#DobrogeaDigitală: Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne

 
 

• George G. Antonescu a fost un pedagog român care a trăit între 1882 – 1953 și a predat la Universitatea din București. O bună vreme a fost și director al Institutului Pedagogic Român.

 
Volumul „Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne“  este semnată de George G. Antonescu (n. 1882 – d. 1953), pedagog român, profesor de pedagogie la Universitatea din Bucureşti şi director al Institutului Pedagogic Român. Autorul a publicat cartea în anul 1927 la editura „Casei Școalelor“.
 
În cele 540 de pagini sunt tratate subiecte de maximum interes pentru domeniul pedagogiei, semnatarul cărții abordând diferite problematici, plecând de la începuturile istorice ale pedagogiei și ajungând la stadiul acesteia din anul 1927. Antonescu creionează ideea principală pe granița dintre „pedagogia veche“ și „pedagogia modernă“.
 
„Convinşi prin urmare de faptul că pedagogia prezentului este o desvoltare evolutivă a celei din trecut şi de acela că în pedagogie trebuie să luptăm pentru progres şi evoluţie, dar în acelaş timp contra pornirilor revoluţionare, facem în lucrarea de faţă - pe baza diferitelor sisteme pedagogice, aparţinând secolelor XVII, XVIII şi XIX - expunerea critică a doctrinelor fundamentale ale pedagogiei moderne, cari, pe deoparte au sintetizat diversele tendinţe pedagogice şi filosofice ale timpului, în care s’au produs, iar pe dealta, au deschis perspective largi şi luminoase gândirii pedagogice ulterioare şi au exercitat o influenţă hotărîtoare asupra mişcării pedagogice a timpului nostrum“, se punctează în începutul cărții.
 


Cartea este structurată în zece mari capitole după cum urmează:
 
I.Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne
II.Filosofia şi pedagogia Iui John Cocke
III.Filosofia şi pedagogia Iui I. A. Comenius
IV.Filosofia şi pedagogia lui J. J. Rousseau. Filantropinismul .
V. Filosofia şi pedagogia lui I. Kant
VI. Schiller. Educaţia estetică în legătură cu cea morală
VII. Goethe. Idealul său pedagogic
VIII. Filosofia şi pedagogia lui I. H. Pestalozzi. Diesterweg Frobel
IX. Filosofia şi pedagogia Iui I. F. Herbart. Urmaşii Iui Herbart
X. Filosofia şi pedagogia lui Herbert Spencer
 
 
I.Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne
 
„Innainte de a intra în studiul doctrinelor pedagogiei moderne, vom face câteva consideraţii asupra factorilor culturali, cari le-au determinat, adică vom stărui puţin asupra atmosferii culturale, în care se produc ^i se desvoltă marile sisteme pedagogice din epoca modernă.

A. Renaşterea şi Umanismul. — Curentele, cari caracterizează începutul culturii moderne sunt două: Renaşterea şi Umanismul.

Când zicem «Renaştere» şi «Umanism», ne gândim la reînvierea culturii antice greco-romane pe deoparte, iar pe de alta — şi aceasta ţine mai mult de termenul «Umanism» — ne gândim la redeşteptarea naturii omeneşti, la liberarea ei de lanjul tradijiei, de jugul autorltăjii dogmelor medievale. Când determinăm în felul acesta curentele denumite Renaştere şi Umanism, s’ar părea că este vorba de o manifestare culturală revoluţionară, care a căutat să răstoarne tot ce-a fost în trecut şi să introducă o stare de lucruri cu desăvârşire nouă. Ne-am înşela însă dacă am da această interpretare.

Dacă ne gândim la următoarele două fapte, vom vedea imediat că interpretarea aceasta ar putea fi greşită.

Un prim fapt: nu poate nimeni să conteste că popoarele, pe cari le găsim în epoca modernă, sunt ieşite din frământările petrecute în evul mediu.

Un al doilea fapt: cultură clasică găsim şi in evul mediu.

Biserica creştină medievală, pentru ca să-şi suspină dogmele sale şi pe cale raţională, nu numai pe cale de credinţă, s’a servit de cultura antică. Mai mult de cât atât, atunci când a căzut imperiul roman, datorită năvălirii barbarilor, cultura greco-latină ar fi dispărut poate, dacă nu se găsiau acei faimoşi călugări, a căror activitate esenţială era adunarea şi transcrierea scrierilor vechi.
Este deci evident că evul mediu a avut un contact apropiat cu vechea cultură greco-latină.

Aşa dar, din punctul de vedere al reînvierii culturii clasice, ni s’ar părea curios să considerăm «Umanismul» ca un fel de isbucnire, ca un fel de manifestare revoluţionară contra stării culturale de până atunci. Să vedem deci care este atitudinea reală a Umanismului şi a Renaşterii fată de cultura anterioară jnedievală.

Pentru aceasta vom face, în câteva cuvinte, o comparaţie, pe de o parte între concepţiile, pe cari le au cele două epoci — epoca evului mediu şi a Renaşterii şi Urnanismnlui — despre om, despre vlajă şi despre lume, prinurmare între concepţiile lor filosofice, iar pe de altă parte, între felul cum înjelege o epocă şi cealaltă cultura clasică. Pe baza acestei comparaţii, vom vedea care este adevăratul raport dintre Renaştere şi Umanism de o parte, şi cultura medievală de altă parte.

Concepţia filosofică a bisericii creştine medievale poate fi caracterizată prin două noţiuni: supranaturalismul şi dualismul. Concepţia supranaturalistă admite, în afară de lumea aceasta, o altă lume superioară, «lumea viitoare», şi o divinitate transcedentă, mai presus de universul creat de ea.

Concepţia medievală este dualistă din punct de vedere metafizic şi etic. Din punct de vedere metafizic, biserica creştină admite două substanţe: spirit şi corp. Din punct de vedere etic, admite geniul binelui şi geniul răului.

Intre aceste două categorii — între spirit şi corp de o parte, între geniul bun şi geniul rău de altă parte —există o accentuală opoziţie. Nu putem să liberăm spiritul, decând încătuşind trupul. Tot ceeace emană de la trup, tot ceeace este manifestare a simţurilor, tot ceea ce reprezintă plăcerile lumii acesteia, trebue înfrânat, reprimat, pentruca spiritul să poată fi pregătit încă de pe lumea aceasta, pentru lumea viitoare. O asemenea concepţie, care înlătură tot ceeace este plăcere în viată şi care cere înfrânarea pornirilor trupeşti, o numim cu un termen obişnuit ascetism. Ascet este omul resemnat, care renunţă la toate bunurile şi plăcerile vieţii.

Conform acestei concepţii filosofice a bisericii creştine medievale, omul duce o viată fragmentată. Nu putem contesta că omul este compus din elemente psihice şi fizice şi că totalitatea acestor elemente ne dă fiinţa umană integrală.

Dacă se reprimă o parte din elementele constitutive ale fiinţei umane, putem zice că acestă fiinţă duce o existenţă fragmentată, unilaterală.

Care este concepţia despre viaţă şi despre om la reprezentanţii Renaşterii şi Umanismului ? Ei consideră pe om ca fiinţă unitară, trup şi suflet împreună, şi înţeleg că omul trebue să trăiască o viaţă completă, prinurmare să satisfacă toate cerinţele fiinţei sale, pe cele trupeşti ca şi pe cele sufleteşti. Nu trebue să ne gândim numai la cerinţele raţiunii superioare, ci şi la instinctele naturale, tocmai pentru că ele sunt dictate de natură. Trupul are drepturile lui alături de suflet. Aceasta este concepţia integrală a vieţii unitare în filosofia Renaşterii şi a Umanismului. Era natural ca, prin reacţiune faţă de concepţia medievală, să se exagereze într’o nouă direcţie.

De unde în evul mediu se acorda preponderanţă spiritului, trupul fiind nesocotit,—în epoca Renaşterii şi a Umanismului, deşi era vorba de o concepţie integrală — prinurmare de drepturi egale pentru spirit şi corp, pentru instinctele naturale ca şl pentru raţiunea formată prin cultură — totuşi, ca o reacţiune în contra oprimării ce' suferise elementul material al finţei umane în trecut, se da o atât de mare importanţă elementelor instinctive, sentimentale, sensoriale, încât s’a ajuns la un fel de morală hedonistă. lagjnora]ă_a_plăcerii.
Şi acum, orientaţi asupra celor două curente. Renaşterea şi Umanismul, să vedem împrejurările, în cari s’au produs.
 
 
Sursa foto: „Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne“ de George G. Antonescu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici“ - Ce este într’adevăr un savant?