#DunăreaCălăuzăTuristică: Dunărea de la T. Severin la Brăila - „Altădată Jiul se vărsa în Dunăre chiar la Bechet“

Draga „Corabia“ cu cupe (Serviciul Hidraulic). Sursă foto: „Dunărea. Călăuză turistică“, de R.I. Călinescu
  • Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare). 

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.
 
Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.
 
Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 
Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 
Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu. Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare).
 
Anexele necesită o atenție sporită, fiind importante pentru turiștii vremii prin prisma utilității turistice a acestora. Acestea prezintă: Mersul vapoarelor de pasageri N.F.R, Călătoriile cu vapoarele N.F.R. Informaţiuni, Tarife N. F. R.
 


Continuăm cu expunerea lucrării antemenționate cu cel de-al doilea capitol intitulat sugestiv „Dunărea românească“. Capitolul debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.
 
Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă.
 
Părăsim „Defileu Dunării“ și ne îndreptăm, tot navigând Dunărea, „de la Turnu Severin la Brăila“, denumirea dată de autorul R.I. Călinescu celui de-al doilea subcapitol. Mergem mai departe cu localitatea Lom-Palanca, orașul Bechet, Rahova, portul Corabia și multe altele. 

Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și construcția narativă specifică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos. Subcapitolul se întinde pe mai multe pagini, astfel că astăzi prezentăm prima parte, restul urmând a fi prezentat în edițiile viitoare:

„Staţia următoare, Lom-Palanca, la care vaporul nostru opreşte câteva minute, este unul dintre cele mai importante oraşe ale Bulgariei, unde altădată portul dela Dunăre al Căpităniei Bulgariei. Cu Sofia, vaporul are şi azi legătură, după o jumătate de oră (11.30 p.m.). Astăzi Lom-Palanca a mai pierdut din importanţa de altădată. 

A trecut de miezul nopţii când vaporul nostru ajunge la Bechet, la vărsarea Jiului în Dunăre. Portul Bechet dispune de un cheu lung de 723 m. şi lat de 75 m. E la o depărtare de 21/2 km., de satul Bechet şi de 6 km., de oraşul Bechet. Sâmbăta, până la ora 12 a. m., se ţine un târg săptămânal. În faţa Bechetului, pe platoul Balcanic, se întinde oraşul bulgăresc Rahova. Altădată Jiul se vărsa în Dunăre chiar la Bechet. 

Azi el se varsă în apropiere de această localitate, în dreptul ostrovului Copaniţa. Vechea albie este secată. Cea nouă este cutropită pela margine de o exuberantă vegetaţie de zăvoi. Portul Corabia este prin situaţia sa geografică un port de mare importanţă comercială, atât pentru faptul că e singurul port al judeţului Romanaţi, judeţ mare şi aproape exclusiv agricol, cât şi pentru faptul că formează legătura cea mai scurtă şi cea mai directă cu Sibiul, prin linia ferată Sibiu -  Piatra - Corabia. 

Toate produsele agricole ale jud. Romanaţi ca şi cele forestiere dela fabricile de cherestea depe valea Oltului, care urmează să fie exportate pe apă, se scurg prin acest port. În anii cu recoltă abundentă, portul Corabia este foarte animat din cauza încărcării în şlepuri a cerealelor judeţului Romanaţi şi chiar a celor din Dolj, Vâlcea, Olt şi Teleorman. În acest port se pot încărca zilnic în şlepuri până la 200 vagoane cereale, fie aduse cu trenul, fie aduse cu carele dela ţară, dela obor sau dela magaziile din oraş. 

Pentru satisfacerea acestor operaţiuni, portul Corabia posedă platforme şi cheuri în lungime de 1.500 m., cu 4 linii ferate, pe care pot manevra zilnic 300 vagoane. În oraşul Corabia, chiar lângă port, sunt foarte multe magazii pentru depozitat cereale, cele mai multe fiind construite din cărămidă şi câteva din lemn, însă solide. Mărfurile intrate în port sunt unele pentru oraşul Corabia, altele pentru Caracal, Slatina, R. Vâlcea şi chiar Craiova. 

Mărfurile ieşite se îndrumează mai toate către portul Brăila, pentru export, câteodată însă chiar pentru porturile streine din susul Dunării. Lemnăria din valea Oltului, adusă pe căile ferate la Corabia, este frimeasă de regulă la export, pentru porturile bulgare şi mai ales Samovit, ce se află mai la vale.“

Va urma. 
 
Descarcă   gratuit   volumul   „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța


Sursă foto: „Dunărea. Călăuză turistică“, de R.I. Călinescu
 
Citește și:

#DunăreaCălăuzăTuristică: Dunărea de la T. Severin la Brăila - „Acest oraş prezintă un caracter oriental, având și clădiri moderne“


 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cartea IV - 1)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cartea IV - 1)

661
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cărțile II, V, VI, VII, IX)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cărțile II, V, VI, VII, IX)

783
#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

1224
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

1178
#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

993
Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

1281
Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

1452
#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

1322
#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

938
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

1072
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1492
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1536
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1728
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1618
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1559
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1531
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1250
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1302
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1195
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1149