Declarații de avere Mirela Stancu, șef de laborator la CNAIR, deține mai multe bunuri (DOCUMENTE)

foto: unsplash/  ron dyar

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 

Astăzi prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mirela Stancu, șef de laborator la CNAIR, documente preluate de pe site-ul DRDP Constanța.
 
Conform ultimei declarații de avere depusă pe data de 28 aprilie 2022,Stancu Mirela a declarat două terenuri agricole, dobândite prin moștenire, în anul 2021, în județul Dâmbovița și alte două terenuri încadrate la categorii de terenuri extravilane, dacă încă se află în circuitul civil, dobândite tot prin moștenire în anul 2021, locate în județul Dâmbovița.

De asemenea, a menționat o casă de locuit dobândită în 2004 prin contract de vânzare cumpărare, situată în județul Constanța și alta dobândită prin moștenire în anul 2021, în județul Dâmbovița. A precizat și un apartament dobândit în anul 2020, prin contract de vânzare-cumpărare.

Mirela Stancu a precizat și un autoturism marca Dacia, an de fabricație 2021, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare și un alt mijloc de transport, marca NIEWIADOW, an de fabricație 2017, dobândit, de asemenea, prin contract de vânzare-cumpărare.

La categoria „debite, ipoteci, granații emise în beneficiul unui terț, bunuri achiziționate în sistem de leasing și alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a acestora depășește 5.000 euro”, ea a declarat un cont la BCR Constanța, contractat în anul 2018 cu scadență în anul 2023, în valoare de 104.100 lei și unul contractat în 2019, scadent în 2024, tot la BCR Constanța, în valoare de 25.000 lei.

La categoria „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menționat venituri astfel: drepturile sale salariale din cadrul CNAIR, directia DRDP Constanța, în valoare de 110.348 lei.

Totodată, sunt precizate și venituri din alte surse, sub formă de dividende 2020 de la ECO MARIO INFRASTRUCTURE SRL, în valoare de 31.693,85 lei.

În ultima declarație de interese depusă pe data de 27 aprilie 2022, Mirela Stancu a menționat calitatea de asociat în cadrul societății ECO MARIO INFRASTRUCTURE, unde deține o parte socială în valoare de 10 lei.


PRECIZĂRI: 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Mirelei Stancu.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Averea și interesele lui Gheorghe Măndilă, consilier personal al primarului Vergil Chițac și președinte la OMD Mamaia - Constanța (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 447

Declarații de avere Constanța Ce avere are Lucian Sorin Cîrjă, director executiv la Drumuri Județene Constanța SA (DOCUMENTE)

01 Oct 2023 675

Declarații de avere Averea și interesele lui Daniel Jean-Slav, director executiv implemnetare proiecte la RAJDP Constanța (DOCUMENTE)

29 Sep 2023 532

Declarații de Avere Constanța Constantin S. Nicolae, director general adjunct la Drumuri Județene Constanța, deține o casă, un apartament și trei autoturisme (DOCUMENT)

28 Sep 2023 674

Declarații avere Constanța Ce bunuri a declarat directorul general al Drumuri Județene Constanța SA, Răzvan Gabriel Zagon? (DOCUMENT)

28 Sep 2023 663

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Sandu Zlăteanu, inspector în cadrul ISC Constanța (DOCUMENTE)

27 Sep 2023 486

Declarații de avere Constanța Mirela Ciocănescu, expert la Curtea de Conturi a României deține un teren intravilan, o casă de locuit și două apartamente la Constanța (DOCUMENTE)

26 Sep 2023 501

Declarații de avere Mirela Furtună, deputat de Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Sep 2023 718

Declarații de Avere Constanța Iulian Cojocaru, director adjunct la Curtea de Conturi a României., deține două apartamente și două autoturisme (DOCUMENTE)

24 Sep 2023 533

Declarații de avere Averea și interesele lui Valentin-Rică Cioromelea, constănțeanul care reprezintă Tulcea în Senatul României (DOCUMENTE)

23 Sep 2023 598

Declarații de Avere Constanța Cosmin Sava, inspector în cadrul ISC Constanța deține un apartament și două autoturisme (DOCUMENTE)

22 Sep 2023 643

Declarații de Avere Constanța Florentina Gheorghe, auditor la Curtea de Conturi a României deține două apartamente (DOCUMENTE)

19 Sep 2023 683

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 700

Declarații de avere Luminița Crudu, auditor la Curtea de Conturi a României, deține case și terenuri la Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 682

Declarații de avere Averea și interesele senatorului AUR de Constanța, Sorin-Cristian Mateescu (DOCUMENTE)

15 Sep 2023 653