Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mirelei Manda Gheorghe, șef Biroul Sprijin, Indrumare si Control Asociatii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Constanța (DOCUMENTE)

Foto: UnsplashCotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Mirelei Manda Gheorghe, șef Biroul Sprijin, Indrumare si Control Asociatii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. 
 
Potrivit declarației de avere completate în martie 2023 Mirela Manda Gheorghe deține ½ dintr-un teren intravilan de 500 mp în Constanța dobândit în anul 2008, ½ dintr-o casă de locuit de 250 mp în Constanța dobândită în anul 2020 și un apartament de 30 mp în Constanța, dobândit în anul 2002.

Mirela Manda Gheorghe deține un autoturism Suzuki Swift an de fabricație 2023 și un autoturism BMW an de fabricație 2021.

La rubrica Venituri a menționat salariul primit de la Primăria Constanța de 80.582 lei, salariul soțului angajat la Confort Urban de 36000 lei, venitul soțului obținut prin contracte de activitate sportive de la Academia Gheorghe Hagi de 7500 de euro și alocația copilului de 2887 lei.

În declarația de interese completată în martie 2023 a menționat calitatea de membru al SLSAP Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Mirelei Manda Gheorghe. 

 
Citește și: 

Declarații de avere ConstanțaLenuța Petcu din cadrul Primăriei Constanța deține două terenuri și un apartament (DOCUMENTE) 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 438

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 487

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 590

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 520

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 493

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 585

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1424

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 692

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 546

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 525

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 617

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 484

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 650

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 778

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 598