COMUNICAT DE PRESĂ - 13.11.2008

REF: Participarea preşedintelui României la şedinţa de bilanţ a Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat joi, 13 noiembrie a.c., la şedinţa de bilanţ a Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român.

Vă prezentăm integral textul alocuţiunii susţinute de şeful statului cu aceast prilej:

„Vă mulţumesc mult. Vă mulţumesc şi pentru invitaţia de a participa la acest bilanţ de mandat, sigur, nu în calitate de simplu vizitator, ci în calitate de preşedinte de onoare al acestei instituţii. Îmi aduc aminte momentul desemnării dumneavoastră, domnule Patapievici, când în birou la mine v-am întrebat dacă aţi accepta să-l înlocuiţi pe domnul Buzura, aţi spus că da. Eu înlocuirea aş fi făcut-o oricum, pentru că Institutul Cultural Român arăta la acea vreme ca o structură pentru campanii prezidenţiale, eventual pentru editarea discursurilor preşedintelui, pentru afişe, pentru evenimente, atunci când Preşedintele  se deplasa undeva. Practic, era o jucărie la dispoziţia Preşedintelui. Au trecut aproape patru ani şi pot spune în faţa tuturor acum că nu a existat nicio solicitare din partea mea pentru organizarea vreunui eveniment, şi spun acest lucru dintr-un motiv simplu - pentru a sublinia neutralitatea Institutului din punct de vedere politic.

Am dorit mult ca acest institut să-şi ducă menirea pentru care a fost creat teoretic şi să nu fie doar sub identitate teoretic corectă, să fie un instrument de promovare a unei clientele politice, fie ea şi culturale sau de promovare a intereselor Preşedintelui. De altfel, la acel moment, am discutat lucrurile acestea cu domnul Patapievici şi am mai subliniat că mi-aş dori mult ca, la sfârşitul mandatului domniei sale şi al echipei, atunci am discutat şi cu domnul Mihăieş, care se prefigura a fi vicepreşedinte, am spus că mi-aş dori mult ca instituţia să fie, la sfârşitul mandatului dumneavoastră, o instituţie respectabilă, credibilă şi eficientă. Eu cred că obiectivul ca, după patru ani, Institutul Cultural Român să fie o instituţie respectabilă, credibilă şi eficientă a fost atins. România avea atunci, în 2005, o extraordinară nevoie de a-şi putea afirma elemente de cultură pe plan internaţional.

Îmi aduc aminte că, în abordarea celor doi, preşedinte şi vicepreşedinte, neîncrederea faţă de implicarea politicului exista, deşi nu au mărturisit-o, dar aveau o oarecare neîncredere. Acum pot spune că, cel puţin din punctul meu de vedere, dar şi prin acţiunea lor, această neîncredere a fost doar o supoziţie de început şi, iată că, astăzi, suntem cu un institut consolidat, consolidat şi pus în slujba culturii româneşti. Sigur, faptul că deţinem vicepreşedinţia organizaţiei din care facem parte, vicepreşedinţia EUNIC, şi că în 2010 vom avea preşedinţia acestei organizaţii  este o confirmare a unui prestigiu de care Institutul a început să se bucure. Am apreciat foarte mult şi din rapoartele anilor trecuţi faptul că Institutul lucrează pe proiecte şi programe, iar aici cred că este cheia succesului: proiecte, programe, competiţie şi neimplicarea conducerii executive a Institutului în politica culturală a Institutului.

Mă bucur mult că proiectele şi programele promovate de Institutul Cultural Român nu poartă amprenta personalităţilor din fruntea Institutului, pentru că altfel am convingerea că domnul Patapievici, domnul Mihăieş au idei foarte multe despre ce ar trebui promovat, dar au lăsat oamenii de cultură să decidă ce trebuie promovat, ceea ce este extrem de important, şi a dus la atribuirea unui sentiment de încredere în Institutul Cultural Român, un sentiment de încredere din partea oamenilor de cultură din România, dar şi din partea partenerilor externi. Această transparenţă în stabilirea proiectelor care să fie finanţate a dat şanse oricărui om de cultură din România să fie parte, în opera sa, să fie parte a promovării pe care România o face culturii româneşti, prin Institutul Cultural Român. În ceea ce priveşte eficienţa, în mod categoric raportul nespecific instituţiilor bugetare, de 70% din buget alocat proiectelor şi 30% cheltuielilor administrative, este o probă a eficienţei utilizării banului public.

Nu veţi găsi la prea multe instituţii publice acest raport între cheltuieli administrative şi cheltuieli pe proiecte. S-ar putea ca foarte mulţi care se revendică a fi specializaţi în administraţie publică să vină să înveţe câte ceva despre managementul banului public, de la Institutul Cultural Român. 70% din buget a fost alocat proiectelor, şi doar 30% cheltuielilor de funcţionare ale unui institut care are 17 unităţi exterioare. Este o performanţă notabilă şi care merită încurajată. Sigur, faptul că s-au deschis, din 2005 şi până astăzi, alte 10 institute culturale în zone extrem de importante, în capitale culturale, dacă mi-este permis să o spun, fie că vorbim de Viena, de Londra, de Stockholm, de Varşovia, de Kiev, de Tel Aviv, arată o preocupare pentru ca institutul să-şi atingă menirea. Mi-aş permite să sugerez conducerii Institutului să privească cu atenţie şi către Asia, unde, în Coreea de Sud, la Seul, am găsit un interes extraordinar pentru cultura românească, la Universitatea din Seul, precum şi la Damasc, unde lumea arabă, în modul cel mai serios, aşteaptă un semnal de apropiere din partea culturii româneşti şi asta pentru că sunt foarte mulţi români în ţările arabe.

Iar în Siria avem o diasporă extrem de solidă şi bine ancorată în societatea siriană, iar solicitarea, vă mărturisesc, a venit chiar de la reprezentanţii diasporei române din Siria ca, în perspectivă, să privim cu atenţie către posibilitatea înfiinţării unui Institut la Damasc. O spun în condiţiile în care o astfel de abordare poate fi criticată, dar noi discutăm despre cultura românească, de care au nevoie foarte mulţi, foarte mulţi români care s-au stabilit în lumea arabă. Deci, mi-am permis să fac şi două sugestii - Seul şi Damasc. La Seul, vă pot spune că am fost de două ori în vizită oficială. Este o catedră foarte puternică de Limbă şi Literatură Română şi de Cultură Română la Universitatea din Seul, iar companiile coreene îşi pregătesc specialiştii, pe care îi trimit în societăţile pe care le-au înfiinţat în România, chiar la Universitatea din Seul. Ar fi, pentru Extremul Orient, un semnal de mare interes, având în vedere că Seul este o zonă de distribuţie, de comunicare.

În ceea ce priveşte bugetul redus, nu cred că este momentul să fac o critică, dar ar fi un mare păcat ca guvernul care se instalează să nu corecteze acest lucru, pentru că beneficiile distribuţiei culturii româneşti în lume se traduc de multe ori, sau aproape întotdeauna, în prestigiu. România trebuie cunoscută şi cu ceea ce pot genera oamenii săi de cultură, şi de aceea cred că, şi atunci când eşti într-o situaţie de criză economică, să spunem, priorităţile trebuie să rămână, fie că vorbim de educaţie, de sănătate sau de cultură. Aş remarca faptul că Institutul nu a lucrat numai ca un promotor al culturii româneşti, dar a fost şi o interfaţă între cultura românească şi cultura ţărilor unde el acţionează. De altfel, în activitatea Institutului m-am întâlnit des cu evenimentele promovate de Institut, fie că a fost vorba de Muzeul ’Dimitrie Cantemir’ de la Istambul, fie că a fost vorba de Congresul Religiilor, organizat la Bucureşti, sau de alte manifestări extrem de importante, şi am putut să văd foarte bine, direct, şi nu din rapoarte, impactul pe care evenimentele create de Institut îl au.

De aceea, subliniez că, în ceea ce mă priveşte, voi face tot ceea ce este necesar, pentru ca bugetul Institutului pentru 2009 să fie ţinut în parametri care să-i permită executarea programului de dezvoltare a proiectelor culturale în străinătate, şi nu o diminuare a acestor proiecte, în 2009. Revin, din nou, cu aprecierea- care mi se pare extrem de importantă- că Institutul nu a funcţionat pe o agendă a conducerii Institutului, ci pe o agendă a oamenilor de cultură din România, aşezată, în primul rând, pe cultura contemporană şi aşezată, în acelaşi timp, pe valori ale culturii contemporane, şi nu pe agende prestabilite în birouri, discutate şi impuse institutului sau devenite obligatorii.

Nu în ultimul rând, apreciez curajul de a nu merge pe cultura de patrimoniu şi a merge pe cultura modernă, care, atunci când îi va veni timpul, va deveni şi ea patrimoniu cultural românesc, dar acum trebuie să ne exprimăm în ton cu lumea în care trăim, trebuie să arătăm capacitatea de a fi la zi din punct de vedere al creaţiei culturale. Şi apreciez mult acest lucru, chiar dacă avem o cultură de patrimoniu cu care ne putem mândri şi care poate deveni şi ea la un moment dat parte a activităţii curente a Institutului. Aş vrea ca progresele făcute de Instititul Cultural Român să continue, deci nu vizez o schimbare a conducerii institutului în ianuarie. Aş vrea ca ataşamentul pentru cultură să continue să se manifeste la Institutul Cultural Român şi aş vrea ca reţeaua să se extindă pentru că este unul din cele mai valoroase şi eficiente moduri de exprimare a culturii româneşti promovată inteligent, eficient şi mai ales credibil. Nu oricine poate să promoveze credibil cultura românească. Institutul Cultural Român a devenit un astfel de instrument credibil prin care cultura românească poate fi promovată. Eu vă mulţumesc mult tuturor pentru realizările din cei patru ani de mandat şi îmi permit de pe acum, din noiembrie, să vă doresc succes în continuare, în următorii patru ani. Vă mulţumesc mult!”

Departamentul de Comunicare Publică