#DobrogeaAcademică: Dr. Dan Vasiliu, director GeoEcoMar, filiala Constanţa - Amintiri cu academicianul Marian-Traian Gomoiu (document)

Proiectul #DobrogeaAcademică - moment-reper pentru conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti, Academia Română, - face parte integrantă din seria acţiunilor publicistice asumate de cotidianul ZIUA de Constanţa. Prin intermediul acestui proiect, la propunerea comunităţii tomitane, academicienii dobrogeni Petre T. Frangopol (membru de onoare al Academiei Române) şi Marian-Traian Gomoiu (membru titular al Academiei Române) vor primi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Constanţa, în cadrul unei şedinţe festive ce va avea loc miercuri, 10 iulie, în sala Coriolan a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”.

Continuăm şi astăzi seria evocărilor celor două mari personalităţi prin vocea colegilor academicieni, cu mărturia directorului GeoEcoMar, filiala Constanţa, dr. Dan Vasiliu, unul dintre doctoranzii academicianului Marian-Traian Gomoiu.

„Prima mea amintire legată de prof. dr. acad. Marian-Traian Gomoiu (pe atunci nu avea toate aceste titluri) datează de pe la mijlocul anilor 1970 când tatăl meu, prieten şi coleg la Institutul Român de Cercetări Marine (actualul INCDM Grigore Antipa) cu d-l Gomoiu, mi l-a prezentat. Pot spune ca am rămas impresionat pentru foarte mult timp de atunci înainte; un tip roşcovan, masiv, foarte volubil şi, ceea ce mi-a rămas pentru mulţi ani întipărit în minte, cu o voce puternică, răsunătoare.  

Aceasta a fost imaginea, e drept, dominată de aspectul fizic, pe care am avut-o despre prof. acad. Marian-Traian Gomoiu, până în anul 2008, când a avut loc următoarea mea întâlnire cu dânsul. De data aceasta, întâlnirea noastră nu a fost întâmplătoare, precum prima. Eu eram un (relativ) tânăr cercetător la INCDM Grigore Antipa, în timp ce dânsul era directorul sucursalei Constanţa a GeoEcoMar. Împreună trebuia să pregătim o expediţie ştiinţifică pe mare, respectiv să întocmim planul de lucru, să stabilim echipele de lucru, precum şi alte chestiuni organizatorice.

Gândul că urma să discut pentru prima dată cu prof. Gomoiu, membru al Academiei Române şi primul guvernator al Deltei Dunării, probleme profesionale îmi crea o stare de emoţie puternică (şi evident, vizibilă), în special cunoscându-i cariera ştiinţifică prodigioasă. Odată intrat pe uşa biroului dânsului (ce coincidenţă, actualul meu birou), până să mă prezint, m-a luat în primire, aparent supărat:  «Tu abia acum vii la mine, la doi ani de când lucrezi la Grigore Antipa?» Am încercat, timid, să mă justific, spunându-i că pur şi simplu nu am trecut pe la dânsul fiindu-mi ruşine (acesta era adevărul, mă simţeam lipsit de importanţă în faţa dânsului, un om atât de important în comunitatea noastră ştiinţifică). Evident, a ripostat cu vocea sa puternică pe care mi-o reaminteam perfect din copilărie. «Prostii, ce este aia ruşine? Te cunosc de când nici nu ştiai să mergi».

Apoi, brusc, a trecut la rememorarea unor amintiri din perioada în care dânsul şi cu tatăl meu erau colegi la Agigea (actuala Staţiune de Cercetări Marine a Universităţii Iaşi). Uşor, uşor, discuţia noastră a deviat către planurile mele, mărturisindu-i că vreau să mă înscriu la Școala Doctorală a Universităţii «Ovidius», al cărei director era în acea perioadă. Mi-am făcut curaj şi l-am întrebat dacă este dispus să mă ia ca doctorand, să-mi coordoneze activitatea ştiinţifică pe perioada studiilor doctorale.  A acceptat şi pot spune că acel moment mi-a marcat semnificativ cariera mea profesională.

Am fost un doctorand privilegiat având un asemenea îndrumător care, încă de la început, mi-a impus o disciplină, rigurozitate deosebită atât în programul de colectare de probe şi analiză a lor în laborator, cât şi în redactarea tezei. Toate acele luni petrecute împreună încercând şi, zic eu, reuşind să dăm fiecărui capitol al tezei o formă ştiinţifică, dar în acelaşi timp şi literară, m-au ajutat enorm să mă formez ca cercetător şi autor de articole ştiinţifice şi recenzor.

Am finalizat cu succes studiile doctorale în septembrie 2011, cu o săptămână după ce mă transferasem la INCD GeoEcoMar, devenind astfel coleg cu d-l prof. dr. acad. Gomoiu. Deşi, având în vedere vârsta, nu mai ocupa poziţia de director al sucursalei Constanta a GeoEcoMar, relaţia noastră profesor - student/doctorand a continuat. Încă nu mă învăţase tot ceea ce trebuia să ştiu pentru a deveni şi eu un adevărat cercetător. Am continuat această extraordinară cooperare, prin redactarea împreună a numeroase lucrări ştiinţifice, participări în proiecte, în expediţii pe mare etc. pe parcursul anilor ce au trecut de atunci, până când gravele probleme de sănătate l-au împiedicat să-şi mai desfăşoare activitatea ştiinţifică în cadrul GeoEcoMar. Toţi aceşti ani în care am fost colegi au întărit relaţia noastră, nu numai pe plan profesional.

Îmi amintesc cu deosebită plăcere zilele petrecute împreună la Atena, Palma de Mallorca, Barcelona etc., în cadrul unor conferinţe ştiinţifice, când am descoperit şi cealaltă faţă a omului Marian-Traian Gomoiu. Bucuria sa de a trăi, energia (în ciuda vârstei), jovialitatea, plăcerea de a savura o mâncare bună sau un vin bun pe care le etala erau contagioase, astfel încât eu, un tip puţin cam introvertit, aşteptam cu nerăbdare orice deplasare, călătorie pe care urma să o facem împreună.

Toate momentele extraordinare petrecute împreună la birou, la bordul navei, în călătoriile noastre m-au ajutat enorm să mă dezvolt atât ca cercetător, cât şi ca om, astfel încât cea mai mare parte a realizărilor mele i se datorează acestui extraordinar om, cercetător, profesor, Marian-Traian Gomoiu“, susţine în evocarea sa, directorul GeoEcoMar, dr. Dan Vasiliu.  

Despre dr. Dan Vasiliu

Dr. Dan Vasiliu conduce Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină, filiala Constanţa. Vasiliu a coordonat în trecut şi activitatea de cercetare în domeniul oceanografiei chimice în cadrul aceluiaşi institut şi în acelaşi timp a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”. Din 2011 a obţinut titlul de doctor al Universităţii „Ovidius” din Constanţa cu teza de doctorat „Distribuţia spaţio-temporală a clorofilei în apele platoului continental românesc şi factorii săi de control” (în secţiunea Documente găsiţi CV-ul său).

Citește și:

Despre proiectul #DobrogeaAcademică

#DobrogeaAcademică Personalităţi din administraţie, cultură, culte şi învăţământ salută decernarea titlului de Cetăţean de Onoare academicienilor dobrogeni Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu (galerie foto)

Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“

#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Despre „Mediocritate şi excelenţă“ – Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“, volumul I - „S-a demonstrat până astăzi că nu există voință politică în vederea găsirii de soluții care să prevadă redresarea României“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (II). „Excelenţa şi talentul sunt un har de la Dumnezeu, la care se adaugă zeci de ani de muncă şi creativitate“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (III). „Firmele căpuşă, după scenariul bine-cunoscut şi excelent pus la punct, au devalizat, practic, industria chimică“

#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Despre Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică Dr. Tania Zaharia despre activitatea academicianului Marian-Traian Gomoiu la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (galerie foto)

#DobrogeaAcademică Dr. Dumitru Murariu - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu a contribuit la creşterea prestigiului României în Europa şi în lume“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre

Despre Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică Acad. Gheorghe Benga - „Profesorul Petre T. Frangopol reprezintă un model de om de ştiinţă din categoria Excelenţei“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Dorin Poenaru - „Petre T. Frangopol, întemeietor de şcoli şi lider de opinie“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Victor Voicu - „Petre Frangopol este un om, o voință, un caracter care nu ațipește pe orbită“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească
    Citește în format integral

85

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaAcademică:  Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

#DobrogeaAcademică: Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

11963
#DobrogeaAcademică:  Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

#DobrogeaAcademică: Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

10773
#DobrogeaAcademică:  Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

#DobrogeaAcademică: Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

14324
​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

14743
#DobrogeaAcademică:  Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

5166
#DobrogeaAcademică:  Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa  şi merită toate onorurile noastre“

#DobrogeaAcademică: Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa şi merită toate onorurile noastre“

5831
#DobrogeaAcademică:  Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

#DobrogeaAcademică: Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

4853
#DobrogeaAcademică:  Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică: Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

7354
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

4742
#DobrogeaAcademică:  Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică: Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

5458
#DobrogeaAcademică:  Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

#DobrogeaAcademică: Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

5653
Evenimentul are loc miercuri:  Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

Evenimentul are loc miercuri: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

6500
#DobrogeaAcademică:  Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

5248
#DobrogeaAcademică:  Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

6922
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

4208
#DobrogeaAcademică:  Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

5371
#DobrogeaAcademică:  Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică: Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

6420
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

4496
#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

4987
#DobrogeaAcademică:  Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică: Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

4644