Declarații de avere Constanța Averea și interesele Magdalenei Neague, primar al comunei Bărăganu (DOCUMENTE)


 
 foto: facebook.com
 Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Magdalenei Neague, primar al comunei Bărăganu.
 
În declaraţia de avere completată în anul 2023, ediulul a declarat că deține trei terenuri intravilane și două terenuri agricole. Facem precizarea că, potrivit documentului, toate terenurile au fost dobândite prin contract de donaţie și toate sunt situate în localitatea Bărăganu din județul Constanța.
 
La capitolul clădiri, Magdalean Neague a declarat trei case de locuit, dobândite și ele tot prin contracte de donaţie. Aceasta deține patru autoturisme marca Skoda Octavia, Ford, Nissan Pathfinder și Renault Clio, toate dobîndite prin contracte de vânzare –cumpărare,
 
În ceea ce privește veniturile, Neague a declarat suma de 58.404 lei, ca primar, de la Primăria Bărăganu și venitul de 24.154 lei, aparținând soției ca manager zonal la PFA Neague Răzvan Florin, Bărăganu.
 
În declarația de interese completată în anul 2023, Neague nu a făcut precizări.


 
Averea și interesele în 2022 

Distinct față de declarația din 2023, Neague nu a făcut la acea vreme precizări despre bunuri mobile sau clădiri.
A declarat atunci că deține doar 3 autoturisme marca Land Rover, Skoda Octavia și Ford. La capitolul venituri, precizările sunt similare.
 
În ceea ce privește declarația de interese completată în anul 2023, Magdalena Neague făcea precizarea că soțul, prin firma SC la Titu Frumosu SRL Bărăganu, are un contract cu Primăria Bărăganu pe o durată de 20 de ani,  încheiat la data de 06.06.2014, cu o arendă în valoare de 150 de lei.

 
În Secțiunea „Documente" pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale Magdalenei Neague, primar al comunnei Bărăganu .


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și: 

Rejudecare după condamnare. Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

3 ani de închisoare cu suspendare pentru Magdalena Neague, primarul comunei Bărăganu! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

27 Mar 2024 746

Un primar și un fost primar din Constanța, condamnați! Neague Magdalena - 3 ani de închisoare cu suspendare. Neague Titu - 4 ani inchisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

05 Mar 2024 1266

Rejudecare după prima condamnare! Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în așteptarea deciziei Tribunalului!

24 Jan 2024 2581

Rejudecare după condamnare Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța

07 Jul 2022 1444

Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul se va rejudeca

03 May 2022 13392

Consiliul Local al comunei Bărăganu, județul Constanța, convocat în ședință ordinară (DOCUMENT)

26 Nov 2021 1760

Consiliul Local al comunei Bărăganu, județul Constanța, convocat în ședință ordinară (document)

28 Sep 2021 1448

Unul cu executare, altul cu suspendare Fostul și actualul primar din Bărăganu, trimişi în judecată de DNA, condamnați. Apelul, în 2022

17 Jun 2021 2760

Mandatul de primar al Magdalenei Neague (Bărăganu) și al lui Dumiru Guriță (Mereni), validate de Judecătoria Mangalia

24 Oct 2020 3883

Alegeri locale 2020. Primarii aleși în judeţul Constanţa. Unde sunt alese femei-primar

01 Oct 2020 5270

Hotărâre definitivă într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Constanţa

13 Jun 2018 2786

Un primar din Constanţa, trimis în judecată de către DNA. Ieri s-a luat o decizie foarte importantă

06 Mar 2018 2243

Revista presei locale

09 Dec 2017 2157

Oficial de la DNA Constanța. Primarul comunei Bărăganu, trimis în judecată. În același dosar este judecat și fostul edil

08 Dec 2017 3701

Un actual primar şi un fost primar din judeţul Constanţa, trimişi în judecată de procurorii DNA

05 Dec 2017 2552