#DobrogeaDigitală: Ziarul „Șark”, în sprijinul musulmanilor dobrogeni, „dornici de progres”

  • În urmă cu 125 de ani, apărea la Constanța „Șark”, publicaţie în limba turcă
 
Ziarul „Șark”, al cărui prim număr a apărut, în Constanța, pe 19 octombrie 1896, avea ca principal obiectiv întărirea „relaţiilor şi prieteniei sincere care există, cu cel mai mare devotament şi sinceritate, între "Statul Otoman" şi "Statul României" şi să apere, la nevoie, orice fel de drepturi şi interese ale fraţilor noştri de credinţă, care locuiesc în zona Dobrogei”.
Un alt obiectiv important consta în informarea și educarea populației musulmane din provincie, aflată, în mare parte, „în vârtejul ignoranţei şi al neştiinţei”.
Programul gazetei era publicat într-o „declarație specială”, apărută în numărul inaugural, care anunța ambițiile și dedicarea echipei redacționale.
Numărul este indexat în volumul istoricului Stoica Lascu, „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“

„Întrucât a devenit un obicei, peste tot, ca să se scrie câteva cuvinte despre scopul pe care şi-l propune orice ziar care apare, de aceea, se impune ca şi noi, la rândul nostru, să spunem câteva cuvinte despre jurnalul de faţă, pe care ni l-am propus să-l publicăm, de astă dată, în România, la Constanţa, sub denumirea de "ŞARK"/"RĂSĂRIT''.
Primul scop propus de ziarul "ŞARK" este să nu se abată, niciodată, din calea cea dreaptă şi de la adevăr şi să descrie, totdeauna, numai opiniile adevărate şi juste.



Dintre scopurile principale ale ziarului nostru se numără şi întărirea, cu un grad şi mai mare, a relaţiilor şi prieteniei sincere care există, cu cel mai mare devotament şi sinceritate, între "Statul Otoman" şi "Statul României" şi să apere, la nevoie, orice fel de drepturi şi interese ale fraţilor noştri de credinţă, care locuiesc în zona Dobrogei şi, îndeosebi, să contribuie la progresul fraţilor noştri de credinţă de pe aceste meleaguri, pe care i-am văzut, cu mare părere de rău, că au rămas foarte mult în urmă din punct de vedere al ştiinţei, tehnicii şi culturii, ca să beneficieze din plin de foloasele, de orice fel, ale progreselor contemporane şi, de asemenea, salvând atâţia tineri musulmani, care se zbat, astăzi, în vârtejul ignoranţei şi al neştiinţei, să-i ajute, şi gândindu-se, pe cât posibil, la aceste chestiuni, să le prezinte, rând pe rând, pe de o parte, atenţiei Statului României, care, până în clipa de faţă, nu şi-a precupeţit nici un efort al său în privinţa populaţiei musulmane din Dobrogea şi care, din astfel de considerente, şi-a apropiat în cel mai înalt grad pe toţi musulmanii şi a câştigat prietenia lor extraordinară, iar pe de altă parte, să le aducă la cunoştinţa populaţiei musulmane, care, în mod sincer, este dornică de progres.
lată, informaţiile date de noi, până aici, definesc, credem, seriozitatea profesiei noastre, justeţea scopului nostru şi puritatea intenţiilor noastre.
 
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
 #„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta
 
 Citește și: #DobrogeaDigitală: „Să ne unim și să voim”

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

490
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

929
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

985
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1001
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1195
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1279
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1960
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1530
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1654
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1215
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1303
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1165
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1173
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1567
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1754
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1641
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1592
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2304