Declarații de avere. Venituri declarate eronat Monica - Cristina Caterinici, director în cadrul Consiliului Județean Constanța, interesele mai mari decât averea (DOCUMENTE)

  • Monica - Cristina Caterinici este directorul executiv al Direcției de Cultură din cadrul Consiliului Județean Constanța
  • După alegerile electorale din anul 2020 a fost numită consiliera președintelui CJC Mihai Lupu, apoi a ocupat inițial funcția de inspector superior la compartimentul Comunicare, Protocol și organizare Evenimente, iar în anul următor a fost promovată director executiv al Direcției de Cultură din cadrul instituției
  • Monica - Cristina Caterinici, declara pe proprie răspundere, conform site ANI (vezi secțiunea documente), calitatea de asociat cu 25 % în societatea Tomis Research Center SRL (2004) Constanța ( fostă Management Group SRL) alături de asociații, de la acel moment, Dumitru și Florin Enuc
  • Caterinici se retrage din societate (m.of. 2210/2010) și cesionează integral părțile sociale către Hodor Victoria, mama lui Hodor Tiberius Emanuel, un apropiat al viceprimarului Constanței, Ionuț Rusu
  • Potrivit declarației de avere depusă în 2023, Caterinici a menționat două terenuri, unul de 11 mp de teren intravilan dobândit în 2013 și ¾ dintr-un alt teren intravilan dobândit în 2004. Terenurile sunt aferente celor două proprietăți deținute: un apartament de 37,7 mp și 3/8 dintr-un alt apartament de 46,3 mp
  • La capitolul venituri, Caterinici spune că a încasat în 2022 de la Consiliul Județean Constanța doar 13.099 lei, undeva la 1.091 lei pe lună, ceea ce pare ireal raportat la funcția deținută de aceasta
  • Directorul CJC ne-a transmis că „în mod neintenționat, suma de 13.000 de lei a fost înregistrată greșit la rubrica venituri din salarii, în locul rubricii impozite plătite” și că va face demersurile necesare pentru a remedia această situație în conformitate cu procedurile legale și cerințele impuse
  • În declarația de interese, Monica - Cristina Caterinici a declarat cele 20 de părți sociale în valoare de 200 lei deținute la Fractal New Media SRL, din care s-a retras însă anul acesta
 

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale directorului Direcției de Turism și Coordonare a Instituțiilor de Cultură Subordonate (n.r. personalul care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare), Monica - Cristina Caterinici.
 
Monica - Cristina Caterinici este directorul executiv al Direcției de Cultură din cadrul Consiliului Județean Constanța.

S-a angajat în instituție la scurt timp de la preluarea funcției de președinte al Consiliului Județean Constanța de către Mihai Lupu. Președintele Mihai Lupu a candidat din partea PNL filiala Constanța, iar Caterinici Monica - Cristina este membru PNL cu state vechi.
 
După alegerile electorale din anul 2020, a fost numită consiliera președintelui CJC Mihai Lupu, apoi a ocupat inițial funcția de inspector superior la compartimentul Comunicare, Protocol și organizare Evenimente, iar în anul următor a fost promovată director executiv al Direcției de Cultură din cadrul instituției.
 
Caterinici - funcții politice și finanțare PNL
 
Monica - Cristina Caterinici declara în anul 2008 calitatea de consilier parlamentar și funcția de membru în Consiliul de administrație B.T.T. Perla Costineștiului SA, societatea B.T.T. SA.

A fost membră în Consiliul de administrație al societății B.T.T. Perla Costineștiului S.A. timp de doi ani (2007-2009), alături de Iorga Gabriel din Constanța, Ștefania Stan, Goia Monica - Felicia, Narcis Apaș, înlocuită de Costică Popescu din Brăila, Ferariu Georgeta etc.

Calitatea de membru al Partidului Național Liberal filiala Constanța i-a adus funcțiile politice de consilier parlamentar și membru în Consiliul de Administrație al societății B.T.T. Perla Costineștiului.  În contrapartidă, conform monitoarelor oficiale 268/2008 și 221/2009 cu listele finanțărilor private pentru partide politice, Caterinici a contribuit cu 5.000 lei și 26.000 lei la campaniile electorale ale PNL Constanța.

 
Viceprimarul Ionuț Rusu, coproprietar cu Tiberius Emanuel Hodor și Florin Enuc
 
Viceprimarul orașului Constanța Ionuț Rusu deține, conform site ANI (document), încă din anul 2012, cota de 1/3 teren în zona Selgros, alături de Enuc Florin și Hodor Tiberius Emanuel.

Hodor Tiberius Emanuel, de profesie avocat, a deținut, conform portalului ANI, funcția de director cancelarie la Instituția Prefectului Constanța (2012), consilier personal la cabinetul ministrului Daniel Chițoiu, la Ministrului Economiei și Mediului de Afaceri (2013) și consilier personal la cabinetul primarului U.A.T. Eforie, Robert Șerban (2016-2019).

În declarația de avere din 2019 și Hodor a declarat coproprietatea terenului alături de viceprimarul Ionuț Rusu și Enuc Florin (document).
 
Afacerile familiilor Hodor și Enuc. Caternici implicată
 
Familiile Hodor (Tiberius Emanuel, Victoria, Ion) și Enuc (Florin, Dumitru și Natalia) au fost parteneri fie succesiv, fie concomitent în societățile Vasile Comimpex SRL (2007), Kontrol SRL, Tomis Research Center SRL (2004).

Societatea Tomis Research Center SRL (2004) Constanța (fostă Management Group SRL) a fost înființată în 2004 de asociat unic fondator și administrator Enuc Florin, cu activitate de consultanță pentru afaceri și management.

Monica - Cristina Caterinici a fost asociată în societatea Tomis Research Center SRL( 2004) alături de Enuc Dumitru și Enuc Florin.
Caterinici se retrage din societate (conform m.of. 2210/2010) și cesionează 25% către asociatul nou cooptat Hodor Victoria, mama lui Tiberius Emanuel Hodor.

Familiile Enuc și Hodor împart capitalul social până în anul 2016, când asociatul Enuc Dumitru a decedat, iar moștenitorii Enuc Florin și Natalia preiau părțile sociale. În anul 2018, Hodor Victoria se retrage și ea din societate.
 
Hodor este asociat cu viceprimarul Ionuț Rusu și a fost asociat cu Monea Gabriel, administratorul județului Constanța
 
Hodor Tiberius Emanuel este asociat cu viceprimarul Ionuț Rusu în societățile Inland Crew Solutions SRL (2014) Constanța (fostă Stargate Shipping Agency SRL) și New Project Enterprise SRL (2017) Palazu Mare, potrivit declarațiilor de avere și interese ale viceprimarului Rusu, vezi secțiunea „documente".

Hodor Tiberius Emanuel a deținut calitatea de asociat și/sau administrator în societățile radiate/dizolvate Coty Consulting SRL (1995), Kontrol SRL (2007) - asociat cu Plăcintă Ciprian-Gabriel, Antonoae Zepa Dănuț și Pătrașcu Gheorghe, Vasile Comimpex SRL (2007) - asociat cu Enuc Florin și Trident Foods SRL (2015) - unde era asociat cu liberalul Monea Gabriel care este administratorul județului Constanța.

De asemenea, a fost acționar în societatea Gabeca Construct SA (2006) Costinești alături de Pitu Costin Alexandru și Nicolaie, Pala Marius și Zaif Sorin, iar Enuc Florin a deținut calitatea de cenzor supleant.

În anul 2008 toți acționarii se retrag și cesionează integral societatea către familia Pala Marius și Elisabeta.

Enuc Florin a administrat societatea Ceramica Royal SRL (2007) Constanța, asociați majoritari cu 51% Radu Ștefan Mazăre, Sorin Strutinsky, Nicușor Constantinescu prin societatea Ideea Contrast SRL (2001) Constanța. În prezent societățile Ceramica Royal SRL (2007) Constanța și Ideea Contrast SRL (2001) Constanța se află în procedură de lichidare, reprezentate de societățile de insolvență AS Insolv SPRL și MG Activ Insolvency SPRL.

Enuc Florin este asociat majoritar și administrator în societatea Tomis Research Center SRL (2004) Constanța, fostă Management Group SRL).

A deținut calitatea de asociat și/sau administrator în societățile radiate/dizolvate Covalent SRL (1998), Marusha Star SRL (2003), Kontrol SRL (2007) asociat cu Hodor Tiberius Emanuel și Pătrașcu Gheorghe, Vasile Comimpex SRL (2007), AICC Expert Group SRL (2007) alături de Ispas Liviu Marius, Hodor Ion, Antonoae Zepa Simona și Ceauș Aurelian, Ceramica Royal SRL (2007).

Enuc a mai fost asociat fondator în 2020 și la o societatea care editează una dintre gazetele din Constanța, iar la sfârșitul anului 2021 se retrage complet din firmă. Totodată, Enuc a deținut și funcția de administrator public la Primăria Eforie, potrivit declarațiile de avere și interese depuse în 2017 (vezi secțiunea documente).
 
Tomis Research Center SRL, punct de lucru în parcarea retrocedată din Portul Tomis
 
În anul 2011, conform m.of. 3232/2011, obiectul de activitate al societății Tomis Research Center SRL( 2004) Constanța a devenit gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective turistice (CAEN 9103), moment în care societatea declară punct de lucru în Portul Tomis, Plaja Modern, tronson 3, lot 3.

Astfel, la poziția nr. 12 din anexa respectivă este menționat terenul Port Tomis, tronson 3, lot 3, în suprafață de 3.651,19 mp, cu număr cadastral vechi 14639 și număr cadastral nou 207032, retrocedat în baza Dispoziției nr. 679/11.03.2004 (semnată de fostul primar Radu Mazăre).
 
Citește și:
Plaja, retrocedările și primarul „Război rece“ cu Primăria Constanța pentru parcarea de la Modern! Zona este complet închisă! (galerie foto+document)
 
Tomis Research Center SRL (2004) - cercetare arheologică pentru Asocierea FCC Construcciones SA - Astaldi SpA
 
Cercetarea arheologică preventivă a fost datorată construcţiei Autostrăzii Arad-Timişoara, respectiv tronsonul Arad-Seceani, beneficiarul fiind SC Tomis Research Center SRL (Asocierea FCC Construcciones SA – Astaldi SpA).

Cercetarea a fost făcută în baza contractului nr. 976 din 30.06.2010, pentru km 15+490-15+780 şi a fost efectuată între 16.08.2010 şi 20.09.2010.
Finanţatorul cercetării arheologice a fost SC Tomis Research Center SRL. (sursa CIMEC) Cercetarea arheologică preventivă a fost datorată construcţiei Autostrăzii Arad-Timişoara, respectiv tronsonul Arad-Seceani, beneficiarul fiind SC Tomis Research Center SRL (Asocierea FCC Construcciones SA – Astaldi SpA).

 
Avere și interese 2023 Monica - Cristina Caterinici
 
Potrivit declarației de avere completate la data de 15.06.2023, Monica - Cristina Caterinici a declarat 11 mp de teren intravilan dobândit în 2013 și ¾ dintr-un alt teren intravilan dobândit în 2004. Terenurile sunt aferente celor două proprietăți deținute: un apartament de 37,7 mp și 3/8 dintr-un alt apartament 46,3 mp.

Directoarea din CJC conduce un autoturism Renault Clio, an de fabricație 2021, iar anul trecut a făcut un credit scadent în 2025 la RCI Leasing România. Valoarea împrumutului este de 88.727,20 lei.

La capitolul venituri, Caterinici spune că a încasat în 2022 de la Consiliul Județean Constanța doar 13.099 lei, undeva la 1.091 lei pe lună, ceea ce pare ireal raportat la funcția deținută, motiv pentru care i-am solicitat un punct de vedere pe care îl redăm în continuare:

„În legătură cu declarația de avere, am identificat o eroare în documentul respectiv. În mod neintenționat, suma de 13.000 de lei a fost înregistrată greșit la rubrica venituri din salarii, în locul rubricii impozite plătite. Regret sincer această greșeală și îmi asum responsabilitatea pentru corectarea ei. Voi face demersurile necesare pentru a remedia această situație în conformitate cu procedurile legale și cerințele impuse. În plus, doresc să menționez că venitul net din salarii obținut în cursul anului 2022 a fost de 116.396 lei” - a transmis Caterinici prin intermediul Biroului de presă al Consiliului Județean Constanța.

În declarația de interese, Caterinici a declarat cele 20 de părți sociale în valoare de 200 lei deținute la Fractal New Media SRL, din care s-a retras însă anul acesta.
 
Avere și interese 2022 Monica - Cristina Caterinici
 
Potrivit declarației de avere completate la data de 09.06.2022, Caterinici declara aceleași terenuri, imobile, dar și autoturismul.

În 2022 a dat la REMAT un alt autoturism de pe urma căruia a încasat 10.500 lei. Și tot anul trecut, Caterinici a mai declarat un contract scadent în 2025 la RCI Leasing România în valoare de aproape 88.727 lei.

În 2021, Monica - Cristina Caterinici a avut venituri de 87.250 lei din salarii de la Consiliul Județean și 2.129 lei din dividende de la Fractal New Media SRL, unde deținea 20 de părți sociale în valoare de 200 lei.
 
Avere și interese 2021 Monica - Cristina Caterinici
 
Pe 5 ianuarie 2021, inspectorul superior la compartimentul Comunicare, Protocol și organizare Evenimente Monica - Cristina Caterinici declarase că deține un apartament de 37,7 mp și 3/8 dintr-un alt apartament 46,3 mp, ambele în municipiul Constanța, și un autoturism Chevrolet Kalos, an de fabricație 2003.

De la CJC a încasat pe finalul anului 2020 doar 2.841 lei, iar de la SC Big Land Company SRL de unde venise în echipa lui Mihai Lupu - 18.078 lei. La capitolul interese, în 2021, Caterinici a declarat 50 de părți sociale în valoare de 400 de lei la Fractal New Media SRL.
 
Unde a fost angajată/asociată Caterinici înainte de cariera fulminantă din CJC?
 
În declarația de avere ca proaspăt angajată în Consiliul Județean Constanța, Monica - Cristina Caterinici declară venituri de la ultimul loc de muncă, respectiv Big Land Company SRL (2002) Constanța.

Andreea Cristina Văsîi, consilier local PNL în mandatul 2016-2020, declara același angajator.

Societatea Big Land Company SRL (2002) Constanța are ca asociat unic pe Stoian Florin, desfășoară activitate în agricultură, cultivă legume românești. Societatea a declarat cifră de afaceri de 20.995.706 lei, profit de 3.888.526 lei și 59 de angajați.

Societatea Big Land Company SRL (2002) Constanța are datorii mai mari decât cifra de afaceri, respectiv 23.552.379 lei.
 
Fractal New Media SRL

Compania a fost înființată în 2005. Are sediul social pe strada Ioan Ursu, Nr. 70, în municipiul Constanța, și se ocupă cu activități ale agențiilor de publicitate. A avut punct de lucru și la galeriile comerciale din Costinești.

În prezent, unic asociat este Silvian Galiu, iar administrator este Mariana Galiu. Caterinici a ieșit din firmă pe parcursul acestui an.
Silvian Galiu, la rândul său vechi liberal, a activat ani de zile în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori din Constanța, instituția aflată în subordinea CJC. Din vara anului trecut a devenit inspector la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru ca de dată recentă (iulie 2023) să fie cooptat prin detașare inspector în cadrul Compartimentului de Comunicare, Protocol și Organizare Evenimente din cadrul CJC, vezi „documente".

În 2002, compania care a rămas cel puțin în acte doar a lui Galiu a înregistrat o cifră de afaceri de 4.592 lei și profit de 15.000 lei, potrivit www.termene.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Cristina Caterinici promovată de Mihai Lupu la conducerea Direcției de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură din Consiliul Județean Constanța

Mihai Lupu și-a mai adus un consilier de la partid, în cabinetul de la Consiliul Județean
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei Independența, județul Constanța (DOCUMENTE)

12 Jun 2024 431

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei Comana, județul Constanța (DOCUMENTE)

05 Jun 2024 809

Soția edilului din 23 August, Mitrana Mugurel Viorel, angajată la firma YSE Trans SRL. Administratorul deține terenuri cu primarul (DOCUMENTE)

30 May 2024 1620

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei 23 August, județul Constanța (DOCUMENTE)

27 May 2024 969

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Trandafir, secretar la Comuna Oltina, județul Constanța (DOCUMENTE)

07 May 2024 1059

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Dorinei Ciuraru, inspector la Comuna Mihail Kogălniceanu (DOCUMENTE)

07 May 2024 1188

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 676

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 596

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 717

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 646

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 729

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 1048

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 470

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 543

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 615