Byblos, un restaurant unde se mănâncă bine dacă îţi place mâncarea libaneză (galerie foto)

Dacă vă place mâncarea libaneză, cel mai bun loc unde o puteţi savura este restaurantul Byblos. Restaurantul Byblos este situat pe bulevardul Tomis nr. 48, vis-a-vis de Primăria Constanţa.
 
De afară arată interesant, pentru că geamurile ocupă cam 90% din latura care dă înspre bulevard, deci se vede absolut tot din interior. De când intri ospătarii sunt foarte amabili şi imediat îşi fac apariţia cu meniurile. Decoraţiunile sunt interesante, fotoliile au un aspect foarte elegant şi foarte încărcat, exact în stilul oriental. Pe pereţi au tablouri cu diferite ipostaze din vestitele târguri turceşti, dar şi obiecte de decor din metal tot din zona orientală. Localul este destul de mare şi este frecventat de oameni interesanţi ai lumii politice constănţene.
 
Vara, când e deschisă terasa, este şi mai frumos pentru că poţi să vezi tot ce se întâmplă „pe Tomis”. Chiar dacă se poate numi „de fiţe” preţurile sunt acceptabile, puţin peste medie. Spre exemplu o cafea arăbească este 6 lei, un latte macchiato este 8 lei şi un frappe costă 9 lei. Ayrantul este 5 lei, la fel şi apa, iar sucurile costă cam 6 lei. Dintre mâncăruri, este foarte greu să te decizi... dar eu vă recomand brânza libaneză pe grătar care costă 19 lei, dar şi sambusek cu două feluri de conţinut (caşcaval sau carne) care costă 3 lei bucata. Dacă vă place carnea de vită, vă recomand muşchiul de vită cu legume şi scorţişoară la 26 de lei porţia. Şi pentru ca tabloul oriental să fie complet, au narghilea cu toate aromele la 25 de lei. Nu mi-a plăcut că nu s-au adaptat pieţei şi nu şi-au creat nişte oferte de genul „happy hour”. Servirea, aşa cum am spus, ne-a plăcut de nota 8, iar localului îi acordăm nota 9.
 
Conform Registrului Comerţului, restaurantul Byblos funcţionează pe S.C. Luma Premium SRL şi este administrat de Wael Said Kassab.
 
Informaţii Utile:
Adresa: Bd. Tomis nr. 48
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Byblos-Constanta/416438171777846
Happy hour: Nu
Rezervări: 0732 818 845

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bosfor Anatolya SRL, certificat de urbanism de la Primăria Constanța

20 Dec 2023 911

Musset Lounge SRL și-a schimbat sediul social și a închis un punct de lucru din Constanța

14 Sep 2022 1894

Sediul firmei New Byblos SRL, controlată de Serghei Niculescu Mizil şi George Papari, mutat în Constanţa

30 Nov 2018 4927

Autoturism în flăcări în Portul Tomis din Constanța (galerie foto+video)

05 Sep 2017 4358

„Haleală criminală“ „La 2 Vagabonzi“, restaurantul lui Serghei Mizil, cu un meniu inedit şi plin de umor (galerie foto)

24 Sep 2016 39291

Serghei Mizil şi George Papari, parteneri în „Noul Byblos“ Restaurantul „La doi vagabonzi“, în fostul sediu al „Primăriei Constănţenilor“

13 Jun 2016 18320

Un nou restaurant în zona peninsulară a Constanţei Serghei Mizil şi George Papari îşi deschid un nou local pe Tomis

23 May 2016 33304

Restaurantul Byblos, localul libanez serios şi elegant (galerie foto)

04 Nov 2015 7409

Schimbare de acţionariat şi administrator la Byblos Mamaia

19 Nov 2014 3682