Declarații de avere Averea și interesele lui Valentin-Rică Cioromelea, constănțeanul care reprezintă Tulcea în Senatul României (DOCUMENTE)

  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Valentin-Rică Cioromelea, senator AUR de Tulcea, aflat la primul mandat de parlamentar
  • Deși trăiește în Constanța a candidat pe listele AUR de la Tulcea
  • Până să ajungă în Parlament, Valentin Cioromelea a fost potrivit biografiei din fișa biografică de pe pagina de senator, verificator Metrolog – Revicom Oil SRL București
  • În cea mai nouă declarație de avere, completată pe 12 iunie 2023, senatorul tulcean a declarat un apartament de 50 mp cumpărat în 1986 în municipiul Constanța și două autoturisme
  • La capitolul venituri, Cioromelea a încasat în ultimul an fiscal doar indemnizații în valoare de 133,915 lei de la Senatul României


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Valentin-Rică Cioromelea, senator AUR de Tulcea, aflat la primul mandat de parlamentar. Deși trăiește în Constanța a candidat pe listele AUR de la Tulcea.

Până să ajungă în Parlament, Valentin Cioromelea a fost potrivit biografiei din fișa biografică de pe pagina de senator, verificator Metrolog – Revicom Oil SRL București. O activitate similară a derulat până în 2015 și la PECO SA Constanța.

În cea mai nouă declarație de avere, completată pe 12 iunie 2023, senatorul tulcean a declarat un apartament de 50 mp cumpărat în 1986 în municipiul Constanța unde este coproprietar, două autoturisme, Dacia Logan an de fabricație 2021 dobândit prin vânzare-cumpărare și o Skoda Kamiq, an de fabricație 2022, achiziționat prin contract de schimb. Potrivit mențiunilor unul dintre autoturisme este achiziționat în leasing scadent în 2025 din care mai este de achitat aproximativ 27.000 lei.
La capitolul venituri, Cioromelea a încasat în ultimul an fiscal doar indemnizații în valoare de 133,915 lei de la Senatul României. Potrivit declarației de avere, soția sa, Mariana nu a realizat venituri.

În declarația de interese completată la aceeași dată, Valentin-Rică Cioromelea, senator AUR de Tulcea nu a făcut nicio mențiune.


PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Valentin-Rică Cioromelea.
 

Citește și::

Declarații de avere Constanța Senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 270

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 502

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 473

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 554

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 864

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 348

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 427

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 472

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 518

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 679

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 622

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 691

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 558

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 527

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 622