#DobrogeaAcademică: Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

Proiectul #DobrogeaAcademică - moment-reper pentru conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești: Academia Română - face parte integrantă din seria acțiunilor publicistice asumate de cotidianul ZIUA de Constanța. Prin intermediul acestui proiect, la propunerea comunității tomitane, academicienii dobrogeni Petre T. Frangopol (membru de onoare al Academiei Române) și Marian-Traian Gomoiu (membru titular al Academiei Române) vor primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța, în cadrul unei ședințe extraordinare ce va avea loc miercuri, 10 iulie, în sala Coriolan a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.
 

 
În cele ce urmează, puteți citi un text autobiografic realizat de Marian-Traian Gomoiu, pus la dispoziție prin bunăvoința conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan.
 

 
„Rar subiect mai dificil decât acela de a face o prezentare concentrată a unei vieți. Greu de transcris, chiar și într-o formă contrasă, ceea ce este trăit de la răsărit la apus odată cu steaua noastră cu intensități variabile în succesiunea timpului și spațiilor și imprimat în tainițele memoriei.
Drumul meu în viață cred că este drumul luminat de steaua mea din albastru, și de lumina celor care m-au înconjurat. Pe traiectoria efemeră a veșniciei am parcurs ca și alții calea de început a devenirii, pe care fără să mă feresc, mai continui să mă abat și astăzi. M-am pornit apoi pe calea afirmării și consacrării, anevoioasă, dar plină de satisfacții multiple. Și dintr-o pornire moștenită am ales să merg și pe calea apostolatului, apostolat nu ca meșteșug, ci ca mod de înțelegere a vieții, ca formă fecundă a existenței, de împărțire către cei mai tineri a celor adunate cu trudă în scurgerea timpului.
 

Cipul celor șapte ani de-acasă poate că este cel mai prețios cip dobândit al oamenilor

 
Care au fost resursele de control și comandă ale devenirii? Sunt greu de definit, și mai ales ponderea lor în ceea ce am ajuns. Pentru că în afară de zestrea cu care intrăm în viață, marea noastră majoritate, care nu beneficiază de un har nativ își tezaurizează grație familiei, școlii și experienței zestrea de „cipuri” ale ordinatoarelor interioare, de capital intelectual care ne poate plasa în câmpul gravitațional al stelei apărute la naștere.
 
Cipul de la familie, cipul celor șapte ani de-acasă, poate că este cel mai prețios cip dobândit al oamenilor. Așa cred, mai ales când fondul ereditar este receptiv. Pentru mine acesta a fost cipul cultului pentru muncă, cinste, omenie, punctualitate, perseverență, cipul suport moral interior, fără de care aș fi rătăcit, pierzând printre miliardele de aștrii steaua mea călăuzitoare. Cu câtă duioșie mă gândesc la familia mea care m-a pornit în viață, dându-mi ce avea mai bun cu înțeleaptă măsură. Și astăzi îmi vin în minte în multe împrejurări scenele copilăriei, cu parfumul  lor, care mi-au rămas etaloane în viață. Și natura cu anotimpurile sale, și gospodăriile oamenilor, și recoltele, și sărbătorile, și atâtea altele. Îmi amintesc de nopțile lungi de iarnă, când la lumina lămpii descopeream, fără a înțelege deplin, piscurile și comorile spiritualității umane, din lecturile vii ce ni le ofereau  mama și tata; am înțeles mai târziu marile adevăruri din acele nopți, dar de atunci, în mod cert, mi-a rămas iubirea pentru cărți și frumos.
 
Cipul moștenire de la școală s-a realizat într-o perioadă ceva mai lungă, înnobilându-se pe măsura urcării treptelor de la ciclul primar la gimnaziu, de la gimnaziu la liceu, de la liceu la Universitate și de aici la doctorat sau la diverse specializări. Ar fi multe de spus despre perioada studiilor, despre meșterii care și-au pus toată știința, toată silința, tot talentul în școlirea mea și a atâtor generații de tineri, toți la fel de silitori și leneși, la fel de buni și răi, la fel de cuminți și năzdrăvani, și de ce nu, la fel de îngeri și diavoli și atunci ca și astăzi. Tuturor acestor desăvârșiți dascăli potire de cultură, meșteri moderatori în lut și granit, le voi rămâne profund recunoscător și îi consider părtași ai urcușului și succeselor mele în viață.
 
Anii școlii primare, la Gura Dobrogei, au fost cei mai fericiți, cu dascălii mei - părinții mei, ani de demult din care păstrez încă neștirbite comori: învățături, cântece, poezii, întâmplări unice... Anii gimnaziului, dominați de reforme și căutări de orizonturi roșii, mi-au lăsat în suflet amintiri de neuitat, din care se desprind cele cu colegii de la Școală nr. 5 băieți din Constanța, oameni de nădejde care mi-au rămas prieteni până astăzi. Liceul? Sunt mândru că am fost „lemebist” (nu se folosea atunci „mircist”!), că am purtat matricolă și șapcă cu însemnele acestui liceu centenar, Liceul „Mircea cel Bătrân”. Dascălii mei de la acest liceu, pe care l-am considerat, îl consider și îl doresc a fi o școală constănțeană de elită, au fost puternice personalități care au inoculat în noi, neîmblânziții lor elevi, câte o picătură din ceea ce trebuia să fie devenire. Pentru că profesorii noștri de acum mai bine de 40 de ani, și prof. Luscan de muzică, și prof. Sălceanu sau prof. Mugioiu de franceză, și prof. Neacșu sau prof. Vodă sau prof. Zaharia de matematică, și prof. Robu sau prof. Banu sau prof. Caragea sau prof. Bădică de română, și prof. Băleanu de biologie, și prof. Nicolau sau prof. Dragu de istorie, și prof. Ciocan sau prof. Spânu de sport, și prof. Rădulescu de desen, și toți ceilalți pe care nu i-am amintit, au fost dascăli și cărturari, adevărați savanți cărora le mulțumesc. Și nu numai profesorilor pe care, la întâmplare, fără discriminare, i-am amintit, și ale căror porecle îmi revin acum poate mai repede în minte („Domnul Vucea”, „Insuliță”, „Limbută”, „Giumalău”...), ci și celorlalți colaboratori ai “Lemebeului”, dintre care și azi, după ani și ani, îmi amintesc cu duioasă admirație: dl. Gustav -  impecabilul secretar unic al liceului, dl. Toma - laborantul imperturbabil de la „fizico-chimie”, Nea Nicu Spahiu - intendentul incoruptibil  la încercările noastre de a trece pragul școlii fără matricolă și șapcă (... ceea ce ne determina, evident, să întrăm în școală pe fereastră claselor de la demisol!).
 

Destinul devenirii era hotărât - cercetarea mării

 
După anii renumitului liceu constănțean (câți absolvenți ai acestui liceu avuseseră un destin celebru înaintea mea!) steaua mea m-a purtat la Cluj spre a-mi găsi sau pregăti norocul. Aici, formarea mea a căpătat contururi mai precise în intimitatea unică a atmosferei universitare clujene a anilor ’50, prin studii superioare complexe de științe ale naturii, cu discipline fericit și prolific combinate în profilul Facultății de Biologie - Geografie. Dar și cu audieri ale cursurilor și conferințelor unor iluștri savanți de la alte facultăți (prof. Lascu, prof. Vătăsanu, prof. Roșcă, prof. Pamfil) sau de la Biblioteca Universitară (unde l-am ascultat pe Lucian Blaga), cu concertele de la Casă Universitarilor, cu frecventarea Operei Române și cu multe, multe excursii în Apuseni.
 
După absolvirea facultății, la numai câteva luni, am avut șansa de a fi admis în “școală de oceanologie” a renumitului cercetător  academician Mihai Băcescu. De fapt, eram angajat că cercetător stagiar la Laboratorul de Oceanologie al Academiei, o adevărată școală de studii aprofundate la care m-am format împreună cu o mână de tineri entuziaști, colegi și prieteni. Destinul devenirii era hotărât - cercetarea mării. Odată cu susținerea tezei de doctorat, la începutul anilor ‘70, pot spune că segmentul devenirii din traiectoria vieții mele fusese parcurs. 
 
Au trecut peste 35 de ani de când caut să înțeleg și să descifrez tainele mării de lângă noi, o perioadă care de fapt acoperă mai mult de jumătate din vârsta oceanologiei românești instituționalizate. M-am ocupat cu precădere de studiul ecologic al Mării Negre de fabuloasă lume vie din mare de acea lume mirifică cunoscută de cei mai mulți doar în spectacularul ei, grație lui Jules Verne sau Jacques Yves Cousteau; studiind viețuitoarele din adâncuri că ecolog, mi-am propus că deviza un principiu potrivit căruia „Nimic din ceea ce aparține marii nu trebuie să-mi fie străin”.
 
Ce-am făcut în toți acești ani? Foarte mult față de condițiile pe care le-am avut, extrem de puțin din ceea ce s-ar fi putut realiza dacă puterii noastre spirituale și fizice i s-ar fi asigurat laboratoare, nave de cercetare, echipamente, materiale, biblioteci - facilități moderne pe care colegii noștri din străinătate, nici mai dotați, nici mai cuminți și nici mai frumoși, le-au avut din plin.
 
Oricum, în anii 1960-1970 mai eram „competitivi” abordând cu succes probleme moderne. De-a lungul anilor am rezolvat peste 60 de teme și obiective de cercetare ecologică marina pe care le-am condus sau la care am colaborat, obținând numeroase rezultate care au contribuit la îmbogățirea fondului de date ale oceanologiei și ecologiei marine în general, al biologiei, ecologiei și protecției Marii Negre și Deltei Dunării în special, rezultate pe care le-am înscris în  rapoarte științifice și în peste 150 de lucrări publicate și în numeroase comunicări făcute la reuniuni interne sau internaționale, rezultate care au fundamentat decizii și soluții practice sau au dus la dezvoltarea cunoașterii științifice, rezultate care mi-au adus recunoașterea și respectul întregii comunități științifice căreia îi aparțin. Dar ce greu se ajunge pe segmentul afirmării din traiectoria vieții!
 

Pentru toți tinerii, un îndemn: indiferent de drumurile voastre, nu uitați de NATURA ai cărei membri și cetățeni sunteți. Priviți-o și tratați-o cu adânc respect și recunoștință!

 
Expedițiile pe mare (fără număr în Marea Neagră, numărate și prea puține în alte mari), scufundările din adâncuri, experimentările, microscopia, prelucrarea datelor, documentarea și atâtea alte activități pregătesc cu trudă picul de bucurie reprezentat de obținerea unui rezultat original acceptat și preluat de către specialiști. Câte n-ar mai fi de spus... Poate le voi spune odată, mai pe larg, într-o carte. Acum aș mai dori să adaug doar un lucru. Totdeauna fără rezerve, am împărtășit din experiență mea, din cunoștințele mele acumulate în peste 35 de ani de activitate științifică și de viață consacrată naturii. Totdeauna am fost gata să fac cunoscută marea și să reamintesc oamenilor, tinerilor în special, că trăim pe Pământ care de fapt este Planetă Apelor. Și voi continua să-mi îndeplinesc această sfântă datorie, ca un apostol, atâta timp cât sănătatea și puterile îmi vor permite. Și aidoma maestrului meu sub care am început drumul afirmării, continui dezlegarea tainelor mării înconjurat de tineri. Lor aș vrea să le dau măcar scânteia din flacăra transmisă de la înaintași - prof. Ioan Borcea, dr. Gr. Antipa, Acad. Mihai Băcescu și atâți alți dascăli - și să le aprind focul sacru al cunoașterii.
 
Și pentru toți tinerii, un îndemn: indiferent de steaua voastră, de drumurile voastre, nu uitați de NATURA ai cărei membri și cetățeni sunteți. Priviți-o și tratați-o cu adânc respect și recunoștință. Apropiați-vă mai mult de natură pentru a o înțelege, până nu e prea târziu. Suntem parte din natură, având un destin comun. Suntem o specie valoroasă, dar nu superioară altor specii. Avem datoria să protejăm și să conservăm natură pentru a supraviețui odată cu ea și a o transmite generațiilor viitoare așa cum au avut-o bunii și străbunii noștri.“ 
 
Sursa foto: Imaginea a fost pusă la dispoziție de conf. univ. dr. Marius Skolka, decanul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole
 
Citește și:
 

Despre proiectul #DobrogeaAcademică
 

Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti

#DobrogeaAcademică Personalităţi din administraţie, cultură, culte şi învăţământ salută decernarea titlului de Cetăţean de Onoare academicienilor dobrogeni Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu (galerie foto)

Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Evenimentul are loc miercuri Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

#DobrogeaAcademică Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“

#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Despre „Mediocritate şi excelenţă“ – Petre T. Frangopol 

#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“, volumul I - „S-a demonstrat până astăzi că nu există voință politică în vederea găsirii de soluții care să prevadă redresarea României“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (II). „Excelenţa şi talentul sunt un har de la Dumnezeu, la care se adaugă zeci de ani de muncă şi creativitate“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (III). „Firmele căpuşă, după scenariul bine-cunoscut şi excelent pus la punct, au devalizat, practic, industria chimică“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (IV). In Memoriam academician Geavit Musa (document)

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

Despre Marian-Traian Gomoiu 

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică Dr. Dan Vasiliu, director GeoEcoMar, filiala Constanţa - Amintiri cu academicianul Marian-Traian Gomoiu (document)

#DobrogeaAcademică Dr. Tania Zaharia despre activitatea academicianului Marian-Traian Gomoiu la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (galerie foto)

#DobrogeaAcademică Dr. Dumitru Murariu - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu a contribuit la creşterea prestigiului României în Europa şi în lume“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre


Despre Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică Acad. Ioan Dumitrache - „Spirit liber, curajos şi competent, prof. Petre T. Frangopol s-a aplecat cu multă dăruire spre probleme majore ale societăţii“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Gheorghe Benga - „Profesorul Petre T. Frangopol reprezintă un model de om de ştiinţă din categoria Excelenţei“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Dorin Poenaru - „Petre T. Frangopol, întemeietor de şcoli şi lider de opinie“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Victor Voicu - „Petre Frangopol este un om, o voință, un caracter care nu ațipește pe orbită“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească


 
 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaAcademică:  Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

#DobrogeaAcademică: Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

2082
#DobrogeaAcademică:  Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

#DobrogeaAcademică: Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

1702
#DobrogeaAcademică:  Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

#DobrogeaAcademică: Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

2077
​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

2765
#DobrogeaAcademică:  Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

1220
#DobrogeaAcademică:  Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa  şi merită toate onorurile noastre“

#DobrogeaAcademică: Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa şi merită toate onorurile noastre“

852
#DobrogeaAcademică:  Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

#DobrogeaAcademică: Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

1000
#DobrogeaAcademică:  Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică: Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

2044
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

999
#DobrogeaAcademică:  Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică: Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

1110
#DobrogeaAcademică:  Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

#DobrogeaAcademică: Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

1087
Evenimentul are loc miercuri:  Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

Evenimentul are loc miercuri: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

1659
#DobrogeaAcademică:  Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

1186
#DobrogeaAcademică:  Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

1552
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

736
#DobrogeaAcademică:  Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

1901
#DobrogeaAcademică:  Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică: Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

1575
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

1190
#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

1193
#DobrogeaAcademică:  Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică: Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

1126