Activitatea APM Constanţa în perioada 29.08 - 02.09.2011

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 29.08 - 02.09.2011 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Proiecte, Relaţii Publice (C.P.R.P.)

S-a asigurat permanent:

- informarea publică directă;

- informarea presei;

- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.

A fost transmisă la ARPM Galaţi raportarea săptămânală privind articolele de presă care vizează problematica de mediu.

A fost transmisă la ARPM Galaţi raportarea lunara cu planul de actiuni de comunicare.

A fost transmisă la Prefectura Constanta raportarea lunara privind cooperarea structurilor deconcentrate ale administratiei publice centrale, de pe plan local, cu autoritatile publice locale.

Programul Casa Verde sesiunea 2010

În cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire" sesiunea 2010 s-au depus 11 dosare de decontare, în total fiind depuse pana la aceasta data 194 dosare de decontare, s-au semnat 10 contract de finanţare nerambursabilă, în total fiind semnate pana la aceasta data 328 contracte de finantare nerambursabila.

Serviciul Reglementări (S.R.)

În cadrul Compartimentelor Evaluare Impact (C.E.I.) şi Evaluare adecvată (C.E.A.) s-au eliberat 90 acte de reglementare şi 34 consultaţii tehnice.

In data de 30 august 2011 a avut loc dezbaterea publica pentru construire depozit deseuri nepericuloase, desfasurata la sediul Primariei Medgidia, ora 16.00.

In data de 01 septembrie 2011 a avut loc dezbaterea publica pentru emitere acord de mediu Proiect de management integrat deseuri, desfasurata la sediul Consiliului Judetean Constanta, ora 16.00.

Compartimentul Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase, Sol şi Subsol (C.D.S.C.P.S.S)

Au fost transmise către ARPM Galaţi raportari si informatii privind:

- situaţia firmelor autorizate sau in curs de autorizare pentru colectarea, transportul si tratarea/eliminarea deseurilor periculoase

- deseurile de pesticide istorice si zonele contaminate cu acestea

Introducerea în baza de date naţională privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice a datelor transmise de operatorii economici autorizaţi să desfaşoare activitaţi de colectare şi/sau tratare DEEE.

Au fost aprobat trei Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către operatori economici, din judeţul Constanţa, autorizaţi pentru valorificarea/eliminarea deşeurilor periculoase.

Compartimentul Arii Protejate (C.A.P.)

Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.

S-au emis puncte de vedere privind încadrarea, fata de ariile naturale protejate din Judeţul Constanta si impactul asupra biodiversitatii a obiectivelor propuse pentru avizare/autorizare.

Serviciul Monitorizare (S.M)

Compartimentul Monitorizare, Baze de Date (C.M.B.D)

Ca urmare a sarcinilor care revin operatorilor economici care deţin instalaţii care intră sub incidenţa Directivei 94/63/CE transpusă în legislaţia din România prin HG 568/2001 republicată, privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor s-a monitorizat stadiul conformării instalaţiilor şi echipamentelor cu prevederile Directivei. A fost asigurată corespondenţa cu privire la actualizarea certificatelor de inspecţie tehnică

COV referitoare la respectarea cerinţelor tehnice în exploatare a instalaţiilor, in scopul limitării emisiilor de compuşi organici volatili.

S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare. Nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor imisiilor .

Au fost solicitate date pentru estimarea nivelului emisiilor de gaze cu efect de sera in vederea realizarii inventarului national al emisiilor de gaze cu efect de sera pentru anul 2012.

S-au transmis la ARPM- Galaţi următoarele raportări:

Raportarea săptămânală privind Agenda de activităţi a APM Constanţa;

Raportare lunară privind Aprobarea fluxului informaţional-decizional de avertizare - alarmare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Compartimentul Laborator (C.L.)

Aer

S-au prelevat probe in vederea determinării de pulberi totale in suspensie (P.T.S.), pulberi sedimentabile, sonometrie, de la urmatoarele societati:

 S.C. AVICOLA LUMINA S.A.,

 S.C. PETROSERV S.A. Constanta,

 S.C. BILFINGER - BERGER Bucuresti - santier Agigea si santier Vadu Oii.

În cadrul programului de monitorizare zilnica a calităţii aerului, au fost prelevate probe de pulberi in suspensie, fracţiunile PM10 si PM2,5, de la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate in judeţul Constanta, respectiv localităţile: Constanta - staţiile Casa de Cultura, Fantasio, str. Liliacului, Mangalia, Năvodari - Tabara, Medgidia. Probele sunt in lucru pentru determinarea concentraţiilor de metale grele din aer - plumb, cadmiu, nichel, arsen.

S-au definitivat buletinele de analiza din săptămâna trecută.

Apa

S-au prelevat probe de apa la solicitarea următoarelor societăţi:

 S.C. VOILA AS S.R.L. Constanta - apă uzata,

 S.C. BILFINGER - BERGER Bucuresti - santier Agige - apa din Canalul Dunare - Marea Neagra,

 S.C. BILFINGER - BERGER Bucuresti santier Vadu Oii - apa din fluviul Dunarea,

 S.C. MINMETAL S.A. - apa de mare,

 S.C. COMCM S.A. - apa tehnologica,

 S.C. ANA BLANCO S.R.L. - apa uzata.

S-au definitivat analizele si buletinele de analiza din săptămâna trecută.

In cadrul programului de monitorizare lunara a calitatii apelor uzate epurate evacuate de statiile de epurare din judetul Constanta, au fost prelevate probe de apa uzata, evacuarea finala, de la urmatoarele statii de epurare:

- Statia de epurare Medgidia,

- Statia de epurare Poarta Alba.

Probele sunt in lucru.

Sol

Au fost prelevate pentru analiza probe de sol din zonele de santier apartinand S.C. BILFINGER - BERGER Bucuresti - santier Agigea si santier Vadu Oii.

Probele sunt in lucru.

Radioactivitate

Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu), s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe Monica Bucşan sau Oana Stancovici - Bianu din cadrul Compartimentului Proiecte, Relaţii Publice.

DIRECTOR EXECUTIV,

Senol ZEVRI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238