2008, un an prolific - casă, apartament şi teren Averea avocatei Georgiana Gheorghiu, consilier local la Medgidia (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Începând cu data de 27 februarie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele aleşilor locali de la Medgidia. După ce aţi putut afla informaţii privind averea şi interesele primarului, respectiv ale viceprimarului municipiului, continuăm seria de materiale cu prezentarea declaraţiilor de avere şi de interese ale consilierilor locali, în ordine alfabetică.

Consilierul local Georgiana Rozemari Gheorghiu este avocat în Baroul Constanţa din anul 2000, din 2003 fiind avocat definitiv. A absolvit Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia, profil Matematică - Fizică, şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ Bucureşti.
 
La începutul acestui mandat, în anul 2012, Georgiana Gheorghiu declară că deţine un teren intravilan de 1.059 de metri pătraţi, cumpărat împreună cu soţul în anul 2008, la Huşi, Vaslui. Tot la Huşi are, din 2008, o casă de locuit cumpărată tot în 2008, iar în acelaşi an a cumpărat şi un apartament la Medgidia. Avea şi un autoturism Renault Laguna, fabricat în 2009, dar a şi vândut un autoturism, în anul 2011, pentru suma de 2.000 de euro.
 
Georgiana Gheorghiu nu declară bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă sau de cult, colecţii de artă, numismatică, obiecte de patrimoniu sau altele asemenea a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro. Şi rubrica „Active financiare“ era goală în 2012. Avea, în schimb, datorii - 200.000 de lei, împrumut luat de la Credit Europe Bank în anul 2008, sumă scadentă în 2038.
 
În ceea ce priveşte veniturile, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, consilierul local a obţinut, din onorariile de avocat, 28.258 de lei, în timp ce soţul a încasat 10.800 de lei. Acestor sume li s-au adăugat alocaţia de stat a copilului, de 2.400 de lei, şi indemnizaţia de ales local, de 7.368 de lei.
În ceea ce priveşte declaraţia de interese, Georgiana Gheorghiu menţiona în 2012 calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal, după ce, anterior, fusese vicepreşedintele organizaţiei locale a PDL Medgidia.
 
În cea mai recentă declaraţie de avere, depusă la 30 aprilie 2015, Georgiana Gheorghiu menţionează că terenul de la Huşi are o suprafaţă de 1.400 de metri, fiind dobândit tot în 2008. Nu ştim de unde a apărut diferenţa de suprafaţă. Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte autoturismele, familia alesului local având acum un Volvo, fabricat în 2013.
 
În ceea ce priveşte veniturile, consilierul local a încasat 61.000 de lei din onorariile de avocat, iar soţul său a încasat 26.400 de lei. La acestea se adaugă alocaţia fetiţei, de 504 lei, şi indemnizaţia de ales local, de 6.624 de lei.
 
În declaraţia de interese din 2015, Georgiana Gheorghiu menţiona calitatea de vicepreşedinte al organizaţiei locale a PNL Medgidia. De asemenea, declara că a încheiat, pe 27 aprilie 2012 un contract de asistenţă juridică valabil patru ani, cu o valoare de 3.000 de lei/lună.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului local. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 370

Cumpărări directe Mooz Services amenajează gazonul stadionului „Cimentul" din Medgidia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 420

Primăria Medgidia cumpără carburant auto de la OMV Petrom! Iată despre ce cantitate este vorba

21 Apr 2024 385

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 612

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2317

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 888

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 534

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 540

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1498

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 811

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1244

Cumpărări directe Constanța Namazu Consulting SRL, cu un singur angajat anul trecut, va exeprtiza tehnic trei blocuri din Medgidia (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 577

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 799

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 755

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 599