#GhidDobrogean1924: Situația învățământului constănțean în perioada interbelică

Școala Normală de fete, 1924, Constanța. Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. În primul capitol este integrat și un raport asupra învățământului constănțean. 

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.

Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 


Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 
Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
Lucrarea debutează cu „Constanța și împrejurimile sale“, capitol în cadrul căruia este prezentată istoria Dobrogei. În a doua parte „Constanța de azi“ autorii proiectează un periplu prin Constanța în perioada interbelică, mai exact în anul 1924. Aceștia reușesc să ne transpună în acei ani, plimbându-ne pe mai toate străzile din zona agorei tomitane.
 
După prezentarea succintă a zonei peninsulare a Constanței din anul 1924, lucrarea de fața aduce în atenția cititorilor un raport interesant și de referință privind situația învățământului constănțean din perioada interbelică, mai exact în anul 1924. Este urmărită evoluția sistemului educațional de la 1878, anul reintegrării Dobrogei la Statul român, pe când funcționa un singur gimnaziu, până în anii 20 când elevii constănțeni dispuneau de un liceu de băieţi, unul de fete, o şcoală normală de băieţi şi alta de fete, un seminar, o şcoală comercială superioară si una navală.
 
Astfel că autorii trec în revistă câteva detalii de interes privind tema antemenționată. Redăm mai jos rândurile cuprinse în volum:
 
„Dacă privim oraşul Constanţa sub raportul cultural vedem că, în această direcţie, atât Statul cât şi Comuna au lucrat mână în mână, pentru consolidarea învăţământului care este baza vieţei noastre naţionale.
 
Din an în an, numărul şcolilor s-a înmulţit, populându-se tot mai mult cu şcolari Români şi fii de cetăţeni Români. În anul 1878, la reocupare, nu avea decât o şcoală primară, astăzi are 8 şcoli de băeţi, 5 de fete şi 8 grădini de copii.
 
Şcolile secundare de asemenea s’au înmulţit şi de unde în anul 1897, nu era în oraşul Constanţa decât un gimnaziu cu 4 clase, astăzi există un liceu de băeţi, unul de fete, o şcoală normală de băeţi şi alta de fete, un seminar, o şcoală comercială superioară si una navală.
 
Acum în urmă s’a înfiinţat o şcoală de meserii, datorită stăruinţelor actualei adţiuni comunale, care va funcţiona odată cu deschiderea anului şcolar.“

Va urma.
Descarcă gratuit volumul „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Citește și:

#GhidDobrogean1924: O plimbare prin Constanța interbelică (II)

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#GhidDobrogean1924: „Tekirghiolul - Staţiune balneară şi climaterică“

#GhidDobrogean1924: „Tekirghiolul - Staţiune balneară şi climaterică“

959
#GhidDobrogean1924: „Teatre și Grădini“ din Constanța interbelică

#GhidDobrogean1924: „Teatre și Grădini“ din Constanța interbelică

1071
#citeșteDobrogea: Căile ferate în Dobrogea

#citeșteDobrogea: Căile ferate în Dobrogea

994
#citeșteDobrogea: Disciplinele studiate în cadrul Seminarului musulman din Medgidia în perioada 1932-1933

#citeșteDobrogea: Disciplinele studiate în cadrul Seminarului musulman din Medgidia în perioada 1932-1933

2108
#GhidDobrogean1924: „Societățile și asociațiile culturale, profesionale și de asistență“ din Constanța interbelică

#GhidDobrogean1924: „Societățile și asociațiile culturale, profesionale și de asistență“ din Constanța interbelică

2191
#GhidDobrogean1924: Asociațiile sportive din Constanța interbelică

#GhidDobrogean1924: Asociațiile sportive din Constanța interbelică

2933
#citeșteDobrogea: Intensa activitate economică a urbei Medgidia în perioada interbelică

#citeșteDobrogea: Intensa activitate economică a urbei Medgidia în perioada interbelică

1984
#GhidDobrogean1924: „Ziare, reviste, publicațiuni“ din Constanța interbelică

#GhidDobrogean1924: „Ziare, reviste, publicațiuni“ din Constanța interbelică

2600
#citeșteDobrogea: Întreprinderi industriale în Dobrogea interbelică

#citeșteDobrogea: Întreprinderi industriale în Dobrogea interbelică

2292
#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (III)

#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (III)

2135
#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (II)

#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (II)

1944
#citeșteDobrogea: Fabrici de textile și de pielărie în Dobrogea, în prima jumătate a veacului trecut

#citeșteDobrogea: Fabrici de textile și de pielărie în Dobrogea, în prima jumătate a veacului trecut

2207
#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (I)

#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (I)

2141
#GhidDobrogean1924: „Constanța va deveni pentru Orient ceea ce Anversul este pentru Occident“

#GhidDobrogean1924: „Constanța va deveni pentru Orient ceea ce Anversul este pentru Occident“

2822
#GhidDobrogean1924:„Călăuză Balneară“ - Plajele Duduia, Tataia și Mamaia

#GhidDobrogean1924:„Călăuză Balneară“ - Plajele Duduia, Tataia și Mamaia

2082
#citeșteDobrogea: Gheorghe I. Brătianu, un liberal al Dobrogei

#citeșteDobrogea: Gheorghe I. Brătianu, un liberal al Dobrogei

1891
#citeșteDobrogea: Zone de agrement în Dobrogea interbelică (II)

#citeșteDobrogea: Zone de agrement în Dobrogea interbelică (II)

2285
#GhidDobrogean1924: „Împrejurimile Constanței“ - Insula Ovidiu și Pantelimonul

#GhidDobrogean1924: „Împrejurimile Constanței“ - Insula Ovidiu și Pantelimonul

2683
#citeșteDobrogea: Zone de agrement în Dobrogea interbelică (I)

#citeșteDobrogea: Zone de agrement în Dobrogea interbelică (I)

3095
#GhidDobrogean1924: „Împrejurimile  Constanței“ - Cernavodă și Mangalia

#GhidDobrogean1924: „Împrejurimile Constanței“ - Cernavodă și Mangalia

2547