Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Petrică Iancu, având funcţia de inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, documente preluate de pe site-ul oficial al instituției.



În ultima declarație de avere, depusă pe 22.05.2023, a menționat că deţine un teren intravilan (1584 m2) în Peceneaga, județul Tulcea, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare. Tot în aceiași localitate aceste are și o casă de locuit (150 m2), dobândită prin contract de vânzare-cumpărare.

Acesta are și un apartament în Tulcea, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare. Petrică Iancu are și trei mașini: Logan, VW Passat, Mazda CX5. 

Conform datelor înscrise în document, acesta are și un credit la Raifaissen Bank, în valoare de 102.114,60 lei. 

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menţionat venituri din salarii, astfel: 48.869 lei de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea.

În declarația de interese a menționat calitatea de membru în cadrul Sindicatului Apele Dobrogea-Litoral.




PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

 
Declarații de avere Constanța
Bristena Doxan, șef serviciu la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)



În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale lui Petrică Iancu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 175

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 401

Declarații de avere Constanța Ce avere are Reveicuța Gurgu, secretar general al comunei Crucea (DOCUMENTE)

27 Apr 2024 363

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 445

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Lilianei Gheorghe, inspector al comunei Corbu (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 552

​Declarații de avere Constanța Ce avere are Violeta Daniela Sasu, consilier principal al comunei Ciocârlia (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 899

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 435

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 503

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 506

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 622

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 551

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 561

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 656

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 554

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 606