28 Dec, 2020 00:00
2061
„Cel dîntâiu rege al României, marele Carol I, se odihneşte acum în cripta mănăstirei de la Argeş, alăturea de Neagoe Vodă, Basarabul. După o muncă uriaşă de aproape de jumătate de veac, închinată toată numai ţării şi neamului nostru, s'a dus în lăcaşul de vecinică odihnă tocmai în clipa când aveam mai multă nevoie de înţelepciunea lui neasemuită şi de vitejia lui, care era să fie în curând pentru a treia oară pusă în slujba idealului nostru naţional.
Astăzi, când acest suveran, pierzând orice legături omeneşti, a intrat cu adevărat în istorie, tot ce priveşte marea lui personalitate, trebue să ne fie scump. De aceea credem că e bine să nu lăsăm uitărei amintirile, care leagă oraşul nostru de augustul dispărut.
Se ştie ce dragoste purta Carol I Dobrogei şi mai ales Constanţei, unde în timpul din urmă al lungei sale domnii, obicinuia să vină regulat în fiecare an, ca să se repauzeze de munca grea a treburilor statului. Şi era firească înclinarea ce o avea el pentru colţul acesta al ţărei, căci Dobrogea este fructul celui dintâiu mare act naţional, care a înfrăţit dinastia cu neamul românesc - războiul pentru independenţă.
Cetăţenii oraşului Constanţa mai mult decât locuitorii oricărei alte părţi a ţării, au avut fericirea şi cinstea de a cunoaşte mai de aproape pe regele Carol. De sigur, că Bucureştii şi Sinaia îl aveau mai multă vreme în mijlocul lor, însă în aceste două reşedinţe marele Suveran era nevoit să păstreze rezervele vieţii oficiale şi protocolul punea de mai multe ori o distanţă prea mare între El şi supuşii săi. La Constanţa lucrurile se schimbau. Aici regele era mai la largul său şi oficialitatea se mai dedea în lături spre a face loc unei apropieri între Suveran şi supuşi.
Aici o bună parte dintre locuitorii fruntaşi - şi poate n-am greşi dacă am zice toţi fruntaşii - erau în fiece an invitaţii regelui, care învăţase a-i cunoaşte şi le arată în toate ocaziunile o deosebită atenţiune. Aici Carol I fără fastul plictisitor pentru un rege, străbătea zilnic oraşul, aproape singur în trăsură, spre a se duce în port la pavilionul reginei şi spre a se înapoia la palat, iar noi ne obişnuisem într'atâta cu lucrul acesta, încât manifestaţiile sgomotoase din alte părţi erau înlocuite cu saluturile pline de respect şi de adâncă iubire, cărora El le răspundea cu o vădită plăcere.
Ne amintim cu toţii cum în timpul preparativelor pentru primirea ţarului din primăvara trecută mergea regulat la Cazino de două ori pe zi, ca să inspecteze personal mersul lucrărilor şi să dea el singur o mulţime de indicaţiuni despre cele ce trebuiau făcute. Vizitele acestea aproape neobservate chiar de vizitatorii ce se preumblau dealungul digului din dreptul bulevardului, le făcea cu aceeaşi simplitate şi lipsă de etichetă, care făcuse din marele Căpitan cel mai iubit dintre obişnuiţii Constanţei.
Acestea şi multe altele de felul acestora ajunsese cu timpul par'că să stabilească un fel de încântătoare intimitate între augustul bătrân şi scumpii lui Dobrogeni.
Şi cu ce caldă simpatie se interesa în fiece an de progresele oraşului nostru şi de tot ce putea să merite o cât de mică atenţiune din partea sa. Uriaşa lucrare a portului, lucrările primăriei şi în deosebi întărirea malurilor, erau cercetate de marele rege cu amănunţime şi adesea ori cuvântul său autorizat, pus acolo unde trebuia, a netezit multe din greutăţile de care se isbia înfăptuirea acestor lucrări.
Dar regele Carol care se simţea aşa de bine în oraşul nostru, îşi făcea o deosebită plăcere din vizitele sale la Liceul «Mircea cel Bătrân».
În cei din urmă patru ani ai vieţii sale n'a fost primăvară, în care această şcoală să nu aibă cinstea şi mândria unei vizite regale.
Par'că văd trăsura palatului oprindu-se în faţa Liceului. Din ea coboară încet, sprijinindu-se de unul din însoţitorii săi - foarte puţini şi aceştia - bătrânul suveran. Cu pas hotărât şi mult mai vioi decât te-ai fi aşteptat la o vârstă aşa de înaintată, urcă scările intrării şi se opreşte în mijlocul sălii de jos, unde sunt strânşi toţi profesorii şi elevii. Corul cântă Imnul Regal şi îndată după aceea, directorul în mijlocul unei tăceri religioase, începe cuvântarea de bună-venire, în care face în acelaşi timp şi raportul obişnuit despre situaţia generală a şcoalei. Vorbelor inimoase şi calde ale directorului, le răspunde Regele adânc mişcat.
Şi e în adevăr mişcat, căci a avut ocaziunea să se convingă singur de temeinicia sentimentelor, pe care în numele şcoalei i le arată directorul ei. Suveranul a văzut că în puţine şcoli se urmăreşte cu atâta stăruinţă şi consecvenţă infiltrarea în sufletele tinere a patriotismului luminat şi a sentimentului dinastic.
Elevii, pe nesimţite intră în clasele lor, în timp ce Regele vorbeşte cu profesorii, adresându-i fiecăruia câteva cuvinte binevoitoare.
Apoi începe cercetarea amănunţită a şcoalei. Sprijinindu-se pe braţul directorului, suveranul iubit urcă scările de piatră ce duc la etajul de sus. Acolo intră mai întâi în muzeul de ştiinţe naturale, unde cere lămuriri asupra fiecărui aparat şi asupra fiecărei colecţiuni mai interesante, întrebând despre persoanele ale căror nume figurează ca donatori, pe frontoanele dulapurilor cu obiecte.
În laboratorul de fizică şi chimie Regele este aşteptat de o parte din elevii cursului superior, care au fiecare o lucrare în legătură cu cursul. Ilustrul oaspete se opreşte la fiece elev şi-l face să-i explice experienţa la care lucrează. În ochii săi luceşte mulţumirea, văzând siguranţa răspunsurilor date de elevi şi temeinicia cu care se învaţă aici ştiinţele experimentale.
Din laborator trecem în odăiţa vecină, unde se păstrează antichităţile de valoare, găsite în oraş.
Vizitarea claselor este cea mai plină de interes. Nici una din ele nu este trecută cu vederea. În toate, Regele se preumblă printre bănci, se opreşte la câte un şcolar, căruia îi pune o întrebare sau două din lucrurile învăţate, apoi trece la altul. Uneori scoate la tablă pe unul, ca să-i demonstreze o teoremă din geometrie. Iată surâsul plin de bunătate şi îngăduinţă faţă de un elev, care este aşa de emoţionat că nu-şi poate descleşta fălcile, ca să dea un răspuns. Şi astfel cu răbdare şi cu vizibilă plăcere trece suveranul din sală în sală, până ce isprăveşte cu cercetarea lor.
În urmă, iarăşi sprijinit coboară scara, ce duce la partere, şi până să ajungă jos, pe cealaltă paite elevii s'au scoborât şi s'au aşezat iarăşi în rânduri strânse, ca şi la început. Acum e rândul producerilor gimnastice. Dintr'o sală alăturată o echipă de elevi dintre cei mici înaintează în mijlocul sălii şi execută mişcări de ordine şi deosebite exerciţii cu bastoanele, iar înaltul oaspe priveşte cu mult interes. Cheamă pe maestru şi-i mulţumeşte, adresându-i câteva vorbe de laudă.
Dar regele n'a uitat că Liceul «Mircea cel Bătrân» are un cor foarte îngrijit şi singur. El alege bucăţile care-i plac şi cere elevilor să i le cânte. Şcolarii şi-au revenit din emoţiile avute şi acuma cântă mai cu inimă şi mai cu multă bucurie.
Când s'au strecurat două ceasuri? Par'că acum 15 minute s'a coborât Regele din trăsură. Atât de repede a trecut vremea şi pentru iubitul oaspe şi pentru noi !
Regele se pregăteşte de plecare. Încă vre-o câteva cuvinte despre şcoală, cu profesorii, şi în uralele tuturor porneşte trăsura spre palat, pe când dânsul mulţumeşte mereu.
La vizita din urmă regele Carol a rămas foarte plăcut surprins de un întreg plan de organizare a Liceului, pe care îl arătase directorul în cuvântarea de bună-venire - reorganizarea în legătură cu importanţa culturală şi mai ales naţională a acestei şcoli în partea din dreapta Dunării şi cu deosebire pentru teritoriul nou cucerit. Suveranul chiar a spus că va cere să se trimită la Liceul nostru copii ai noilor cetăţeni din Cadrilater.
... Şi acum geniul cel bun al neamului nostru veghează din înălţimi asupra ţării iubite şi ne trimite de acolo îmbărbătare spre a ieşi cu bine din cumpăna grea prin care trecem."
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: