Declarații de Avere Constanța. Antuanela Dancu, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Constanța deține un apartament și trei case de locuit (DOCUMENTE)

Foto: UnsplashCotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Antuanelei Dancu, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Constanța.  
 
Potrivit declarației de avere completate în mai 2023 Antuanela Dancu deține un teren agricol de 5 ha în localitatea Independența județul Constanța dobândit în anul 1999 prin moștenire și 50% dintr-un teren intravilan de 3000 mp în Constanța, dobândit în anul 2000 prin contract de vânzare cumpărare.

De asemenea, a menționat în documentul citat că deține un apartament de 60 mp în constanța, moștenit în 1999 și 50% din trei case de locuit, fiecare în suprafață de 266 mp în Constanța, construite în 2007.
Antuanela Dancu a menționat că are un depozit bancar deschis în 2022 la BCR în care are 130.000 de lei și un cont curent la Raiffeisen bank deschis în 2010 în care are 85.000 de lei.

La rubrica venituri a menționat salariul primit de la Primăria Constanța de 83.027 lei, un comision primit de la Safety Broker de 56.713 lei și pensia soțului, Constantin Dancu de 118.332 lei.
 
În declarația de interese a menționat calitatea de acționar la Oil Terminal SA și calitatea de membru al SLSAP Constanța.
 
Despre Oil Terminal SA

Societatea Oil Terminal SA a declarat pentru exercițiul financiar al anului 2022 cifră de afaceri de 302.678.978 lei (60.535,796 euro), profit de 11.604.223 lei (2.320.844 euro) și 962 de angajați.


Cifra de afaceri a societății Oil Terminal SA Constanța pentru anul 2022 este cu aproximativ 42% mai mare decât în 2021 și cu 58% mai mare decât în 2020.
 

Profitul societății Oil Terminal SA Constanța este în valoare de 11.604.223 lei (2,3 milioane euro) pentru 2022, iar în anul 2021 este de 5.752.696 lei, iar în anul 2020 de 5.345.401 lei.
 
Consiliul de administrație al societății Oil Terminal SA are mandat pe patru ani, din aprilie a.c. până în 2027.
 
Componența Consiliul de administrație este Gheorghe Cristian-Florin Președinte și membrii, Bodu Sebastian-Valentin, Teșeleanu George, Micu Ionuț Stelian, Mișa George-Stelian, Ungur Ramona și Andrei Aurelian-Ovidiu.
 
Conducerea executivă a societății Oil Terminal SA, respectiv directorul general Ciutureanu Sorin-Viorel și Franga Adriana director economic.
 
Oil Terminal SA este auditată din februarie a.c, pentru o perioadă de trei ani, de societatea Transilvania Audit & Fiscality SRL (2008) București reprezentată de Drăgoi Antonella - Mariyeane.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Antuanelei Dancu. 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Citește și: 

Începe procesul pe averea comisarului șef Dancu, fostul comandant al IPJ Constanța!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 431

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 483

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 585

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 515

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 488

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 579

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1418

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 682

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 541

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 512

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 611

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 477

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 646

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 774

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 595