Vizita de ţară a Agenţiei Europene de Mediu în România

DSC06634.jpgMinisterul Mediului şi Pădurilor găzduieşte, în perioada 4 -5 octombrie a.c., o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Agenţiei Europene de Mediu (AEM), cunoscută sub numele de vizită de ţară.

Întrunirea, organizată la iniţiativa instituţiei europene mai sus amintite, reuneşte experţi din partea AEM, responsabili şi coordonatori de proiect pentru Sistemul Integrat de Informaţii de Mediu (SEIS), cât şi reprezentanţi ai Centrelor Naţionale de Referinţă, reprezentând instituţiile care au atribuţii în raportările către AEM.

DSC06641.jpgAcest atelier de lucru priveşte modul în care România, ca ţară membră a UE şi, respectiv, membră a AEM, realizează ansamblul de raportare a datelor pentru SEIS, INSPIRE (Infrastructura pentru Informaţii Spaţiale în Comunitatea Europeană) şi GMES (Monitorizarea Globală pentru Mediu şi Securitate).

DSC06644.jpgPe parcursul celor două zile se vor discuta probleme actuale privind viziunea, strategia şi priorităţile pentru anul 2011, coordonarea şi legătura între SEIS, INSPIRE şi GMES.

În acelaşi timp, discuţiile se vor axa pe modul de raportare a datelor statistice, colectarea datelor de mediu, statistici de mediu, dar şi corelarea acestora în implementarea politicilor de mediu.

DSC06646.jpgVizita de ţară este un foarte bun prilej pentru ca instituţiile şi persoanele responsabile din cadrul acestora să se întâlnească, să discute cu reprezentanţii Agenţiei Europene de Mediu şi, în acelaşi timp, să dezbată noutăţile privind regulamentul pentru operarea iniţială a GMES, raportul privind calitatea mediului (SOER 2010), cât şi procesul post-raportare SOER 2010.

BIROUL DE PRESĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238