „Seminars in Biophysics”, publicată de IFA, recenzată internațional.

La Iași, a fost editorul altei publicații în limba engleză (vol. 1-6), difuzată mai ales peste hotare, „Current Topics in Biophysics” (1992-1997), tipărită la Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

A editat: primele două cărți de „Arheometrie în România” (cu V. V. Morariu1988-1990); „Colaborarea științifică Horia Hulubei - Yvette Cauchois și spiritualitatea maramureșeană” (cu Ioan Ursu, 2016); „Educația și cercetarea românească. Starea prezentă și perspectivă” (workshop, București, 30 martie 2017, împreună cu Dorel Banabic și Daniel David, 2017).

În ultimii ani s-a ocupat susținut de politica științei, pentru ridicarea învățământului și cercetării din România la nivelul celui existent pe plan internațional, publicând: „Mediocritate și Excelență - o radiografie a științei și a învățământului din România” (șapte volume); „Elite ale Cercetătorilor din România, matematică - fizică - chimie”, „Istoria chimiei românești”.

Este membru al Societăților de Chimie din România și Germania, membru în colegiile editoriale ale revistelor internaționale Scientometrics și Jourmal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry.

Începând cu ediția de mâine, veți putea afla mai multe despre vasta personalitate a academicianului Petre T. Frangopol, prin intermediul grupajului de articole care reprezintă cuvântările rostite cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani, la ședința omagială din 8 octombrie 2018, în Aula Academiei Române, și publicate în revista „ACADEMICA" a Academiei Române, nr. 10-11/2018.

Citește și:

Despre proiectul #DobrogeaAcademică

Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“

#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Despre „Mediocritate şi excelenţă“ – Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Despre Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaAcademică:  Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

#DobrogeaAcademică: Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

6097
#DobrogeaAcademică:  Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

#DobrogeaAcademică: Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

5244
#DobrogeaAcademică:  Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

#DobrogeaAcademică: Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

6396
​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

8972
#DobrogeaAcademică:  Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

2438
#DobrogeaAcademică:  Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa  şi merită toate onorurile noastre“

#DobrogeaAcademică: Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa şi merită toate onorurile noastre“

2279
#DobrogeaAcademică:  Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

#DobrogeaAcademică: Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

2189
#DobrogeaAcademică:  Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică: Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

3970
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

2452
#DobrogeaAcademică:  Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică: Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

2731
#DobrogeaAcademică:  Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

#DobrogeaAcademică: Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

2702
Evenimentul are loc miercuri:  Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

Evenimentul are loc miercuri: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

2932
#DobrogeaAcademică:  Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

2622
#DobrogeaAcademică:  Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

3086
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

1785
#DobrogeaAcademică:  Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

3086
#DobrogeaAcademică:  Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică: Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

3019
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

2281
#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

2253
#DobrogeaAcademică:  Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică: Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

2178