Averea și interesele directorului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, medic Bădescu Panțuru Mirela Daniela (DOCUMENTE)

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale directorului medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, medic Bădescu Panțuru Mirela Daniela.



Acesta este soția fostului manager al SAJ Constanța, Laurențiu Bădescu. Declarația de avere a fost depusă la 30 de zile de la numire, pe 26.01.2024.

Aceasta deține un teren intravilan de 201 mp în Constanța, un apartament de 70 mp în Năvodari și o casă de locuit de 210 mp în Constanța.

Are și un credit scadent în 2030 la Banca Raifaissen.

La capitolul venituri, Bădescu Panțuru Mirela Daniela a încasat în de la SAJ Constanța – 265.715 lei.

Iar soțul a încasat 252.500 lei de la SAJ Constanța, 23 160 de la Vitamed M&L SRL.

Bădescu Panțuru a declarat și alocații copil, în sumă de 3.528 lei. Acesta a mai încasat și suma de 34.000 lei dintr-un PFA.


Bădescu Panțuru mai deține și trei SRL-uri, Vitamed M&L SRL, cu sediul în Năvodari și Marmedic SRL cu sediul în Constanța dar și Vitalife M&L SRL cu sediul tot în Constanța.
 

De la Vitamed M&L SRL, doctorița Bădescu avea de încasat 537.566 lei din dividende repartizate în 2023 din profitul anilor precedenți.

În declarația de interese a declarat calitatea sa de asociat la Vitamed M&L SRL, acționar la Marmedic SRL și la Vitalife M&L SRL.


 
Despre Marmedic SRL

Firma a fost înființată la data de 13 decembrie 2005 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8621 - Activități de asistență medicală generală.

Cifra de afaceri este de 339.214 lei, cu un profit de 53.762 lei, la un număr de trei angajați, potrivit termene.ro.

Asociat și administrator cu 99% este Bădescu Panțuru Mirela Daniela. Restul de 1% din capitalul social este deținut de Eugenia Panțuru.



Despre Vitalife M&L SRL

Firma a fost înființată la data de 12 septembrie 2006 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.

Are sediul pe Strada Soveja, Nr. 45, Constanța, Județ Constanța.

Situația financiară arată o pierdere de -1.200 lei, potrivit termene.ro.

Asociat și administrator cu 99% este Bădescu Panțuru Mirela Daniela. Restul de 1% din capitalul social este deținut de aceeași Eugenia Panțuru.

Numele Eugenia Panțuru apare și în Istria Farm SRL, Marmedic SRL.



Despre Vitamed M&L SRL

Firma a fost înființată la data de 12 septembrie 2006 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8621 - Activități de asistență medicală generală.

Cifra de afaceri este de 1.373.089 lei, cu un profit de 470.921 lei, după 17 ani de activitate.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 19% și a raportat un număr de 9 angajați.

Unic asociat al societății este Bădescu Panțuru Mirela Daniela. Administrator este Bădescu Laurențiu.

 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale medicului  Bădescu Panțuru Mirela Daniela.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Declarații de avere ConstanțaAverea și interesele Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 431

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 482

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 584

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 514

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 488

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 579

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1418

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 682

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 541

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 512

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 610

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 477

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 644

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 773

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 594