Ședință a CLM Constanța Aprobarea Programului lucrărilor de investiții pentru anul 2024, în atenția consilierilor locali (GALERIE FOTO+DOCUMENT)

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 29 februarie 2024, ora 16.30 , în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și proiect de hotărâre nr. 75/2024 privind aprobarea Programului lucrărilor de investiții aferente serviciilor de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanța, pentru anul 2024.  
Iniţiator este primarul Vergil Chițac.
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

Potrivit proiectului, se aprobă Programul lucrărilor de investiţii aferente serviciilor de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, pentru anul 2024, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. .

Lucrările de investiţii prevăzute în art. 1 din prezenta hotărâre vor fi executate de către societatea Administraţia Fondului Imobiliar SRL, în limita fondurilor bugetare aprobate de către autoritatea publică locală.
Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local, administraţia publică şi fond funciar va comunica prezenta hotărâre către Direcţia generală urbanism şi patrimoniu, Direcţia generală economico financiară, Direcţia generală gestionare servicii publice, societatea Administraţia Fondului Imobiliar SRL în vederea ducerii la indeplinire şi Instituţiei prefectului-judeţul Constanţa, spre ştiinţă.

În proiect se mai arată că, la nivelul municipiului, serviciul de administrare a domeniului public şi privat face obiectul Contractului de delegare a gestiunii încheiat cu societatea Administrajia Fondului Imobiliar SRL, în baza HCL nr. 289/2023.

Obiectul contractului de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Constanţa nr. 137105/2023, constă în:
- administrarea, intreţinerea şi repararea fondului locativ din domeniul public şi privat, închirierea acestuia ca locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinjă;
- amenajarea, administrarea şi intrejinerea terenurilor, piejelor agroalimentare, oboare, târguri, bazare, clădiri aferente din pieje, institujii de Invăjământ, platouri şi grupuri sanitare, parcuri de distracjie şi alte locuri publice destinate activităţilor comerciale, precum şi dezvoltarea de noi obiective în funcţie de necesităţi

- administrarea şi exploatarea sistemelor publice aferente serviciului, inclusiv lucrările de extindere şi reabilitare a acestora, în aria delegării.

Conform prevederilor contractului, municipiul Constanţa în calitate de delegatar are ca sarcină aprobarea Programului lucrărilor de investijii pentru modernizări, reabilitări, dezvoltări de capacităţi, obiective noi, incident serviciului precizat.


Programul lucrărilor de investiții anexat prezentului proiect de hotărâre, este structurat pe obiective şi conţine valoarea lucrărilor care sunt preconizate a se realiza în cursul anului curent de către societatea Administraţia Fondului Imobiliar SRL, în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, înregistrat sub nr. 137105/19.07.2023, aprobat prin HCL nr. 289/2023.

Lucrările care se au în vedere a se realiza în perioada de referinjă cuprind reconfigurari, reamenajări şi modernizări, desfiinţări imobile aflate în proprietatea municipiului Constanja şi în administrarea societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL şi alte lucrări necesare.

Pe parcursul anului, programul se va modifica şi completa pe măsură ce se identifică lucrări ce necesită execuţie. Programul de lucrări propus pentru anul 2024, este necesar dezvoltării şi reabilitării edilitar-urbane.

În secțiunea Documente a materialului, puteți consulta proiectul în integralitate.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Ședință în format fizic a Consiliului Local al municipiului Constanţa! Mai multe proiecte pe ordinea de zi (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 732

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 611

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 453

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 436

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 336

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 620

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 418

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 325

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 405

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 416

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 369

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 436

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 620

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 486