Activitate saptamanala APM Constanta

ACTIVITATEA AGENTIEI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI CONSTANŢA

ÎN PERIOADA 25.06 - 29.06.2012

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 25.06 - 29.06.2012 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Proiecte, Relaţii Publice (C.P.R.P.)

S-a asigurat permanent:

- informarea publică directă;

- informarea presei;

- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.

A fost transmisă la ARPM Galaţi Raportarea săptămânală privind acţiunile de mediatizare a activităţii comunicare - apariţii media.

A fost transmisa la ARPM Galați Planul lunar cu acțiunile de comunicare pentru luna iulie 2012.

A fost transmisa la Prefectura Constanta raportarea privind monitorizarea cooperării structurilor deconcentrate ale administrației publice centrale, de pe plan local, cu autoritățile administrației publice locale.

In cadrul Programului Casa Verde sesiunea 2010 a fost depus 1 dosar de decontare, in total fiind depuse pana la aceasta data 329 de dosare de decontare.

Un reprezentant al compartimentului a participat in data de 29.06.2012 la sediul Administrației Bazinale de Apa Dobrogea-Litoral la festivitățile cu tema „Fii activ pentru Dunăre" organizate cu ocazia Zilei Dunarii.

Serviciul Reglementări (S.R.)

În cadrul Compartimentelor Evaluare Impact (C.E.I.) şi Evaluare adecvată (C.E.A.) s-au eliberat 53 acte de reglementare şi 47 consultaţii tehnice.

Biroul Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase, Sol şi Subsol (C.D.S.C.P.S.S), Protecţia Naturii

Au fost transmise către ARPM Galaţi :

- situaţia firmelor autorizate sau în curs de autorizare pentru colectarea, transportul si tratarea /eliminarea deseurilor periculoase din judetul Constanţa.

- raportarea privind situaţia firmelor autorizate pentru colectare şi dezmembrare/tratare VSU

Au fost verificate şi introduse în baza de date MEDIUS chestionarele GD-PRODDES, GD-COLECTARE/TRATARE, GD-TRAT, GD - NAMOL si GD -MUN.

Au fost aprobate sapte Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către operatori economici, din judeţul Constanţa, autorizaţi pentru valorificarea/eliminarea deşeurilor periculoase.

Un reprezentant al Biroului a participat la ARPM Galaţi la întâlnirea Comitetului Regional de Coordonare pentru prezentarea Raportului anual de monitorizare a PRGD pentru Regiunea Sud Est.

Compartimentul Arii Protejate (C.A.P.)

Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.

S-au emis puncte de vedere privind încadrarea, fata de ariile naturale protejate din Judeţul Constanta si impactul asupra biodiversităţii a obiectivelor propuse pentru avizare/autorizare.

Serviciul Monitorizare (S.M)

Compartimentul Monitorizare, Baze de Date (C.M.B.D)

S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare. Nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor imisiilor .

S-a asigurat funcţionarea corespunzătoare a staţiilor automate de monitorizare a calităţii aerului prin validarea datelor rezultate şi întocmirea „Buletinului zilnic pentru informarea publicului cu privire la Calitatea aerului în judeţul Constanţa".

In vederea realizării Inventarului local de emisii de poluanţi atmosferici pentru anul 2011, chestionarele primite de la agenţii economici, au fost introduse în baza de date, care a fost transmisă către ANPM Bucureşti şi ARPM Galaţi şi va fi utilizată la realizarea inventarelor naţionale de emisii de poluanţi atmosferici.

Se afla în curs de elaborare Raportul anual privind Starea mediului în România pe anul 2011.

S-au transmis la ARPM Galaţi, ANPM Bucureşti şi MMP următoarele raportări.

Raportarea săptămânală privind Agenda de activităţi a APM Constanţa;

Raportare lunară privind Aprobarea fluxului informaţional-decizional în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Raportare trimestrială privind Planul de măsuri prioritare pe anul 2012, în vederea avizării de către ANPM Bucureşti.

Compartimentul Laborator (C.L.)

AER

În cadrul programului de monitorizare zilnică a calităţii aerului, au fost prelevate probe de pulberi in suspensie, fracţiunile PM10 si PM2,5, de la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate in judeţul Constanta, respectiv localităţile: Constanta - staţiile Casa de Cultura, Fantasio, str. Liliacului, Mangalia, Năvodari - Tabăra, Medgidia.

SOL

In cadrul monitorizarii interne, in luna iunie s-au prelevat trei (3) probe de sol din arealul Constantei (Port C-ta, CET C-ta si Valul lui Traian).

Radioactivitate

Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu),

s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe Monica Bucşan sau Oana Stancovici - Bianu din cadrul Compartimentului Proiecte, Relaţii Publice.

Director Executiv

Lavinia Monica ZAHARIA


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1594

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224