#DobrogeaDigitală: Jeni Acterian, autoare și personaj fermecător, dintr-o lume dispărută sub tăvălugul istoriei

  • Născută la Costanța, pe 9/22 iunie 1916, Jeni Acterian a fost un remarcabil om de litere si de teatru.
Absolventă a Facultății de Filosofie, director de scenă la Teatrul Odeon, sora mai mică a fraților Arșavir și Haig Acterian a rămas faimoasă mai cu seamă prin literatura sa memorialistică și prin amiciția sa cu Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica sau Mihail Sebastian.
Se spune despre această femeie de un farmec aparte că ar fi putut ajunge un filosof redutabil, dacă nu s-ar fi îndragostit. Suferințele sale din amor au născut însă o literatură diaristică unde nu lipsește talentul scriitoricesc și unde confesiunea intimă se amestecă, armonios, cu evocările unei epoci de mare bogăție culturală, în care au trăit cele mai importante personalități ale literaturii române.



Oglindind efervescența anilor interbelici, „Jurnalul unei ființe greu de mulțumit” a apărut la 33 de ani de la moartea autoarei, fiind o revelație, comparabilă cu Jurnalul lui Mihail Sebastian, rămas și el inedit timp de 50 de ani.
Dincolo de trăirile tumultoase ale tinerei introvertite și obsedate de efemeritatea lumii, descoperim în jurnal verdicte mature și inteligente asupra cărților devorate cu nesaț sau a filmelor vizionate cu pasiune, analize subtile si reflecții lucide despre personalitățile epocii, o ironie nimicitoare și concluzii destul de crude, despre lume și viață.
„Jurnalul” relevă o realitate trăită cu acuitate, atât în interior, cu zbucium și devastare sufletească, cât și în exterior, într-o lume interesantă pentru noi, cititorii de azi, care parcurgem cartea ca pe o prețioasă mărturie a unei epoci.
Cităm mai jos un fragment din „Jurnal”, în care este surprinsă întâlnirea autoarei cu Emil Cioran și Petre Țuțea, precum și sentimentul de inadecvare al tinerei care, deși pare amuzată, ascunde de fapt o imensă tristețe.
„Alaltăieri, nu știu exact când, am plecat de la Muțica și, în loc să mă duc acasă (mă gândeam la tusea tatei, la toată binecunoscuta atmosferă familială), am zis să mă duc să văd un film. Era 9 (II) seara și, când am coborât din mașină la Ateneu, mă gândeam, nu știu de ce, că ar fi bine să-l întâlnesc pe Emil Cioran. Când am ridicat ochii, era în fața mea, pe trotuar. M-a uimit atât de tare (mie nu mi se-ntâmplă lucruri pe care unii le numesc coincidențe), încât, câteva clipe, am fost destul de încurcată. Noroc că el e totdeauna atât de volubil. Am stat de vorbă – și trebuia să râd, ca de obicei (Doamne, ce puțină poftă de râs aveam!). Pe urmă, au trecut Petre Țuțea și George Teodorescu, s-au oprit și ei și au făcut o conversație așa cum obișnuiesc ei, cu paradoxe enorme, scepticism puțin, bârfeală multă, la care am luat și eu parte, desigur. Toate erau atât de triste tocmai când râdeam mai tare, că n-am mai putut răbda și am plecat.” (Fragment din volumul apărut la Editura Humanitas, 2017)
 
Dinamica extraordinară a imaginilor, a percepțiilor, a privirii din mai multe perspective, face din volumul lui Jeni Acterian un caleidoscop de senzații și emoții, de personaje și situații, o lectură care impresionează prin luciditate și inteligență, o plăcere pentru cititorul avid să descopere o lume apusă, dispărută sub tăvălugul istoriei.
 
Din capitolul dedicat lui Jeni Acterian de către publicistul Simion Tavitian, în volumul I din seria „Armeni de seamă din România”, cităm câteva rânduri referitoare la parcursul școlar și profesional al lui Jeni Acterian:
 
„S-a născut la 9 iunie 1916 în Constanța. Primii zece ani de școală i-a făcut la «Notre Dame de Sion», la București. După bacalaureat, se înscrie la Facultatea de Filozofie și Matematică. Teza de licență și-a ales-o singură, pe o temă de logică matematică: «Raționamentul prin recurență». Frecventând cu alți colegi de facultate «Maison Française» - Jeni Acterian participă la prelegerile despre Pascal și alte teme filozofice susținute de conducătorul instituției, pe atunci profesorul Dupront. Acesta apreciind calitățile tinerei licențiate îi propune o bursă la Sorbona.
 
Și ca prim pas, directorul «Casei Franceze» organizează o excursie de vreo două săptămâni la Paris, care a și avut loc, și la care au luat parte în afară de Jeni Acterian, Ion Frunzetti, Ștefan Popescu, Simion Stolnicul și alții. Izbucnește războiul. Înghesuită de nevoi, Jeni caută o slujbă. Profesorul ei de etică, de la Facultatea de Filozofie, Mircea Vulcănescu, în acea vreme și subsecretar de Stat la finanțe, îi oferă un post de referent la Casa de Amortizare și Finanțe. După patru ani de funcționarism, Jeni Acterian se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie). Lucrează la Teatrul Odeon ca asistentă de regie pe lângă Marieta Sadova, soția fratelui ei Haig Acterian, apoi ca actriță, director de scenă.”
 

Citește și:

#citeşteDobrogea Arşavir Acterian, un martor de excepţie al epocii sale
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitala: 80 de ani de la bombardarea Catedralei din Constanța

#DobrogeaDigitala: 80 de ani de la bombardarea Catedralei din Constanța

848
#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic: Hurmuz Aznavorian, Alexandru T. Calcandi, Dorin Clocotici

#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic: Hurmuz Aznavorian, Alexandru T. Calcandi, Dorin Clocotici

603
#DobrogeaDigitală: Legende despre Insula lui Ovidiu – „Povestea spune că, în vremuri depărtate, Ovidiu…“

#DobrogeaDigitală: Legende despre Insula lui Ovidiu – „Povestea spune că, în vremuri depărtate, Ovidiu…“

1835
#DobrogeaDigitală: „De ce nu plătiți pe clerici mai bine?\

#DobrogeaDigitală: „De ce nu plătiți pe clerici mai bine?"

1269
Anul Omagial Iorga: N. Iorga şi Franţa –  procese istorice, civilizaţie şi oameni (IV). Personalităţi politice

Anul Omagial Iorga: N. Iorga şi Franţa – procese istorice, civilizaţie şi oameni (IV). Personalităţi politice

2394
#DobrogeaDigitală: Cine a făcut parte din primul comitet de conducere al Asociației Învățătorilor şi Învăţătoarelor din Constanța

#DobrogeaDigitală: Cine a făcut parte din primul comitet de conducere al Asociației Învățătorilor şi Învăţătoarelor din Constanța

1586
#DobrogeaDigitală: Înființarea Curții de Apel din Constanța

#DobrogeaDigitală: Înființarea Curții de Apel din Constanța

1126
#citeșteDobrogea: A fost odată ca niciodată… Casa Laskaridis

#citeșteDobrogea: A fost odată ca niciodată… Casa Laskaridis

1855
#DobrogeaDigitală: Pionier al oceanografiei românești, Ioan Borcea a trasat direcţiile de cercetare a vieții în Marea Neagră

#DobrogeaDigitală: Pionier al oceanografiei românești, Ioan Borcea a trasat direcţiile de cercetare a vieții în Marea Neagră

1491
#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu

#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu

1049
#DobrogeaDigitală: Primele alegeri parlamentare din Dobrogea – „Parlamentarii vor fi pe viitor scutul cetăţenilor“

#DobrogeaDigitală: Primele alegeri parlamentare din Dobrogea – „Parlamentarii vor fi pe viitor scutul cetăţenilor“

1110
#citeșteDobrogea: In memoriam Mihail Zahariade, „custodele” de la Halmyris

#citeșteDobrogea: In memoriam Mihail Zahariade, „custodele” de la Halmyris

781
#citeșteDobrogea : Un nou număr al revistei Ex Ponto, o nouă invitație la lectură de calitate

#citeșteDobrogea : Un nou număr al revistei Ex Ponto, o nouă invitație la lectură de calitate

1372
#citeșteDobrogea: Sulina, file de poveste (IX) - O scurtă biografie a lui Charles A. Hartley. Primele lucrări pentru CED

#citeșteDobrogea: Sulina, file de poveste (IX) - O scurtă biografie a lui Charles A. Hartley. Primele lucrări pentru CED

1335
#DobrogeaDigitală: Cariera Iacobdeal, locul care „a adunat neamuri diferite”

#DobrogeaDigitală: Cariera Iacobdeal, locul care „a adunat neamuri diferite”

1760
#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Grigore Andrei, Nicolae Carp, Gheorghe Eminescu

#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Grigore Andrei, Nicolae Carp, Gheorghe Eminescu

1222
#DobrogeaDigitală: Congresul studenților din 1894 ținut în Constanța

#DobrogeaDigitală: Congresul studenților din 1894 ținut în Constanța

846
#DobrogeaDigitală: Marina de Comerț Națională - „Ţara noastră atât de bogată în petrol!“

#DobrogeaDigitală: Marina de Comerț Națională - „Ţara noastră atât de bogată în petrol!“

1446
Venerabilul Romeo Ștefan Belea – unul dintre „greii” arhitecturii românești contemporane

Venerabilul Romeo Ștefan Belea – unul dintre „greii” arhitecturii românești contemporane

798
#DobrogeaDigitală: ”Iarăși răsboi”

#DobrogeaDigitală: ”Iarăși răsboi”

1239