Întâlnire de lucru pentru absorbţia eficientă a fondurilor de dezvoltare rurală

Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest (CRPDRP) organizează în data de 29 ianuarie 2010, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o întâlnire cu beneficiarii publici şi privaţi ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Alături de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, vor participa Mihai Gavril Vădan, directorul general Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Florin Nedelcu, directorul CRPDRP 5 Timişoara, Gheorghe Vaida, director de cabinet, precum şi Mihai Constantinescu, consilierul personal al ministrului pe probleme de dezvoltare rurală.

De asemenea, evenimentul se bucură de prezenţa preşedintelui Fondului de Garantare a Creditului Agricol, Veronica Toncea, a directorului general al Autorităţii de Management pentru PNDR, Cornelia Mihai, şi a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Florin Faur.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate aspecte privind situaţia achiziţiilor publice din cadrul Măsurii 125 - „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice" , Măsura 313 - „Încurajarea turismului rural" şi a Măsurii 322 - „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale", dar şi posibilitatea standardizării formularelor destinate procesului de achiziţie.

Totodată, vor fi prezentate şi noile modificări aduse Măsurii 125 şi Măsurii 322, care vor fi relansate în cursul acestui an. Astfel, pentru „Renovarea, dezvoltarea satelor," va fi disponibilă o singură componentă specială, destinată refacerii drumurilor din comunele şi satele afectate de inundaţii.

Întâlnirea va continua cu abordarea situaţiei implementării Măsurilor de finanţare pentru beneficiarii privaţi.

Cu această ocazie, se vor analiza probleme legate de cofinanţarea proiectelor şi va fi prezentat rolul Fondului de Garantare a Creditului Rural. Se va analiza totodată şi poziţia instituţiilor bancare faţă de acordarea scrisorilor de confort angajante, la momentul depunerii proiectelor precum şi problema legată de acreditarea firmelor de consultanţă.

La finalul întâlnirii, ministrul agriculturii, împreună cu o parte din invitaţi va susţine o conferinţă de presă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1243

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1298

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1411

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2005

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1652

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254