Studenții vor 6% din PIB pentru educație!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) continuă demersurile cu privire la alocarea a 6% din Produsul Intern Brut sistemului educațional din România și cere Guvernului, Parlamentului și Președintelui României să respecte Legea Educației Naționale și promisiunile electorale făcute în această toamnă.

Aflați săptămâna trecută la Alba-Iulia pentru a discuta problemele din mediul universitar, liderii studenților din România au decis să reia acțiunile de presiune desfășurate anul trecut pentru creșterea bugetului educației, întrucât deși legea prevede că statul ar trebui să aloce 6% din PIB pentru educație, an de an bugetul alocat este undeva la jumătate din această valoare.
Anul trecut, pe 13 noiembrie, aproximativ 10.000 de studenți din 10 centre universitare au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de sărăcia lucie din educație, sărăcie care se reflectă atât în calitatea slabă a educației care a ajuns să nu mai fie relevantă pentru piața muncii și pentru societate, cât și în buzunarele studenților care trebuie să acopere taxe din ce în ce mai mari pentru o serie de servicii oferite de universități.  

În contextul discuțiilor actuale despre bugetul pe 2015, studenții sunt pregătiți să desfășoare noi demersuri pentru a-i determina pe guvernanți să acorde educației atenția cuvenită. Aceștia au stabilit deja diverse forme de presiune în cazul în care solicitările lor rămân fără ecou, discutate și asumate la Alba Iulia. În semn de avertisment, organizațiile studențești din teritoriu au afișat deja cearceafuri sau bannere mari cu ”6% din PIB pentru Educație” pe universități, cămine sau sediile organizațiilor.

Tot la Alba-Iulia, liderii studenților au adoptat ”Decalogul studențesc de la Alba-Iulia”, document ce prezintă viziunea studenților legată de modul în care ar trebui să arate sistemul universitar românesc. Primul punct din decalog îl reprezintă alocarea a 6% din PIB pentru educație, subfinanțarea fiind în acest moment cea mai mare problemă cu care se confruntă educația din România, din perspectiva studenților.
 “Suntem din nou în momentul în care vedem că toate promisiunile făcute în decurs de un an legate de importanța pe care o are educația pentru România rămân doar vorbe în vânt când vine vorba de bani.

Deși există consens public și din partea politicienilor în ceea ce privește necesitatea creșterii bugetului educației și alocarea a 6% din PIB, an de an sistemul educațional este condamnat la subfinanțare cronică când vine vorba de Legea Bugetului. Nu știu cum se face, dar educația rămâne mereu în coada priorităților aleșilor statului, deși este cunoscut faptul că educația reprezintă cea mai bună investiție pe termen lung pentru dezvoltarea unui stat. Cerem Guvernului să propună un buget care să prevadă alocarea a 6% din PIB pentru educație și cerem Parlamentului și Președintelui României să respingă orice propunere care nu ține cont de acest principiu. Nu ne dorim să ne petrecem perioada sărbătorilor protestând pentru educație, însă dacă asta e singura soluție prin care putem să atragem atenția politicienilor asupra responsabilității pe care o au pentru viitorul nostru, suntem pregătiți să o facem” – Cristi POPESCU, Președinte ANOSR

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235