Declaraţie de avere - Laura Elena Tănase, inspector specialist la Autoritatea Navală Română (document)


Laura Elena Tănase este inspector spec. gr. IA la Autoritatea Navală Română – Serviciul Avizări Produse Navale și Industriale și a depus declarația de avere la data de 31 mai 2019.

Potrivit declarației de avere, deține un teren la Ion Corvin, județul Constanța, primit moștenire în anul 2011, la care are o cotă parte de 33,3% din suprafața de 6,64 hectare. Prin credit imobiliar, a achiziționat un apartament, în anul 2008, alături de soț, la Constanța, cu o suprafață de 70 mp. Prin leasing, a achiziționat, în 2007, un autoturism marca Volkswagen Passat.
Ca datorii, are un credit contractat în 2008, scadent în 2038, cu o valoare de 109.000 de euro. Ca venituri, de la ANR, Laura Elena Tănase a încasat un salariu de 46.818 lei, în timp ce soțul a încasat 97.500 de dolari de la Navios Maritime.
Laura Elena Tănase a primit 1.507,33 lei arendă de la o PFA pentru teren. Iar de la Bugetul de Stat a încasat 1.158 lei alocație pentru copil.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere a Laurei Elena Tănase.

Citește și

Declaraţie de avere – Bogdan Aurel Boboc, căpitan de port la Autoritatea Navală Română (document)

Declaraţie de avere – Dumitru Bucureşteanu, şef serviciu la Autoritatea Navală Română (document)


Declaraţie de avere – Sever Ali, căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română (document)

Declarație de avere - Gabriel Florescu, șef birou la Autoritatea Navală Română (document)

Declarație de avere – Cosmin Dumitrache, director general la Autoritatea Navală Română (document)
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 826

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1483

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1751

Averea și interesele lui Adrian Daniel Gavruță, președintele Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime SA! (DOCUMENTE)

21 Dec 2023 1563

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 octombrie 2021

07 Oct 2021 3093