Comunicat ANAF - Acorduri de preț în avans

La nivelul anului 2014/primele 4 luni ale anului 2015, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis un număr total de 6 acorduri de preţ în avans unilaterale, respectiv a respins emiterea a 2 cereri de acord de preţ în avans   (solicitările în cauză neîntrunind condiţiile legale necesare emiterii). Totodată, au fost depuse primele 3 cereri pentru emiterea de acorduri de preţ în avans bilaterale, preconizându-se ca, la nivelul anului 2015, acestea să fie emise în comun de   către autoritatea competentă din România şi autoritatea competentă din Elveţia.

  În acest context, precizăm că s-a constatat existenţa unei tendinţe crescătoare spre   conformare voluntară a contribuabililor ce derulează tranzacţii cu entităţi afiliate. Astfel,   începând cu anul 2013, s-a înregistrat o creştere semnificativă, constantă, a numărului   cererilor depuse pentru emiterea acordurilor de preţ în avans, atât unilaterale, cât şi bilaterale (în perioada noiembrie 2013-mai 2015 fiind depuse un număr total de 13 cereri   de emitere de acord de preţ în avans).

  Legislaţia în vigoare nu limitează posibilitatea solicitării emiterii unui acord de preț în   avans doar în cazul tranzacţiilor derulate între persoane afiliate române şi persoane   afiliate străine, fiind permisă solicitarea emiterii acordului şi pentru tranzacţiile derulate între două persoane afiliate române.
  Acordul de preţ în avans este un act administrativ emis de Agenţia Naţională de   Administrare Fiscală, prin care se stabilesc condiţiile şi modalităţile pentru determinarea   preţurilor de transfer aferente tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, pentru o perioadă fixă de timp.

  În vederea obţinerii acestui act administrativ, contribuabilii interesaţi în stabilirea în   avans, de comun acord cu administraţia fiscală, respectând prevederile legale în vigoare,   a preţurilor de transfer practicate în cadrul tranzacţiilor cu persoanele afiliate, pot solicita   Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emiterea unui acord de preţ în avans. Detaliile privind conţinutul documentaţiei solicitate de autoritatea fiscală emitentă,   precum şi condiţiile emiterii acestui act administrativ sunt incluse în legislaţia relevantă,   în speţă Hotărârea Guvernului nr. 529/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a   soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans.
  Ca tipologie, acordul de preţ în avans poate fi unilateral, bilateral sau multilateral. Acordul unilateral este emis de autoritatea competentă din România. Acordul bilateral sau multilateral este emis în comun de către autoritatea competentă din România şi autorităţile fiscale competente din statele în a căror jurisdicţie se află entităţile afiliate   contribuabilului solicitant. Acordul bilateral/multilateral poate fi emis numai pentru   tranzacţiile dintre contribuabilii afiliaţi care provin din ţări cu care România are încheiate convenţii pentru evitarea dublei impuneri.
  Acordul de preţ în avans oferă titularului acestuia avantajul opozabilităţii şi obligativităţii faţă de organele fiscale, pentru tranzacţiile derulate în perioada acoperită de acord, ce fac obiectul acestuia. Totodată, acordul de preţ în avans bilateral sau multilateral prezintă avantajul eliminării dublei impuneri generate de ajustări ale preţurilor de transfer,   acestea fiind stabilite în avans, de comun acord între cele administraţiile fiscale şi contribuabilii afiliaţi implicaţi. Se impune a se preciza că titularul unui acord de preţ în   avans nu mai are obligativitatea întocmirii şi prezentării dosarului preţurilor de transfer, pentru tranzacţiile şi perioadele acoperite de acord. Actul administrativ în cauză este   opozabil şi obligatoriu faţă de organele fiscale numai în situaţia respectării, de către   titularul acestuia, a termenilor şi condiţiilor în care acesta a fost emis.

  A.N.A.F. apreciază şi totodată încurajează, conformarea voluntară a   contribuabililor. Acordul de preţ în avans vine astfel în sprijinul   contribuabilului, fiind unul din instrumentele prin care legislaţia fiscală creează premisele conformării voluntare, asigurând certitudinea, sub aspect fiscal, privind condiţiile şi modalităţile pentru stabilirea preţurilor de transfer la care se desfăşoară tranzacţiile cu persoane afiliate, pentru o perioadă de 5 ani   sau mai mult, după caz.
 
SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 774

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 415

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 484

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6054

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 595

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 487

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 712

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 626

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1066

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 688

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 666

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 963

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 820

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 827

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 732